
Programul de guvernare PNL, contrazis de economisti: E prea departe de realitate ● Estimarea PIB 2020 – redusă pentru a treia oară în prognoza oficială ● Licitație cu probleme la Spitalul Filantropia, anulată de CNSC ● Procurorii DNA verifică achizițiile fostului primar PSD al Sectorului 1, Dan Tudorache ● Consultant BERD, despre antreprenorii români: Pretind că le știu pe toate; sunt sceptici și reticenți ● Dacia a lansat oficial în România noile Sandero, Logan și Sandero Stepway. Prețuri complete pentru toate versiunile ● Trei avertismente de la Comisia Europeană ● „Zero Taxe” și zero gândire economică ● Valentin Lazea: Sistemul fiscal îl încurajează pe om să scoată banii din întreprindere și să-i bage în imobiliare ● Românii pot cere eşalonarea la plată a datoriilor ● Suplimentarea de buget la ajutoarele de stat IMM a fost publicată în Monitorul Oficial, cu modificări ● Ella Kallai, Alpha Bank: Când se va reuşi reluarea sustenabilă a creşterii economice post Covid-19, vom avea doar câştigători.
Licitație cu probleme la Spitalul Filantropia, anulată de CNSC. Câștigătoarea inițială era firma fostului partener de off-shore al lui Adrian Streinu-Cercel. Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a dispus anularea unei licitații pentru incubatoare în valoare de peste 2,2 milioane de lei, câștigată inițial de Ducos Trading SRL, o firmă despre care jurnaliștii au relatat constant în legătură cu achizițiile derulate în pandemie. Peste 2,2 milioane de lei, adică în jur de 450.000 de euro, era pregătit să plătească Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Filantropia pentru dotarea cu incubatoare a Secției de Neonatologie. În octombrie, licitația a fost câștigată de firma Ducos Trading SRL, deținută de Ion Berciu și Jan Ionică, ultimul strâns legat de omul de afaceri Cristi Burci. Doar în ultima jumătate de an, firma Ducos Trading SRL a ajuns în mijlocul a două investigații publicate de ziarul Libertatea.
Cristian Bichi, BNR: Apariţia în 1996 a legislaţiei privind Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare cu participarea obligatorie a instituţiilor de credit a fost un moment de cotitură pentru tot sistemul bancar, dar şi pentru stabilitatea financiară a României. Comunitatea bancară nu a întreprins însă eforturi semnificative pentru înfiinţarea unui fond de garantare a depozitelor persoanelor fizice. În aceste condiţii, procesul respectiv a fost amorsat la iniţiativa BNR, ce a propus şi a obţinut din partea guvernului României includerea acestui aspect în lista elementelor privind reforma sectorului financiar, negociată cu Banca Mondială, în octombrie 1995, pentru încheierea acordului de împrumut FESAL. Elaborarea cadrului legislativ de protecţie a depozitelor. Forma iniţială a textului normativ privind garantarea depozitelor, ce avea să îmbrace în final forma Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996, a fost elaborată în cadrul băncii centrale de dl Bichi, consilier al guvernatorului BNR, pe baza studierii experienţei în domeniu a 12 ţări europene si a reglementărilor UE relevante. În consonanţă cu Directiva 94/19/CE, s-a prevăzut un sistem de garantare a depozitelor cu participarea obligatorie a instituţiilor de credit. Nivelul de protecţie a fost stabilit la suma de 10 milioane lei pe deponent persoana fizică şi pe bancă. Textul a fost discutat cu direcţiile de specialitate şi cu conducerea BNR şi, în final, a încorporat propunerile ministrului de finanţe, dl. Florin Georgescu, comunicate personal autorului acestuia cu ocazia unei întâlniri de lucru la sediul ministerului. Cum era de aşteptat, legislaţia iniţială privind protecţia deponenţilor a fost modificată în timp, reflectând diferite evoluţii financiare şi legislative, naţionale şi europene. Informaţii actuale şi detaliate despre garantarea depozitelor în România pot fi găsite pe site-ul de internet al Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare, scrie Ziarul Financiar.
Procurorii DNA verifică achizițiile fostului primar PSD al Sectorului 1, Dan Tudorache. O echipă de procurori DNA se află la sediul primăriei Sectorului 1, verificând achizițiile făcute de fostul primar PSD Dan Tudorache, în prezent candidat al acestui partid, pe listele din București. Potrivit unor surse din justiție, procurorii DNA verifică achizițiile de tablete și de termoscanere. În noiembrie, Newsweek România scris că cele 48.000 de tablete pentru uzul elevilor din Sectorul 1 cumpărate fără licitație de primarul Dan Tudorache au costat peste 92 de milioane de lei. O tabletă costa 1.600 de lei, mult peste prețul cu care puteau fi cumpărate echipamente cu performanțe asemănătoare, scrie Newsweek.ro
Consultant BERD, despre antreprenorii români: Pretind că le știu pe toate; sunt sceptici și reticenți. Adesea se aruncă în brațele unor diletanți. Aliz Kosza(foto) este consultant internațional al BERD, dar și autor de cărți. În România a participat, ca mentor, în peste 60 de proiecte derulate de firme mici și mijlocii și spune că fiecare dintre acestea a fost special în felul său. Scrie o carte despre maladiile organizaționale și crede că, printre cele mai frecvente „boli”ale firmelor, inclusiv ale celor din România, se numără nepotismul, mania de a fi șef și servilismul. Crede despre antreprenorii balcanici că au multe calități, dar și destule defecte care îi particularizează în contextul de business european. Un interviu „pe bune” despre calitățile și defectele oamenilor de business de la noi și din Europa și despre ce trebuie să facă antreprenorii pentru a avea succes și pentru a atrage finanțări, cu un profesionist care a sfătuit în carieră sute de antreprenori, scrie Economica.net.
Dacia a lansat oficial în România noile Sandero, Logan și Sandero Stepway. Prețuri complete pentru toate versiunile. Noile automobile Dacia Logan, Sandero și Sandero Stepway sunt disponibile din acest moment pentru comenzi, la dealeri, conform datelor Profit.ro. Mașinile au fost puse la dispoziția presei pentru primele teste pe șosea, odată cu introducerea în rețeaua comercială, iar primele livrări vor avea loc în perioada următoare. Dacia a lansat anul acesta noua generație pentru cele trei modele importante ale mărcii. Logan, berlina care a rămas un model extrem de apreciat de români, Sandero, un hatchback cu tot mai multă priză la public, și Sandero Stepway, vedeta mărcii, micul crossover care are trăsături de SUV și un aspect din ce în ce mai „off-road”, scrie profit.ro
Trei avertismente de la Comisia Europeană. Comisia Europeană a publicat ieri o analiză a situației fiscale a României. Sunt trei puncte importante pe care le atinge Comisia Europeană în analiza respectivă. Primul este legat de reamintirea faptului că România este totuși în procedura de deficit excesiv. O realitate care pare că se uită prea ușor la București. De asemenea, mai există o precizare importantă și anume aceea că procedura de deficit excesiv nu se datorează pandemiei, ci deciziilor luate înainte de anul 2020 care au dus la creșterea cheltuielilor bugetare și pe cale de consecință a deficitului bugetar. De fapt, în raportul Comisiei Europene se scrie negru pe alb că majorarea pensiilor, creșterea alocațiilor pentru copii și scăderea unor taxe și impozite au condus la creșterea deficitului bugetar peste limita europeană. Nu mai contează toate demersurile birocratice reclamate de procedura de deficit excesiv (recomandări, schimburi de scrisori între părți și decizii ale Comisiei). Esențial este că instituția europeană anunță că procedura de deficit excesiv rămâne operațională, iar o următoare evaluare a stării bugetare a României va fi făcută anul viitor, în primăvară, scrie RFI.ro