Criteriul National

AEC consideră sfidătoare atitudinea primarului Constanței Decebal Făgădău față de elevii constănțeni

AEC consideră sfidătoare atitudinea primarului Constanței Decebal Făgădău față de elevii constănțeni
martie 19
21:03 2018

aec

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) condamnă acțiunile recente ale primarului municipiului Constanței, Decebal Făgădău, și anume elaborarea proiectului privind numărul și cuantumul burselor școlare pentru semestrul al II-lea fără consultarea beneficiarilor și cu încălcarea cadrului legal privind transparență decizională. În cadrul dezbaterii publice pentru bugetul pe anul 2018, acesta a declarat că orice decizie cu privire la burse va fi luată în urma consultării cu elevii, promisiune încălcată. De asemenea, proiectul nu a fost pus în dezbatere, așa cum cer exigențele Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională, AEC intrând în posesia acestuia de la consilierii locali.
Considerăm atitudinea primarului Decebal Făgădău drept sfidătoare la adresa elevilor din municipiul Constanța, în proiectul de hotărâre cuantumurile burselor rămânând neschimbate: 50 lei – bursa de merit, 300 lei – bursa de performanță, 200 lei – bursa de studiu și 200 lei – bursa de ajutor social. În acest sens, solicităm primarului Constanței și consilierilor să dea dovadă de responsabilitate și până la ședința de vineri a Consiliului Local să amendeze proiectul în sensul majorării sumelor, conform solicitărilor AEC.
Reamintim faptul că, în calitate de reprezentanți ai elevilor constănțeni, am solicitat încă din timpul discuțiilor pe marginea bugetului pe anul 2018 majorarea fondului destinat burselor. În urma demersurilor AEC, anul trecut suma alocată a crescut de la 4 la 8 milioane de lei, cea mai mare de când se acordă burse școlare în municipiul Constanța. Pentru anul în curs solicităm un fond de burse de 14,5 milioane de lei, cu următoarele cuantumuri: bursa de performanță – 380 lei/lună (20% din salariul minim pe economie); bursa de merit – 95 lei/lună (5% din salariul minim pe economie); bursa de studiu – 285 lei/lună (15% din salariul minim pe economie) și bursa socială – 380 lei/lună (20% din salariul minim pe economie). Amintim faptul că bursele școlare, așa cum sunt ele definite în criteriile generale de acordare aprobate de Ministerul Educației, au următoarele scopuri – creșterea și sprijinirea performanței școlare (în cazul celei de performanță și merit), precum și facilitarea accesului la educație a elevilor proveniți din medii sociale de risc sau cu o situație materială precară (în cazul celei de studiu și ajutor social).
De asemenea, AEC subliniază public faptul că acordarea burselor fără adaptarea cuantumurilor la condițiile socio-economice și nevoile reale ale elevilor este fără rezultat. Spre exemplu, în municipiul Cluj-Napoca bursa de merit este de 90 lei/lună, în Arad 75 lei/lună, iar în Timișoara 70 de lei. Iar ca rezultat a acestei politici de acordare a burselor la cuantumuri care să răspundă nevoilor beneficiarilor, municipiile mai sus amintite se află mereu în topul rezultatelor la examenele naționale.
Reamintim faptul că primarul Decebal Făgădău și-a încălcat promisiunea făcută constănțenilor în timpul campaniei electorale, conform căreia acesta urma sa majoreze cuantumurile burselor semestrial, iar AEC nu se va arăta pasivă acestui tip de acțiuni. Dorim să asigurăm toți elevii din municipiul Constanța că nu vom renunța, iar demersurile pentru majorarea burselor vor continua până când acestea vor coincide cu nevoile reale elevilor, în vederea îndeplinirii adevăratului lor scop, și anume de a sprijini activitatea școlară a elevilor.
Asociația Elevilor din Constanța (AEC) este singura organizație de reprezentare a elevilor din județul Constanța, fiind prima asociație reprezentativă independentă a elevilor, cu personalitate juridică, apărută în România, fiind înființată în anul 2013 din nevoia de a exista o organizație independentă, condusă de elevi, care să reprezinte drepturile și interesele elevilor. De-a lungul timpului, AEC s-a remarcat ca un actor implicat în sistemul educațional, la nivel local și național, aducând plus valoare prin rezultatele obținute pentru elevii din județul Constanța și din România. Printre victoriile pe care AEC le-a repurtat amintim reacodarea dreptului de vot în Consiliul de administrație pentru reprezentantul elevilor la nivel liceal (2015), obținerea respectării legii în privința acordării reducerii la transportul local în comun și a burselor școlare pentru elevii din municipiul Constanța (2015) și obținerea acordării de manuale școlare gratuite pentru toți elevii din clasele a XI-a și a XII-a din România, în urma unei decizii definitive a Curții de Apel Constanța (2016).

Sursa foto : Amos News

Redacția ziarului Criteriul Național mulțumește Biroului de presă al Asociației Elevilor din Constanța dar și domnului Andrei-Mihai Tănase, președinte AEC

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

U-NI-RE în cuget și în simțiri… EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tema unirii cu Basarabia este mai actuală și mai dorită ca oricând. Aceasta, datorită însemnătății sale deosebite suscită nenumărate discuții mai mult sau mai puțin aprinse. În special, în presa scrisă, subiectul este tratat în nota sferei de influență de care sau prin care se poate proba ori atașamentul față de culorile și legile acestui teritoriu blagoslovit de Dumnezeu ori unda de răutate vis a vis de cele menționate. De asemenea, ar trebui ca tocmai caracterul unificator să fie mai puternic decât orice fel de simbolistică istorică și de aceea disprețul și ducerea într-o accentuată stare de relativitate, de autentică degradare a tot ceea ce valorează ideea de românism amplifică starea de încordare,de neliniște atât de prezente în cele două state înrudite.În această ultimă și nedorită categorie se pot identifica destule articole asemănătoare unor mostre îmbibate de ură și venin ce frizează orice urmă de omenie sau de bun simț. Din respect făță de dumneavoastră și mai ales nedorind să nominalizez provocând polemică,am să mă abțin…Dar nu pot să-mi cenzurez o întrebare… Oare câtă dezinformare grosieră se poate ascunde în spatele acestor propagandiști de-a dreptul înfrățiți cu puterile străine,cu imperiile care mereu ne-au râvnit teritoriile și bogățiile de orice natură?De aceea nu pot să trec cu vederea și să uit mincinoasele mituri fabricate împotriva unirii care sunt de fapt niște teorii promovate, cu amatorism sau profesionalism, de cei care își manifestă constant antipatia faţă de procesul de reîntregire a ţării. Cu o retorică plină de ură, anumiți indivizi falsifică și denaturează adevărul istoric și chiar au nerușinarea să spună despre unirea Basarabiei cu România că „ar fi frumos, dar nu se poate” invocând, în acest sens, argumente de ordin economic sau strategic. Interesant e faptul că aceștia nu contrazic adevărul istoric și anume că Basarabia e parte a terioriului românesc. Mesajul lor induce mereu nesiguranţă și teamă, sugerând pericole majore precum instabilitatea economică, apariţia unei minorităţi incontrolabile sau a unei corupţii imposibil de eradicat. Ca și când acești propagandiști ar fi descoperit peste noapte secretul tinereţii fără bătrâneţii și al vieţii fără de moarte dublat de cel al guvernării fără de corupţie, ei influențează pe unii dintre noi la modul cel mai abject și care ține doar de negativitate. Au chiar unele pseudo- argumente care corelează problemele existente în societatea românească cu cele din Republica Moldova, de genul ”că România n-ar avea nevoie de o regiune săracă” . Cunoaștem bine că această stare de corupție endemică este generată de o clasă politică oligarhică, mult mai apropiată de modelul din Asia centrală decât de Europa. Dar,vă rog să fiți fără grijă deoarece domniile lor nu au contract permanent cu funcția și nu vor domni la infinit, așa cum li se pare… A sosit timpul ca să dăm dovezi că suntem înfrățiți, înrudiți, că suntem de același sânge și limbă cu verișorii de dincolo de Prut! Revenind la planul inițial,nu am dispoziția și nici timpul necesar de a demonta toate aceste pseudo-teorii, deoarece aceasta revine ca o datorie de onoare a istoricilor și diplomaților. Dar în cele ce urmează vă propun un exercițiu de imaginație. Acesta se realizează prin corelarea tuturor elementelor posibile care ar duce la acest eveniment cu profunde rezonanțe- UNIREA! De fapt, mai bine spus după reîntregirea, reunirea celor două state,altcumva vor fi parametrii,regulile, legile și automat nivelul de trai. Numai încercați să vă proiectați ideea conform căreia, Republica Moldova va face parte dintr-un stat integrat european, membru al NATO. Peste acestea, îndrăzniți să vă proiectați și imaginea unei justiții imparțiale, corecte ce se vor extinde ca model și peste Prut. Cu alte cuvinte, lucrurile pot evolua într-o direcție normală, firească.Totuși, filo-rușii nu se lasă și încetinesc acest proces. Mai e cazul să ne aducem aminte de „prietenia” și interesul Rusiei, care a încercat să blocheze eforturile Republicii Moldova în sensul integrării europene, aşa cum a procedat de altfel şi în cazul altor state din fosta Comunitate a Statelor Independente? De aceea, din dorința de a ne vedea visul împlinit,ar trebui să nu mai ezităm deloc și nici să luăm peste picior pe semenii care luptă,speră și cred în idealul acestei uniri, în cuget și în simțiri.......

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri:

content writing
clovis.ro