Criteriul National

Aleșii noștrii și grija față de sănătatea și viitorul nostru

Aleșii noștrii și grija față de sănătatea și viitorul nostru
februarie 26
12:38 2018

3

Aleșii neamului se preocupă pentru binele nostru. Așa au jurat, atunci când au fost investiți în frunte.Pornind de la acest lucru logic vom observa …contrariul.

Să nu vă speriați, deoarece, pe parcursul istoriei am avut mai mulți de acest fel.

„Puternici „au fost, sunt și vor fi încă , și… chiar aceștia în omnipotența lor uita ca orice marire poartă în ea decăderea.Numai urcarea treaptă cu treptă (ca în Scara lui Iacob !) face suișul sigur.

Se cunosc foarte mulți oameni plini de trufie, de importanță, invocând funcția pe care o ocupau.Și, având o bogată experienâă de viață,cu rapiditatea cu care s-au cățărat, cu una și mai iute s-a sfârșit statutul lor de „lei”. Nu de alta, erau doar niște lei țesuți pe steaguri,codată ce vântul îi împinge înainte.

Contrar unor astfel de oameni se proclamă a fi „cei adevărați ” există semeni care luptă să se învingă pe sine, fără poftă de mărire, fără averi nemăsurate și cu o viață plină de iubire și de solidaritate cu ceilalți.

Numai că aceștia suferă și aleg să plece.Totul pornește de la bani…

De aceea, banii de la buget, oricât de mulți ar fi ,nu vor aduce mai multă sănătate la oamenii acestei țări !
Să nu înțelegeti greșit că eu aș fi împotriva finanțării corespunzătoare a asistenței medicale gratuite !

Se vede de la distanța celor 28 de ani că orientarea cheltuirii banilor publici este greșită. Investițiile în spitale, aparatura medicală dar și salariile sunt pe plan secund. Rezultă că nu vor aduce un plus acestui domeniu important ce vizează bunul mers al societății. Apar multe lipsuri de acest gen cauzează multiple disfuncționalități. În lipsa capitalului uman, totul este pierdut.
Acest capital uman îl găsim in cadre medicale și oamenii se împart în pacienți reali și virtuali.
Medicii și personalul mediu de specialitate sunt într-un număr insuficient și cu o pregătire îndoielnică. Această stare rezultă, ca exemplu, din faptul că principala preocupare a medicului de familie care este prescrierea medicamentelor și a serviciilor medicale si nu aprofundarea cauzelor bolii. De ce se petrec aceste lucruri?
S-ar pune astfel accentul pe prevenirea îmbolnăvirii,deoarece asigurații medical , în marea lor majoritate, n-au educația sanitară minimă, deoarece nu-i preocupă așa ceva. Aceștia se hrănesc necorespunzător, ignorând efectele nocive ale tutunului și băuturilor alcoolice . Ultimele statistici confirmă faptul că pentru aceste vicii acceptate, oamenii cheltuiesc peste o treime din venituri- într-un cuvânt , au transformat medicamentele în alimente, iar vizita la medic un drept absolut.
Aceste realități triste impun urgent schimbarea politicilor publice în materie de sănătate , mutând accentul de la „obiecte” la oameni , acesta fiind fără discuție capitalul cel mai important pentru prevenirea s=și tratarea bolilor.
Și pe final să ne aducem aminte că suntem mai puțini cu 3,4 milioane. Această situație, confirmată prin date statistice ,generează consecințe grave la nivel național , chiar în viitorul apropiat.

252755_101776049915053_100002479742794_10306_8274762_n1-300x300
De aceea, ca un bun cetășean vă întreb și eu, pe fiecare dintre dumneavoastră deschis…Ați auzit vreun „ales ” să propună înființarea unei Comisii parlamentare pe această temă?
Au inițiat ONG-urile, finanțate din bani publici, dar când și mai ales unde și de ce nu vor să aibe dezbateri, ca să ne spună încotro ne îndreptăm ?
Nu de alta, dar din aceste întrebări rămase fără de răspuns rezultă o alta care are darul de a pune punctul pe I. Cine va veni în locul milioanelor de oameni activi plecați din țară?
Fiți siguri că în viitorul apropiat cotele de migranți (impuse, obligatorii etc) vor fi doar amintire…
La astfel de grave probleme, la nivel național,aceste chestiuni ce se leagă de sănătate și de valul de plecări ale conaționalilor ar trebui să găsească răspuns Guvernul și Parlamentul, nu sa piardă timpul cu preocupări de genul :cine conduce DNA-ul și de ce-i „spionează” SPP-ul?

De aceea, cred că ar mai există o șansă ca să se redreseze ceva la cârma țării vis a vis de aceste problemele care sunt vitale.Numai să-i preocupe pe cei aflați în frunte!

Sursa foto :eHealth Romania

Redacția platformei media Criteriul Național mulțumește domnului Vasile Soroceanu pentru acest material oferit în exclusivitate astăzi 26 Februarie 2018

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

U-NI-RE în cuget și în simțiri… EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tema unirii cu Basarabia este mai actuală și mai dorită ca oricând. Aceasta, datorită însemnătății sale deosebite suscită nenumărate discuții mai mult sau mai puțin aprinse. În special, în presa scrisă, subiectul este tratat în nota sferei de influență de care sau prin care se poate proba ori atașamentul față de culorile și legile acestui teritoriu blagoslovit de Dumnezeu ori unda de răutate vis a vis de cele menționate. De asemenea, ar trebui ca tocmai caracterul unificator să fie mai puternic decât orice fel de simbolistică istorică și de aceea disprețul și ducerea într-o accentuată stare de relativitate, de autentică degradare a tot ceea ce valorează ideea de românism amplifică starea de încordare,de neliniște atât de prezente în cele două state înrudite.În această ultimă și nedorită categorie se pot identifica destule articole asemănătoare unor mostre îmbibate de ură și venin ce frizează orice urmă de omenie sau de bun simț. Din respect făță de dumneavoastră și mai ales nedorind să nominalizez provocând polemică,am să mă abțin…Dar nu pot să-mi cenzurez o întrebare… Oare câtă dezinformare grosieră se poate ascunde în spatele acestor propagandiști de-a dreptul înfrățiți cu puterile străine,cu imperiile care mereu ne-au râvnit teritoriile și bogățiile de orice natură?De aceea nu pot să trec cu vederea și să uit mincinoasele mituri fabricate împotriva unirii care sunt de fapt niște teorii promovate, cu amatorism sau profesionalism, de cei care își manifestă constant antipatia faţă de procesul de reîntregire a ţării. Cu o retorică plină de ură, anumiți indivizi falsifică și denaturează adevărul istoric și chiar au nerușinarea să spună despre unirea Basarabiei cu România că „ar fi frumos, dar nu se poate” invocând, în acest sens, argumente de ordin economic sau strategic. Interesant e faptul că aceștia nu contrazic adevărul istoric și anume că Basarabia e parte a terioriului românesc. Mesajul lor induce mereu nesiguranţă și teamă, sugerând pericole majore precum instabilitatea economică, apariţia unei minorităţi incontrolabile sau a unei corupţii imposibil de eradicat. Ca și când acești propagandiști ar fi descoperit peste noapte secretul tinereţii fără bătrâneţii și al vieţii fără de moarte dublat de cel al guvernării fără de corupţie, ei influențează pe unii dintre noi la modul cel mai abject și care ține doar de negativitate. Au chiar unele pseudo- argumente care corelează problemele existente în societatea românească cu cele din Republica Moldova, de genul ”că România n-ar avea nevoie de o regiune săracă” . Cunoaștem bine că această stare de corupție endemică este generată de o clasă politică oligarhică, mult mai apropiată de modelul din Asia centrală decât de Europa. Dar,vă rog să fiți fără grijă deoarece domniile lor nu au contract permanent cu funcția și nu vor domni la infinit, așa cum li se pare… A sosit timpul ca să dăm dovezi că suntem înfrățiți, înrudiți, că suntem de același sânge și limbă cu verișorii de dincolo de Prut! Revenind la planul inițial,nu am dispoziția și nici timpul necesar de a demonta toate aceste pseudo-teorii, deoarece aceasta revine ca o datorie de onoare a istoricilor și diplomaților. Dar în cele ce urmează vă propun un exercițiu de imaginație. Acesta se realizează prin corelarea tuturor elementelor posibile care ar duce la acest eveniment cu profunde rezonanțe- UNIREA! De fapt, mai bine spus după reîntregirea, reunirea celor două state,altcumva vor fi parametrii,regulile, legile și automat nivelul de trai. Numai încercați să vă proiectați ideea conform căreia, Republica Moldova va face parte dintr-un stat integrat european, membru al NATO. Peste acestea, îndrăzniți să vă proiectați și imaginea unei justiții imparțiale, corecte ce se vor extinde ca model și peste Prut. Cu alte cuvinte, lucrurile pot evolua într-o direcție normală, firească.Totuși, filo-rușii nu se lasă și încetinesc acest proces. Mai e cazul să ne aducem aminte de „prietenia” și interesul Rusiei, care a încercat să blocheze eforturile Republicii Moldova în sensul integrării europene, aşa cum a procedat de altfel şi în cazul altor state din fosta Comunitate a Statelor Independente? De aceea, din dorința de a ne vedea visul împlinit,ar trebui să nu mai ezităm deloc și nici să luăm peste picior pe semenii care luptă,speră și cred în idealul acestei uniri, în cuget și în simțiri.......

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu