
Fostul sef SIE Sliviu Predoiu și analiza sa pertinentă:
„Henry Kissinger, fostul secretar de stat american, laureat al premiului Nobel pentru pace, afirma în martie 2014, cu referire la conflictul dintre Rusia și Ucraina (sau mai degrabă dintre Putin și Occident) generat de ocuparea ilegală a peninsulei Crimeea, că atât Rusia cât și vestul, prin neînțelegerea specificului ucrainean, nu doar că nu au prevenit dar au și contribuit la înrăutățirea situației. Au trecut 8 ani și astăzi suntem martorii unei noi tragedii, cu aceiași actori, cu mize similare, în același spațiu, dar în forme mult mai grave.
De ce a fost posibilă repetarea unui scenariu atât de dramatic pentru Ucraina și atât de riscant pentru întreg continentul european, ce ar fi trebuit să înțelegem din întâmplările lui 2014 și cum puteam evita actualul deznodământ sunt întrebări cât se poate de grave și de serioase, ce își merită răspunsuri pe măsură. Dar toate la timpul lor. Acum prioritatea ar trebui să fie încetarea conflictului militar, căci alternativa o reprezintă doar escaladarea sa în forme și cu consecințe dramatice, imposibil de anticipat astăzi.
Este foarte greu de spus, urmărind doar datele publice, care este SOLUȚIA. Există variante diferite de abordare, de la încurajarea și susținerea negocierilor directe dintre Rusia și Ucraina la impunerea unor sancțiuni atât de dure încât Kremlinul să realizeze că nu le poate face față și că riscă să cadă sub asaltul propriului popor. Dar indiferent de calea aleasă, aceasta nu trebuie decisă pe criterii emoționale ci raționale, într-o abordare pragmatică, realistă, înțelegând că, oricât de melodramatic ar suna, în joc este chiar viitorul omenirii.
Și mai ales acceptând că, oricât de detestabil ar fi după standardele occidentale, unicul interlocutor al vestului în căutarea soluției este în prezent Putin. Pentru că Putin nu doar că reprezintă Rusia, cea mai mare țară din lume și o mare putere nucleară, el chiar este Rusia și doar el decide astăzi pentru această Rusie. De mult nu se mai poate discuta despre o ”administrație”, sau despre un cerc de putere și de decizie, sau despre puncte de vedere diferite ce pot produce nuanțarea unei poziții radicale. Îmi este greu să înțeleg de ce diplomația vestică nu realizează, nici în al treisprezecelea ceas, cu cine discută. Poate că noi, cei din această parte a continentului, care am trecut prin comunism, înțelegem mai ușor resorturile ce motivează un “președinte pe viață”. Dar indiferent dacă ai trăit sau nu experiența unei dictaturi, atunci când știi că Putin a schimbat Constituția Rusiei de două ori pentru a rămâne la putere, trebuie să înțelegi că acest om este dispus să facă ORICE pentru a-și menține controlul și poziția. Să înțelegi că deși îl invocă mereu și afirmă că tot ce face este pentru a salva poporul rus, în mod real acesta nu contează. Că nu se consultă, că nu ascultă de nimeni, că decide singur, că nu acceptă decât supunere absolută, că împarte lumea în ”noi” și ”ei”, că vede peste tot dușmani și intenții răuvoitoare. Că declarații precum cea a ministrului de externe britanic, probabil corectă, dar făcută în momentul nepotrivit, pot duce la decizii precum cea de punere în alertă a forțelor nucleare (!!). Că pentru a-ți atinge ținta în negociere trebuie să ții cont interlocutor. Iar în acest caz interlocutorul nu este o țară ci un om, un om cu particularitățile sale de personalitate, un om care ne-a luat ostateci pe toți. Că altfel declarația de război a lui Putin la adresa Ucrainei va fi o declarație de război la adresa întregii lumi.
Putin și-a anunțat condițiile pentru încetarea operațiunilor militare. Cere mult, cere prea mult? Nu știu, dar este, cu siguranță, șansa de a câștiga timp, de a descalada, șansa de a salva vieți. Pentru că, tot Henry Kissinger spunea, adevăratul test al succesului în politică este nu cum începe ceva, ci cum se termină”. (Cerasela N.).