Criteriul National

Adio şofat agresiv! Un nou proiect de lege prevede sancţiuni dure!

ianuarie 03
18:46 2016

 

  Astfel, 40 de aleşi din toate partidele au elaborat un proiect al unui nou Cod Rutier prin care propun definirea şi sancţionarea şofatului agresiv, pe care îl consideră sursa principală de accidente.

amenzi Propunerea legislativă prevede la articolul 136 obligaţia conducătorilor de vehicule de a nu adopta un comportament agresiv în trafic. Astfel, demararea în trombă, circulaţia cu viteză la o distanţă foarte redusă faţă de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât şi în lateral, în scopul agresării sau intimidării conducătorului acestuia, folosirea repetată a semnalelor luminoase sau a claxonului pentru obligarea nejustificată a conducătorului vehiculului din faţă de a elibera banda de circulaţie, conducerea unui moped sau a unei motociclete pe o singură roată, circulaţia pe o altă bandă decât prima, cu viteză redusă nejustificat, împiedicând circulaţia regulamentară a vehiculelor care se deplasează în urma sa, mersul înapoi cu spatele în scopul agresării sau intimidării celorlalţi participanţi la circulaţie ar putea intra în categoria „şofat agresiv”.

Şoferii vor fi pedepsiţi, de asemenea, pentru circulaţia cu autovehiculul pe trotuar, în lungul acestuia, realizarea intenţionată a unui derapaj controlat în vederea întoarcerii sau rotirii vehiculului. De asemenea oprirea neregulamentară a vehiculului pe prima bandă blocând deplasarea vechiculelor aflate în spate, care au dreptul de a vira la dreapta la culoarea roşie a luminii semaforului, conducerea unui vehicul care poluează fonic, peste norma stabilită de regelemntările în vigoare, din cauza eliminării amortizoarelor fonice din tobă sau a utilizării unor astfel de amortizoare neomologate ar putea fi sancţionate, potrivit proiectului lege înscris la Senat, cu amenzi contravenţionale din clasa a III-a, între 6 şi 8 puncte amendă.

Sancţiunile se înăspresc pentru efectuarea unor manevre interzise, asociate comportamentului agresiv în trafic, cum ar fi deplasarea succesivă, neregulamentară, de pe o bandă de circulaţie pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depăşirii unui şir de vehicule care circulă în acelaşi sens, efectuarea manevrei de întoarcere a vehiculului prin folosirea frânei de ajutor; frânarea bruscă la revenirea pe bandă, imediat după ce conducătorului unui vehicul a efectuat o depăşire a unui vehicul, de natură a-l determina pe conducătorul acestuia din urma să schimbe brusc direcţia de mers sau să frâneze excesiv pentru a evita impactul.Iar depăşirea neregulamentară a unei coloane oprite formată din vehicule obligate să oprească la pătrunderea într-o intersecţie, la trecerea la nivel cu calea ferată sau în alt caz de forţă majoră, în scopul de a plasa vehiculul în partea din faţă a coloanei,şoferii riscă o amendă prevăzută în clasa a III-a (de la 6 la 8 puncte amendă) de sancţiuni şi aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile. Amenzile contravenţionale se stabilesc pe clase de sancţiuni al căror cuantum este determinat de valoarea numărului punctelor amendă aplicate. Un punct amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie.

Iniţiatorii susţin, în expunerea de motive, necesitatea definirii şi sancţionării comportamentului agresiv în trafic. În textul propunerii legislative, aleşii definesc comportamentul agresiv drept ”efectuarea în mod voluntar a unor acţiuni sau manevre succesive, prevăzute în prezenta lege, în timpul conducerii, de către un conducător de vehicul, neconforme cu regulile de circulaţie sau de conducere preventivă, prin care aceasta stânjeneşte sau îi obligă pe ceilalţi participanţi la circulaţie să ia măsuri suplimentare pentru a preveni conducerea unui accident sau a nu periclita siguranţa circulaţiei”. Potrivit explicaţiilor oferite de parlamentari, modificarea actualului Cod Rutier este necesară întrucât ‘‘în aplicarea prevederilor OUG nr. 195/2002.Regulamentul de aplicare, precum şi a altor reglementări directe sau conexe existente se relevă deficienţe constând în existenţa dublei reglementări, interpretarea contradictorie a unor reglementări, reglementarea excesivă a unor situaţii prevăzute în lege şi existenţa unor lacune de reglementare pentru anumite situaţii din trafic’‘.

Sursa foto : www.timisoaraonline.ro

 

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

AU TRECUT DOI ANI DE LA TRAGEDIA DIN CLUBUL COLECTIV… CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Au trecut deja destul de repede doi ani de la tragedia din clubul Colectiv. Neputința pe care au trăit-o majoritatea în acele zile coroborate și cu revolta care a urmat, rămân încă bine întipărite în memoria multora. Multitudinea de evenimente de comemorare din aceste zile ne arată că nu suntem dispuși să lăsăm umbra uitării să se aștearnă în urma incendiului care a luat 64 de vieți.

Colectiv este acea mărturie de netăgăduit, acea expresie plină de tragism pe care și din care foarte puțini au putut înțelege câte ceva. Cert este că lumea a rămas marcată pe moment, ca mai pe urmă, aproape ireversibil, inexplicabil, cu aceeași doză de cinism…a alunecat pe partea uitării.

Momentul Colectiv ne-a adus nu doar pierderea unor oameni de care suntem cu toții iremediabil legați. Ci, a fost vorba și de un fel de trezire involuntară, care ne-a pus în față un adevăr crud: corupția chiar ucide. Iar, dacă stăm și reflectăm câteva momente, fără a avea pretenția de a ne situa în postura de ”judecători”, cu acea durere a omului rănit, vom ajunge la anumite concluzii, despre care s-a tot scris și strigat cu voce tare, sinonimă cu acea dorință de a nu renunța până în ziua în care vom transcede și ne vom alătura lor, cu mențiunea și rugămintea adresată Cerului de a nu avea acel tragic sfârșit!

Tineri aceia deosebiți nu meritau să moară în asemenea chinuri. Tineri aceia meritau tratați cu mare grijă de către cei specializați și în măsură să îi aline, să le asigure o speranță…Dar, din nefericire, nimeni și nimic nu au putut să le schimbe destinul.

Așa s-a ajuns cu acțiunea de a protesta, atunci când o mare de oameni a decis să strige și să vocifereze, pe deplin întemeiat contra lentorii, neajunsurilor, incapacității Sistemului. Astfel, fără de acest spirit civic, care ulterior a fost confiscat de către unele partide nu se putea face vreo schimbare.

Datoria, dreptul de a manifesta, de a dezbate cu argumente, de a vocifera atunci când guvernanții greșesc și de a semna petiții pentru a cere și a obține o schimbare veritabilă este unul garantat de bunul simț, dacă de Constituție, se tot încearcă, spre a fi eliminat, treptat-treptat.........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo