Criteriul National

ACTUAL!Legea vaccinării obligatorii a fost adoptată de către plenul Senatului României

ACTUAL!Legea vaccinării obligatorii a fost adoptată de către plenul Senatului României
octombrie 24
09:35 2017

Votul final urmează să fie dat în Camera Deputaților. Sancţiunile pentru părinţii care refuză vaccinarea copiilor merg de la avertisment şi până la amenzi de 10.000 de lei.La înscrierea în școli și grădinițe va fi solicitată o adeverinţă care să ateste efectuarea vaccinurilor, iar în cazul în care schema nu este completă va fi obligatoriu ca în cel mult un an copiii să fie imunizaţi.

vaccinare

Senatul – prima cameră sesizată în acest caz

Va urma ca forul decizional să fie dat de către Camera Deputaţilor.Singura modificare notabilă faţă de varianta trimisă de Guvern a fost eliminarea prevederii ca legea vaccinării să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018, fără a se prevedea însă o altă dată.

Proiectul Legii vaccinării prevede că, în cazul vaccinurilor obligatorii, consimţământul pentru imunizare se prezumă ca fiind dat, iar sancţiunile pentru părinţii care refuză vaccinarea copiilor merg de la avertisment şi până la amenzi de 10.000 de lei. La înscrierea în unităţile de învăţământ va fi solicitată o adeverinţă care să ateste efectuarea vaccinurilor, iar în cazul în care schema nu este completă, este obligatoriu ca în maximum un an copiii să fie imunizaţi. Antigenele vaccinale obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei de tip B.

”În cazul vaccinărilor obligatorii, consimţământul pentru vaccinare se prezumă ca fiind dat”, stabileşte proiectul de lege, potrivit căruia excepţie de la această prevedere fac situaţiile în care părinţii sau persoana responsabilă refuză în scris vaccinarea copilului minor.

De asemenea, părintele sau persoana responsabilă, în cazul copilului minor, este scutit de obligaţia prezentării acestuia la vaccinare, dacă acesta are o contraindicaţie definitivă la un anumit vaccin sau la toate vaccinurile, în situaţia în care prezintă medicului care are în evidenţa sa minorul o certificare a situaţiei invocate. Certificarea contraindicaţiei de vaccinare a copilului se realizează de către Comisia Judeţeană de Vaccinare, în baza dovezilor medicale prezentate.

Prevederile acestei legi

Conform proiectului de act normativ, la data înscrierii copiilor sau a adulţilor într-o unitate de învăţământ sau într-o altă colectivitate, aceasta are obligaţia de a solicita prezentarea unei adeverinţe, emisă de către medicul de familie care are în evidenţa sa persoana respectivă, care să ateste sau să infirme efectuarea vaccinărilor obligatorii.

În cazul în care vaccinările obligatorii nu au fost efectuate, persoana responsabilă are obligaţia prezentării, până la intrarea în colectivitate, a unuia dintre următoarele documente eliberate de către Comisia Judeţeană de Vaccinare sau a Municipiului Bucureşti: calendarul de recuperare pentru antigenele vaccinale obligatorii sau adeverinţa contraindicaţiilor medicale definitive pentru anumite vaccinări. Dacă nu este prezentat unul dintre aceste documente, unitatea de învăţământ are obligaţia de a sesiza Comisia Judeţeană de Vaccinare sau a Municipiului Bucureşti în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în colectivitate.

”În cazul prezentării unui calendar de recuperare a antigenelor vaccinale obligatorii, schema de vaccinare propusă trebuie să fie completată în termen de un an de la data admiterii în colectivitate”, se arată în proiect.

Părinţii sau alţi reprezentanţi legali care nu prezintă copiii la vaccinare sau care refuză imunizarea acestora vot fi convocaţi, în vederea consilierii, la Comisiile judeţene de vaccinare sau la Comisia de Vaccinare a Municipiului Bucureşti. Convocarea se face în baza sesizării furnizorilor de servicii medicale de vaccinare, a DSP sau a colectivităţilor de învăţământ, respectiv sesizări din sistemul de protecţie a drepturilor copilului.

Comisiile de vaccinare iau în evidenţă copilul nevaccinat, consiliază cel puţin o dată la 3 luni părinţii sau ceilalţi reprezentanţi legali ai minorilor care trebuie vaccinaţi, până la acceptarea planului de recuperare. De asemenea, stabilesc un plan de recuperare pentru antigenele obligatorii posibil a fi administrate în conformitate cu vârsta şi monitorizează cazul până la administrarea tuturor vaccinurilor corespunzătoare vârstei.

Declaraţie fără de echivoc

”Este vaccinarea intervenţia medicală cu cel mai înalt grad de eficienţă din istoria omenirii. Vaccinarea a fost a fost introdusă pentru prima dată în 1896 împotriva variolei. Variola a secerat la vremea respectivă peste 30 de milioane de suflete. În 1977, în urma introducerii acestuivaccin, variola a fost eradicată de pe întreg globul pământesc. În anul 1971 a fost introsuă vaccinarea împotriva rujeolei. În anul 2000 în AMerica s-a declarat rujeola eradicată. Astfel încât, cu aceste două exemple cred că e suficient să vă demonstrez importanţa acestui vaccin care, spre surpinderea mea, unii medici am văzut că îl contestă. Eu dacă aş fi mai mare aş lua măsuri împotriva acesto medici care contestă această vaccinare care a adus omenirii cele mai mari beneficii”, a spus senatorul PNL Leon Dănăilă în cadrul dezbaterilor generale asupra proiectului de lege.

Controverse asupra vaccinurilor

Principiul obligativității va restricționa astfel liberul arbitru și ca individ într-o societate în care se consideră c-am fi civilizați. Ar cam trebui să ne aducem aminte de ce spunea marele Albert Einstein: ” Dacă conștiința îți spune că nu este bine, nu o face, chiar dacă statul și-o impune.”
Poate de aceea, e de-a dreptul stupefiant, chiar inadmisibil ca orice for legislativ să vină și să ne bage cumva pe gât o decizie care este absolut împotriva voinței multora.
 APADOR-CH a transmis cu ceva timp Parlamentului câteva observaţii pe marginea proiectului de lege privind vaccinarea obligatorie şi o propunere de modificare a articolului care se referă la pedepsele pentru nerespectarea prevederilor legale.  Asociaţia a considerat că prevenirea răspândirii bolilor transmisibile trebuie să se facă în continuare prin vaccinare obligatorie, aşa cum prevede legislaţia în vigoare – respectiv Legea 95/2006 şi HG 857/2011 – dreptul individului de a opta dacă urmează sau nu un tratament fiind valabil numai în cazul bolilor netransmisibile, deci care nu pun în pericol sănătatea publică.
În acest context, APADOR-CH a atras atenţia că o posibilă iniţiativă de amendare a proiectului de lege, prin introducerea unei prevederi prin care se consacră dreptul de a refuza vaccinarea obligatorie pe motiv de conştiinţă sau convingeri religioase, nu face decât să anuleze caracterul obligatoriu al oricărei vaccinări. ” Dacă se vor adopta amendamente de acest gen se va ajunge într-o situaţie şi mai instabilă din punct de vedere al sănătăţii publice decât ne aflăm în prezent, când  proiectul de lege nu a fost încă adoptat şi funcţionează vechea reglementare.”
Articolele 8 şi 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, invocate de persoanele care refuză vaccinarea, nu consacră drepturi absolute ale omului, respectiv la viaţă privată şi la libertate de gândire, ci au limitări. Între motivele acestor limitări se află şi protejarea sănătăţii, individuale sau publice, şi protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. Exercitarea acestor drepturi nu justifică lezarea dreptului la viaţă , a dreptului de a trăi, garantat în articolul 2 din CEDO, drept ce trebuie recunoscut atât copilului a cărui vaccinare se refuză, cât şi celorlalţi copii din colectivitate, care vor intra în contact cu cel nevaccinat.
APADOR-CH a considerat că şi îngrijorările părinţilor sunt justificate, obligaţia de a se supune vaccinării nu înseamnă şi obligaţia de a suporta greşelile medicale legate de administrarea vaccinului sau de a fi cobaiul unor experimente medicale. Din acest motiv, trebuie prevăzută în mod clar obligaţia statului de a asigura vaccinurile la timp, în cantitate suficientă şi de calitate corespunzătoare. Tot statul trebuie să răspundă pentru administrarea corectă a vaccinurilor, în principal prin stabilirea unor proceduri care să excludă sau să reducă la minimul posibil efectele negative care ar putea apărea în cazul unor persoane.

Pe larg recomandările APADOR-CH…

Sursa foto : HotNews

Sinteza acestui material a fost oferită de către Prof.Dr.Daniel Mihai, redactor-șef al platformei media Criteriul Național

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

AU TRECUT DOI ANI DE LA TRAGEDIA DIN CLUBUL COLECTIV… CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Au trecut deja destul de repede doi ani de la tragedia din clubul Colectiv. Neputința pe care au trăit-o majoritatea în acele zile coroborate și cu revolta care a urmat, rămân încă bine întipărite în memoria multora. Multitudinea de evenimente de comemorare din aceste zile ne arată că nu suntem dispuși să lăsăm umbra uitării să se aștearnă în urma incendiului care a luat 64 de vieți.

Colectiv este acea mărturie de netăgăduit, acea expresie plină de tragism pe care și din care foarte puțini au putut înțelege câte ceva. Cert este că lumea a rămas marcată pe moment, ca mai pe urmă, aproape ireversibil, inexplicabil, cu aceeași doză de cinism…a alunecat pe partea uitării.

Momentul Colectiv ne-a adus nu doar pierderea unor oameni de care suntem cu toții iremediabil legați. Ci, a fost vorba și de un fel de trezire involuntară, care ne-a pus în față un adevăr crud: corupția chiar ucide. Iar, dacă stăm și reflectăm câteva momente, fără a avea pretenția de a ne situa în postura de ”judecători”, cu acea durere a omului rănit, vom ajunge la anumite concluzii, despre care s-a tot scris și strigat cu voce tare, sinonimă cu acea dorință de a nu renunța până în ziua în care vom transcede și ne vom alătura lor, cu mențiunea și rugămintea adresată Cerului de a nu avea acel tragic sfârșit!

Tineri aceia deosebiți nu meritau să moară în asemenea chinuri. Tineri aceia meritau tratați cu mare grijă de către cei specializați și în măsură să îi aline, să le asigure o speranță…Dar, din nefericire, nimeni și nimic nu au putut să le schimbe destinul.

Așa s-a ajuns cu acțiunea de a protesta, atunci când o mare de oameni a decis să strige și să vocifereze, pe deplin întemeiat contra lentorii, neajunsurilor, incapacității Sistemului. Astfel, fără de acest spirit civic, care ulterior a fost confiscat de către unele partide nu se putea face vreo schimbare.

Datoria, dreptul de a manifesta, de a dezbate cu argumente, de a vocifera atunci când guvernanții greșesc și de a semna petiții pentru a cere și a obține o schimbare veritabilă este unul garantat de bunul simț, dacă de Constituție, se tot încearcă, spre a fi eliminat, treptat-treptat.........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo