Criteriul National

AEC reclamă dezinteresul a 11 edili din județul Constanța față de accesul la informații de interes public

AEC reclamă dezinteresul a 11 edili din județul Constanța față de accesul la informații de interes public
septembrie 20
17:04 2017

asociatia-elevilor-din-constanta

În vederea elaborării celei de-a 3-a ediții a Indexului accesului la educație al elevilor din județul Constanța, Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a solicitat celor 70 de unități administrativ-teritoriale de pe raza județului, printr-o adresă transmisă în data de 9 iulie, să răspundă unui număr de opt de întrebări, care se circumscriu regimului legii nr. 544/2001 privind acces la informații de interes public. Răspunsurile formulate de reprezentanții autorităților locale baza raportului, fiind instrumentul cu ajutorul căruia aducem în atenția opiniei publice gradul și modul în care primăriile din județ asigură accesul liber la educație al elevilor.

De la momentul transmiterii adresei au trecut peste 2 luni, dar încă există primari care refuză să răspundă, în ciuda numeroaselor discuții avute, prin care li s-a pus în vedere intrarea în întârziere și încălcarea legii. Cele 11 primării constănțene, care încalcă în mod sistematic legea, neavând respect față de litera acesteia și accesul la informații de interes public al cetățenilor, aparțin Partidului Social Democrat, Partidului Național Liberal și Partidului Mișcarea Populară. Lista neagră a primăriilor, care se pun în calea scoaterii la lumină a problemelor cu care se confruntă elevii din județ este compusă din următoarele comune: Agigea, Murfatlar, Deleni, Ghindărești, Saraiu, 23 August, Cobadin, Gîrliciu, Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu și Castelu.

            Somăm public primarii comunelor mai sus menționate să dovedească un minim respect față de elevii din comunitățile lor și de prevederile legale în vigoare și să transmită în cel mai scurt timp răspunsurile solicitate. De asemenea, având în vedere depășirea cu mult a termenului maxim de 30 de zile, Asociația Elevilor din Constanța va acționa în instanță primăriile care refuză să comunice informațiile solicitate și va sesiza parchetul, sub aspectul săvârșirii de către cei 11 edili a infracțiunii de abuz în serviciu.

În perioada următoare, Asociația Elevilor din Constanța va lansa public Indexul accesului la educație al elevilor din județul Constanța în anul școlar 2016-2017, o cercetare holistică, care măsoară gradul și modul în care autoritățile locale din județ și-au îndeplinit obligațiile privind accesul liber la educație.

 

„Din păcate, în anul 2017, într-o țară membră a Uniunii Europene este nevoie să te rogi de reprezentanții unor autorități locale să respecte legea, aceștia dovedind în repetate rânduri că au un dispreț față de litera acesteia, cetățeni și accesul la informații de interes public. Colegii mei din cadrul Asociației au luat în repetate rânduri legătura cu angajații celor unsprezece primării, ajungând chiar și până la primari. Refuzul acestora de a răspunde a fost categoric și de aici tragem concluzia că doresc să ascundă de ochii opiniei publice starea învățământului din comunitățile lor.a declarat Constantin-Alexandru Manda, președintele Asociației Elevilor din Constanța.

 

 

BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI ELEVILOR DIN CONSTANȚA

 Pentru mai multe informații:

Constantin-Alexandru Manda, președinte AEC – 0732 094 664

 

Redacția ziarului Criteriul Național mulțumește Biroului de presă al AEC

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

AU TRECUT DOI ANI DE LA TRAGEDIA DIN CLUBUL COLECTIV… CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Au trecut deja destul de repede doi ani de la tragedia din clubul Colectiv. Neputința pe care au trăit-o majoritatea în acele zile coroborate și cu revolta care a urmat, rămân încă bine întipărite în memoria multora. Multitudinea de evenimente de comemorare din aceste zile ne arată că nu suntem dispuși să lăsăm umbra uitării să se aștearnă în urma incendiului care a luat 64 de vieți.

Colectiv este acea mărturie de netăgăduit, acea expresie plină de tragism pe care și din care foarte puțini au putut înțelege câte ceva. Cert este că lumea a rămas marcată pe moment, ca mai pe urmă, aproape ireversibil, inexplicabil, cu aceeași doză de cinism…a alunecat pe partea uitării.

Momentul Colectiv ne-a adus nu doar pierderea unor oameni de care suntem cu toții iremediabil legați. Ci, a fost vorba și de un fel de trezire involuntară, care ne-a pus în față un adevăr crud: corupția chiar ucide. Iar, dacă stăm și reflectăm câteva momente, fără a avea pretenția de a ne situa în postura de ”judecători”, cu acea durere a omului rănit, vom ajunge la anumite concluzii, despre care s-a tot scris și strigat cu voce tare, sinonimă cu acea dorință de a nu renunța până în ziua în care vom transcede și ne vom alătura lor, cu mențiunea și rugămintea adresată Cerului de a nu avea acel tragic sfârșit!

Tineri aceia deosebiți nu meritau să moară în asemenea chinuri. Tineri aceia meritau tratați cu mare grijă de către cei specializați și în măsură să îi aline, să le asigure o speranță…Dar, din nefericire, nimeni și nimic nu au putut să le schimbe destinul.

Așa s-a ajuns cu acțiunea de a protesta, atunci când o mare de oameni a decis să strige și să vocifereze, pe deplin întemeiat contra lentorii, neajunsurilor, incapacității Sistemului. Astfel, fără de acest spirit civic, care ulterior a fost confiscat de către unele partide nu se putea face vreo schimbare.

Datoria, dreptul de a manifesta, de a dezbate cu argumente, de a vocifera atunci când guvernanții greșesc și de a semna petiții pentru a cere și a obține o schimbare veritabilă este unul garantat de bunul simț, dacă de Constituție, se tot încearcă, spre a fi eliminat, treptat-treptat.........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo