Criteriul National

Alegerile prezidențiale din Belarus: începutul sfârșitului pentru Lukașenko? – Opinii

Alegerile prezidențiale din Belarus: începutul sfârșitului pentru Lukașenko? – Opinii
august 07
07:20 2020

Duminică, 8 august, vor avea loc – într-o atmosferă extrem de tensionată – alegeri prezidențiale în Republica Belarus, fostă republică sovietică condusă în ultimii 26 de ani de Aleksandr Lukașenko, pe care media occidentală îl numește ultimul dictator al Europei. Soarta lui Lukașenko va depinde de loialitatea KGB-ului și a trupelor speciale ale Ministerului de Interne de la Minsk.

Pandemia de coronavirus – lebădă neagră

Aleksandr Lukașenko a candidat pentru al cincilea mandat de președinte al Belarusului, țara pe care o conduce neîntrerupt de mai bine de un sfert de secol. Ceea ce părea initial o cenușie formalitate s-a transformat în cea mai interesantă campanie prezidențială din istoria Belarusului.

Pentru prima dată din 1994, supraviețuirea politică a lui Aleksandr Lukașenko a fost pusă la încercare, încă dinaintea începerii campaniei electorale. Pandemia de COVID 19 a luat prin surprindere regimul de la Minsk. Încă de la începutul crizei sanitare, președintele Lukașenko a intrat într-o fază de negare și n-a cedat nici în fața recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății sau a opinei propriului ministru al sănătății.[1] Astfel, Belarusul a fost una dintre puținele țări din lume care nu a luat nicio măsură în vederea combaterii coronavirusului, nu și-a închis granițele, nu a impus distanțarea socială, izolarea sau carantina. Lukașenko a caracterizat pandemia de coronavirus ca fiind o psihoză și a sugerat că boala poate fi vindecată de o plimbare cu tractorul, un pahar de votcă sau de o vizită la saună.[2] Astăzi, Belarusul are una dintre cele mai mari rate de infectare cu 66.095 cazuri, respectiv 499 de decese, foarte ridicată pentru un stat cu doar 9 milioane de locuitori.[3]

În același timp, relația tensionată cu Rusia i-a complicat lui Aleksandr Lukașenko calculele pentru obținerea unui nou mandat prezidențial. Portretizându-se ca fiind unicul garant al independenței și suveranității bieloruse, Lukașenko a refuzat în decembrie 2019, propunerile Moscovei de aprofundare a integrării cu Rusia în cadrul Uniunii Vamale. Acest lucru a provocat o scădere a exporturilor de petrol rusesc în Belarus cu 77%, în primul trimestru al anului. Cele două state au ajuns la un acord privind furnizarea de materii prime abia în luna aprilie, pe fondul prăbușirii prețului petrolului. Pandemia de coronavirus a tensionat și mai mult relația dintre Minsk și Moscova, Lukașenko criticând Rusia pentru închiderea unilaterală a frotierei comune și pentru ineficiența testelor COVID 19. Mai mult, la 9 mai la Minsk a avut loc singura paradă militară din tot spațiul ex-sovietic dedicată împlinirii a 75 de ani de la victoria Uniunii Sovietice împotriva Germaniei naziste, fapt care a adus Belarusul în atenția opiniei publice internaționale, în defavoarea Rusiei, care se consideră moștenitoarea de drept a URSS.[4]

Candidații

Președintele în funcție Aleksandr Lukașenko a fost primul politician care și-a anunțat intenția de a participa la alegerile prezidențiale, încă din toamna anului trecut. De-altfel, Comisia Electorală Centrală i-a înregistrat imediat grupul de inițiativă de peste 10.000 de oameni, conferindu-i astfel statutul de favorit în fața celorlalți contracanandidați.

Dintre cei 14 politicieni care au depus documente pentru înregistrarea candidaturilor, 8 reprezentanți ai opoziției în frunte cu Mikolai Statkevici, fostul adversar al lui Lukașenko în 2010, au fost respinși. Comisia Electorală Centrală a permis unui număr de 7 candidați să strângă semnături. Este vorba despre Anna Kanopațkaia, avocat, fost deputat în Camera Reprezentanților în perioada 2016-2019, precum și fost membru al Partidului Civil Unit din Belarus. Serghei Cerecen este om de afaceri, fost candidat al Partidului Comunist pentru un mandat de deputat în legislativul de la Minsk în 2016. La alegerile prezidențiale de anul acesta a reprezentat Partidul Social Democrat (Gramada), pe care îl conduce din 2018. Andrei Dmitriev este vice-președinte al mișcării politice “Spune adevărul!” precum și fost șef de campanie al lui Vladimir Nikolaiev și al Tatianei Korotkevici candidați la prezidențialele din Belarus în 2010 respectiv 2015.

Cei mai importanți contracandidați ai lui Lukașenko la alegerile din acest an nu au provenit însă din rândurile opoziției, ci din elita politică bielorusă. Deși Comisia Electorală Centrală le-a permis să participe să se înscrie pentru a efectua formalitățile care să le permită să participe la alegeri, bancherul Viktor Babariko și fostul ambasador al Republicii Belarus în Statele Unite, Valerii Țepkalo, au fost eliminați repede din cursa electorală în care se conturaseră ca principali candidați ai opoziției.

Tihanovski, un vlogger popular

Spre deosebire de precedentele exerciții electorale din 2010 și 2015, atunci când arestările contracandidaților săi au avut loc imediat după închiderea urnelor, în actuala campanie prezidențială, regimul a recurs la amenințarea, intimidarea și arestarea adversarilor politici ai președintelui încă de la începutul acesteia.

Serghei Tihanovski este unul dintre cei mai populari vloggeri bieloruși, deținător al unui canal de You Tube numit „Țară pentru viață” cu peste 220.000 de abonați. Acesta a fost arestat pentru prima dată la 6 mai, imediat după ce și-a anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale. În ziua respectivă, se afla în Moghilev, un oraș din estul Belarusului, la o întâlnire cu simpatizanții săi, fiind reținut și condamnat la 15 zile de arest administrativ pentru că ar fi participat la o acțiune de protest împotriva unificării Belarusului cu Rusia, care a avut loc la 20 decembrie 2019, cu cinci luni în urmă.[5] Ulterior, s-au produs proteste împotriva arestării vloggerului în capitala Minsk dar și în alte orașe ale țării precum Gomel, Brest sau Grodna. În urma acestor proteste, poliția a arestat mai mulți participanți și jurnaliști care relatau despre desfășurarea manifestațiilor. La 15 mai, Comisia Electorală Centrală din Belarus a refuzat să-i înregistreze candidatura la alegerile prezidențiale invocând lipsa semnăturii sale pe cererea de înregistrare. Aceasta era imposibil de obținut de vreme ce Serghei Tihanovski se afla deja de nouă zile în arest. Aceste abuzuri au determinat-o pe soția sa, Svetlana, să candideze și chiar să devină cel mai important candidat al opoziției. Arestarea lui Tihanovski nu i-a descurajat pe susținătorii săi care au continuat să se adune în diverse orașe și să formeze cozi kilometrice pentru a semna listele de susținere a candidaturii soției sale.

Odată eliberat din arest, Serghei Tihanovski a devenit liderul grupului de inițiativă al Svetlanei și s-a alăturat susținătorilor ei în încercarea de a strânge suficiente semnături ca să fie înregistrată de către Comisia Electorală Centrală. Autoritățile nu au ratat însă ocazia de a-l aresta pentru a doua oară. La 29 mai, în timpul unei acțiuni de colectare a semnăturilor din orașul Grodna, Serghei a refuzat să răspundă întrebărilor unei femei necunoscute, care a încercat să-l provoace, în sprijinul căreia a intervenit rapid poliția. A avut loc o ciocnire între trupele OMON și susținătorii lui Tihanovski care au încercat să împiedice reținerea. În urma incidentului, Serghei Tihanovski și alți zece protestatari au fost arestați pentru încă 15 zile. Lor li s-a deschis dosar penal sub acuzația de violență împotriva forțelor de ordine, acțiune pentru care riscă 3 ani de închisoare. Incidentul din Grodna a fost evident o provocare prin care s-a urmărit scoaterea definitivă din organizarea campaniei a lui Serghei Tihanovski. El a fost declarat prizonier politic de către organizațiile de protecție a drepturilor omului din Belarus.

Două zile mai târziu, în capitala Minsk au avut loc noi acțiuni de susținere pentru Svetlana Tihanovskaia în timpul cărora oamenii au cerut eliberarea lui Serghei. În urma acestora, potrivit centrului pentru drepturile omului, Vesna, 30 de persoane au fost reținute, printre care jurnaliști, activiști și politicieni ai opoziției.[6] După reținerea lui Serghei, polițiștii au efectuat percheziții la studioul său dar și în apartamentul mamei sale, confiscând 900.000 de dolari. În același timp, autoritățile au început să exercite presiune asupra membrilor grupului de inițiativă, secretarul de presă al Svetlanei Tihanovskaia, Aleksandr Kobanov, fiind arestat la Brest.

Tihanovskaia a fost amenințată și i s-a cerut să se retragă din cursa electorală în timp ce depunea o parte din semnăturile necesare înregistrării, la sediul Comisiei Electorale Centrale din orașul Gomel.[7] Dovada clară a ingerinței autorităților bieloruse în campania electorală împotriva contracandidaților președintelui Lukașenko a fost deschiderea unui nou dosar penal împotriva lui Serghei Tihanovski. Inițiatoarea acestui demers a fost nimeni alta decât șefa Comisiei Electorale Centrale din Belarus, Lidia Ermoșina, om de încredere a lui Lukașenko, cea sub care de mai bine de douăzeci și șase de ani alegerile sunt falsificate pentru a permite menținerea la putere a președintelui în exercițiu. Aceasta l-a acuzat pe Tihanovski că i-a amenințat pe membri Comisiei Electorale Centrale, acțiune pentru care riscă alți trei ani de închisoare.[8]

Babariko și Țelkalo, candidații establishmentului

Pentru prima dată în istoria politică a Belarusului cei mai importanți contracandidați ai lui Alexandr Lukașenko în campania prezidențială nu au fost liderii opoziției politice, cei care au ales de fapt să boicoteze alegerile, ci foști reprezentanți ai establishmentului politic din Belarus, până nu demult apropiați de președinte. Primul dintre aceștia, Valeri Țepkalo a fost ministru adjunct de Externe, ambasador al Belarusului în Statele Unite și Mexic și creatorul High Tech Park Sillicon Valley din Belarus. Cel de-al doilea, Viktor Babariko este bancher, fost șef al Consiliului de Administrație al Belgazprombank, o importantă bancă comercială din Belarus controlată de Rusia. Încă de la începutul campaniei prezidențiale sondajele de opinie realizate pe site-urile puținelor publicații independente din Belarus l-au indicat drept favorit pe Viktor Babariko cu peste 50% din voturi, în timp ce raitingul lui Aleksandr Lukașenko a variat între 3 și 6%.[9] Nu e deci de mirare că, inițial, Babariko a fost considerat principalul adversar al lui Lukașenko în alegeri, cel pe care regimul a căutat să-l scoată din cursa electorală cu orice preț.

Aleksandr Lukașenko încă de la debutul campaniei prezidențiale a încercat să-și justifice represiunea și intervențiile trupelor speciale ale Ministerului de Interne, OMON, împotriva protestatarilor pașnici, susținători ai candidaților independenți la alegerile de la 9 august. Într-o întâlnire de la 1 iunie cu Valeri Vakulcik, șeful KGB (da, a păstrat vechea denumire sovietică!), președintele a declarat că mitingurile pentru susținerea contracandidaților săi în alegeri reprezintă o amenințare la adresa suveranității și independenței țării, care trebuie apărate cu orice preț. Tot atunci, Lukașenko a spus că nu va permite apariția unui Maidan în Belarus, făcând referire la protestele de amploare din 2013-2014 de la Kyiv, care au dus la îndepărtarea de la putere a fostului președinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici.[10] Mai mult, la 4 iunie, dorind să arate că e capabil de schimbări sub pretextul redresării economiei în contextul pandemiei, Lukașenko demite guvernul condus de Serghei Rumas, după numai doi ani de mandat, și-l numește în funcția de prim-ministru pe Roman Galucenko, un politician de 46 de ani, care anterior condusese Autoritatea de Stat pentru Industria Militară. Schimbarea de guvern a fost de fapt doar una cosmetică, având în vedere că toți miniștrii din fostul executiv – mai puțin primul minitru – și-au păstrat portofoliile. Mai mult, aceasta a fost motivată exclusiv politic, de vreme ce fostul premier, Rumas, a lucrat timp de mai mulți ani la Belgazprombank, banca condusă până în luna mai 2020 de către Viktor Babariko, contracandidatul lui Lukașenko în alegeri.[11] Comentatorii independenți afirmă că Roman Galucenko este un premier-marionetă, care a avut ca principală responsabilitate menținerea ordinii și disciplinei în stat în timpul alegerilor prezidențiale. Numirea sa a fost de fapt semnalul de care forțele de securitate aveau nevoie pentru a acționa și a opri protestele și mitingurile de susținere ale adversarilor președintelui Lukașenko în campania prezidențială.[12]

În aceeași zi în care a schimbat guvernul, Aleksandr Lukașenko a declarat în cadrul unei conferințe de presă că unul dintre contracandidații săi în alegeri a fost implicat în fraude bancare. Atunci nu s-a referit în mod explicit la Viktor Babariko, dar câteva zile mai târziu, la 11 iunie, angajații departamentului de investigații financiare al comitetului de control al statului, au efectuat, la ordinul său, percheziții la sediul din Minsk al Belgazprombank, condusă de Babariko până în luna mai a acestui an.[13] În urma acestor percheziții, au fost confiscate 4 milioane de dolari, titluri în valoare de 500.000 de dolari și peste 150 de tablouri. De asemenea, 15 actuali și foști manageri ai băncii au fost reținuți fiind acuzați de crearea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani.[14] La 15 iunie, președintele Lukașenko a numit-o la conducerea Belgazprombank pe fosta șefă a Băncii Naționale din Belarus, Nadejda Ermakova, spre nemulțumirea acționarilor majoritari Gazprom și Gazprombank care au numit decizia ilegală și l-au acuzat pe Lukașenko că încalcă atât legislația internă cât și tratatele semnate de Belarus în cadrul Uniunii Eurasiatice.[15]

În cele din urmă, Babariko a fost reținut la 18 iunie împreună cu fiul său Eduard, șeful său de campanie, fiind acuzat că a coordonat grupul infracțional din Belgazprombank, că a încercat să ascundă dovezi, să influențeze martorii implicați în anchetă respectiv să transfere 430 de milioane de dolari către banca letonă ABLV.[16]

Arestarea lui Viktor Babariko a provocat în următoarele zile un nou val de proteste în toată țara. La 18 iunie, în capitala Minsk, aproximativ 2.000 de oameni au format un lanț al solidarității lung de cinci kilometri pe Bulevardul Independenței. Participanții au cerut eliberarea lui Babariko și Tihanovski, dar și a activiștilor și jurnaliștilor reținuți de la începutul campaniei prezidențiale.[17] Forțele de securitate au arestat în timpul manifestaților alte 250 de persoane. Pe parcursul acțiunilor de protest, mai mulți sportivi, jurnaliști și muzicieni au condamnat acțiunile autorităților și au cerut organizarea de alegeri libere și corecte. Printre aceștia s-au numărat Daria Domraceva, cvadruplă campioană olimpică la biatlon, Alexandra Romanovskaia, campioană mondială la freestyle sau atleta Nadejda Ostapciuk, campioană europeană la aruncarea greutății. Jurnalistul Artemis Ahpash și-a criticat pe contul personal de socializare colegii de la televiziunea OST, acuzându-i că ascund ceea ce se întâmplă cu adevărat în Belarus, aceștia fiind în opinia sa manipulați de regim. La scurt timp de la publicarea mesajului, pagina prezentatorului a dispărut de pe site-ul televiziunii, semn că cele spuse de el sunt reale, iar cenzura încă funcționează în ultima dictatură a Europei.[18]

Momentul adevărului: candidații înregistrați de către CEC

Până în ziua aprobării candidaturilor de către Comisia Electorală Centrală trupele OMON au continuat să aresteze protestatarii care manifestau pașnic în orașele țării. La 14 iulie, șefa CEC Lidia Eromoșina a anunțat lista candidaților la alegerile prezidențiale de pe 9 august. Pe lângă Lukașneko, alți 5 au fost declarați admiși. Alți doi candidați au fost respinși. Este pentru prima dată în istoria politică a Belarusului când doi candidați care au strâns cele 100.000 de semnături necesare nu au fost înregistrați. Este vorba despre cei mai puternici adversari ai președintelui Lukașenko Viktor Babariko și Valerii Țepkalo. Primul a fost respins din cauza scandalului de corupție în care este implicat, fiind arestat și acuzat de evaziune fiscală și spălare de bani, în vreme ce al doilea, sub pretextul că nu ar fi reușit să colecteze suficiente semnături. De fapt, CEC i-a validat doar 85.000 de semnături din cele 160.000 depuse, scoțându-l definitiv din cursa electorală. Dintre candidații opoziției doar Svetlana Tihanovskaia a fost înregistrată, devenind astfel candidatul cu cele mai mari șanse împotriva lui Lukașenko. Ce este cu adevărat straniu este că reprezentanții CEC au adăugat pur și simplu semnături în plus unora dintre candidați, fapt ce arată că atunci când vine vorba de alegeri, nimic nu e mai important decât admiterea în cursa electorală a unor adversari confortabili, ușor de învins de către președintele Lukașenko. De exemplu, Anna Kanopațkaia, candidat independent, a trimis Comisiei Electorale Centrale 110.000 de semnături și a avut după verificări 146.588 de semnături. Același lucru i s-a întâmplat și lui Serghei Cerecen, reprezentantul Partidului Social Democrat, cel care a depus 106.000 de semnături, dar a avut după verificări 143.109 semnături.[19] Andrei Dmitriev, vice-președinte al mișcării politice „Spune adevărul!” a fost ultimul candidat căruia CEC i-a permis să participe la alegeri.

Din cauza neînregistrării candidaturilor lui Viktor Babariko și Valeri Țepkalo, în seara zilei de 14 iulie au avut loc mai multe proteste în capitala Minsk, dar și în alte orașe din Belarus. În urma acestora, potrivit centrului pentru drepturile omului Vesna, 300 de oameni au fost arestați și 115 dosare penale au fost deschise pentru organizarea și participarea la acțiuni care încalcă ordinea publică. A doua zi, aliniați în lanțuri ale solidarității, manifestanții au depus plângeri la sediul Comisiei Electorale Centrale.[20]

Campania electorală: schimbare vs stagnare

Scoaterea din cursa electorală a lui Victor Babariko și a lui Valeri Țepkalo, a transformat-o pe Svetlana Tihanovskaia în principalul contracandidat al președintelui Lukașenko în alegeri. Aceasta a devenit oficial reprezentantul opoziției în campania prezidențială după ce a atras sprijinul Mariei Kolesnikova și al Veronikăi Țepkalo, șefii de campanie ai lui Viktor Babariko și Valerii Țepkalo. Ca urmare a acestui fapt, imaginea Svetlanei Tihanovskaia s-a schimbat radical. Svetlana, o femeie casnică, care înaintea arestării soțului său, Serghei Tihanovski era absentă de la colectarea de semnături, preferând să se dedice vieții de familie, după asocierea cu Kolesnikova și Țepkalo, a devenit foarte activă în campania electorală. A renunțat la sloganul propus de soțul ei, “Opriți gândacul!”, optând în schimb, pentru o campanie dedicată schimbării, construirii unei „Țări pentru viață!” Svetlana Tihanovskaia este de fapt un candidat apolitic care dorește să redea bielorușilor dreptul de a alege. Așadar, în cazul în care îl va învinge pe Lukașenko, va fi de fapt un președinte de tranziție, care își propune să organizeze alegeri libere și corecte la care să participe toți candidații, inclusiv Serghei Tihanovski, Viktor Babariko și Valerii Țepkalo. Potrivit programului său electoral, simultan cu alegerile prezidențiale ar urma să aibă loc și un referendum care pentru revenirea țării la Constituția din 1994, cea care diminua atribuțiile președintelui, permițându-i să candideze pentru cel mult două mandate, asigurând totodată, o mai bună separare a puterilor în stat. Svetlana Tihanovskaia a susținut de asemenea, nevoia Belarusului de a-și apăra independența, urmând în același timp, o politică externă echilibrată, bazată pe relații de cooperare cu toți vecinii țării inclusiv cu Rusia, Ucraina și Uniunea Europeană.[21]


Citește intreg articolul și comentează pe Contributors.ro

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul