
Facultățile ASE sunt: Administrarea afacerilor, cu predare în limbi străine; Administrație și Management Public; Business și Turism; Cibernetică, Statistică și Informatică Economică; Contabilitate și Informatică de Gestiune; Drept; Economie Agroalimentară și a Mediului; Economie Teoretică și Aplicată; Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori; Management; Marketing; Relații Economice Internaționale.
ASE este o universitate de cercetare avansată şi educaţie, bine poziționată la nivel internaţional, fapt atestat de recentele ranking-uri de prestigiu.
ASE și-a continuat trendul ascendent în prestigiosul clasament Times Higher Education Emerging Economies Universities Rankings, și, în pofida activității în condițiile specifice contextului pandemic, a urcat pe locul 1 între universitățile românești și în segmentul 201-250 la nivel internațional, conform ediției 2021.
ASE este cea mai bună universitate din România în domeniul Economie și Econometrie, conform QS World University Rankings by Subject 2021.
Angajatorii apreciază foarte bine studiile urmate la ASE. Diploma de absolvent ASE constituie garanția unui viitor sigur și a celei mai bune inserții pe piața muncii. O confirmă influentul QS World University Rankings, unde ASE este universitatea cu o foarte bună inserție a absolvenților pe piața muncii. 85% dintre absolvenții noștri își găsesc de lucru în primele 6 luni de la terminarea facultății în domeniul studiat, având oportunitatea de a-și clădi un viitor sigur și bine plătit.
Pentru întrebări și informații detaliate despre Admitere și ASE, candidații au la dispoziție paginile instituționale Admitere Licență 2021, Facebook, Grup oficial Admitere 2021,Instagram. Timpul este tot mai scurt, de aceea ASE desfășoară întâlniri săptămânale online cu candidații, sub genericul Admis la ASE, 2021!, miercurea, începând cu ora 17:00, la https://ase.zoom.us/j/88455955563.
Candidații pot întreba tot ce îi interesează despre perspectivele profesionale oferite de ASE, Admiterea 2021, viața de student și oportunitățile de dezvoltare personală pentru absolvenții ASE, iar cadre didactice, consilieri de orientare profesională și studenți răspund cu plăcere.
La dispoziția candidaților se află adresa de e-mail admitere@ase.ro și call center la 0213191900/01, interior 360, 306. La intrările universității se găsesc broșuri cu detalii despre Admitere.
ASE oferă viitorilor săi studenţi peste 3 400 de burse de performanță, de studiu şi sociale, peste 550 de burse Erasmus de studii în străinătate, numeroase parteneriate pentru stagii și practică la firme de top. Studenții au la dispoziție 400 000 de volume în biblioteca ASE, spaţii moderne de învăţământ, multe facilităţi de învăţare.
Cu o tradiție centenară și peste 300 000 de absolvenți, Academia de Studii Economice este o universitate dinamică, într-o adaptare permanentă la cerințele economiei de piață, în strânsă legătură cu cerințele mediului de afaceri.
Alege un Lider și vei deveni un Lider! #alegeASE
Articol susținut de ASE