Criteriul National

Anisie, după bâlbele Prefecturii: Creşele şi afterschool-urile rămân deschise / Hotărârea care prevedea închiderea lor a fost revocată / Ministrul Educației i-ar fi transmis prefectului din timp care sunt prevederile legale – Educatie

Anisie, după bâlbele Prefecturii: Creşele şi afterschool-urile rămân deschise / Hotărârea care prevedea închiderea lor a fost revocată / Ministrul Educației i-ar fi transmis prefectului din timp care sunt prevederile legale – Educatie
octombrie 20
04:22 2020

Ministrul Educației, Monia Anisie, a declarat luni seară că creșele și afterschool-urile rămâne deschise în Capitală, după ce hotârârea Comitetului pentru Situații de Urgență a municpiului București care pevedea că acestea și universitățile vor fi închise a fost revocată. Anisie a subliniat că se aștepta ca azi să se ia o decizie clară, pentru a i-a comunicat prefectului Bucureștiului, Gheorghe Cojanu, care sunt prevederile legale.

Monica Anisie a precizat că a solicitat încă de săptămâna trecută o întâlnire la Prefectura Bucureşti, pentru a se asigura că vor fi luate toate măsurile în aşa fel încât în cadrul unităţilor de învăţământ să nu existe probleme în momentul în care rata infectărilor cu noul coronavirus ar fi ajuns la pragul de 3 la mia de locuitori şi împreună cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a fost realizat un plan de măsuri pentru trecerea în sistem online.

„Trebuie să spunem în mod clar ce se întâmplă începând cu data de 20 octombrie cu unităţile de învăţământ din municipiul Bucureşti. Ceea ce s-a întâmplat astăzi este incredibil, la nivelul municipiului Bucureşti şi mă refer aici la situaţia creată la nivelul Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. (…) În toată această perioadă, de la data de 13 octombrie şi până ieri, când DSP Bucureşti a anunţat depăşirea acestei rate, am fost într-o comunicare directă cu Inspectoratul Şcolar. Am discutat şi cu domnul prefect, i-am comunicat care sunt prevederile legale în vigoare şi mă aşteptam ca astăzi să ia o decizie clară. A existat o hotărâre a comitetului, pe care înţeleg că domnul prefect a revocat-o, între timp şi anume o hotărâre care prevedea faptul că se vor închide creşele, unităţile de învăţământ preuniversitar şi universităţile. Am atras atenţia IŞMB că în cuprinsul acestei hotărâri există nişte erori. Creşele şi afterschool-urile rămân deschise, vor fi suspendate activităţile didactice în unităţile de învăţământ preuniversitar. Pentru universităţi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, Senatul universităţii decide cu privire la suspendarea cursurilor, nu CMBSU”, a explicat ministrul Educației, Monica Anisie, la Realitatea Plus, potrivit Agerpres.

”Activitatea din creșe nu este considerată o activitate de învățămînt, ci una socială, iar after school-ul nu este supus legislatiei Educației, ci Muncii și își pot desfășura activitatea”, a explicat Mariana Țipișcă, purtător de cuvânt al Prefecturii Capitalei.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul