Criteriul National

APEL CĂTRE GUVERN ȘI PARLAMENTUL ROMÂNIEI

APEL CĂTRE GUVERN ȘI PARLAMENTUL ROMÂNIEI
martie 25
15:09 2020

Trăim vremuri ce ne pun la încercare principiile pe care le invocăm foarte des în timpuri normale. Acum este timpul, pentru noi toți, pentru clasa politică aflată la putere sau în opoziție, mediul de afaceri și salariați, să demonstrăm că suntem solidari și că ne pasă de cei cu care interacționăm zilnic.
Am făcut apel la solidaritate și la înțelegere din partea angajatorilor astfel încât în această perioadă să nu disponibilizeze personal. Încă de la reuniunea CNTDS din 17 martie 2020 am cerut sprijin Guvernului în acest sens, insistând ca măsurile de sprijin să fie accesibile DOAR angajatorilor ce-și păstrează personalul, inclusiv drepturile acestora.
Cu toate acestea, am constatat că apelul nostru a fost în zadar, în unele cazuri. Avem tot mai multe situații în care angajații ne comunică că au fost disponibilizați, colectiv sau individual, că au fost puși să semneze încetarea contractelor de muncă cu acordul părților sau că li s-au suspendat contractele individuale de muncă fără șomaj tehnic.
Având în vedere această lipsă de umanitate și de minimă înțelegere a situației manifestată de unii angajatori, facem apel la Guvern dar și la toți membrii Parlamentului, pentru a sancționa acest tip de comportament. Suspendarea contractelor de muncă fără șomaj tehnic, încetarea contractelor de muncă cu acordul părților și chiar disponibilizarea, înseamnă ca în această perioadă extrem de dificilă, să lipsești salariații în cauză / persoanele proaspăt disponibilizate, de orice venit, precum și de asigurare sociala, în special cea de șomaj sau de sănătate.
Cerem Guvernului și Parlamentului să aibă în vedere ca pachetul de măsuri deja adoptat, precum și orice măsuri noi ce vor fi adoptate, să nu poată fi accesate de firmele care au disponibilizat personal pe durata stării de urgență, cu excepția plecărilor naturale.
Măsurile de sprijin trebuie să fie disponibile pentru cei ce înțeleg că trebuie să împartă riscuri dar în egală măsură și beneficii.
Prin disponibilizarea personalului în această perioadă înseamnă că angajatorii respectivi și-au asumat rezolvarea dificultăților cu care se confruntă pe cont propriu, apelând la cea mai ușoară cale și transferând riscurile acestei perioade în cea mai mare măsură către salariați.
Sprijinul acordat în această perioadă, cerut de partenerii sociali, patronate și sindicate, are ca principiu de bază împărțirea costurilor și a riscurilor între angajatori, guvern și salariați. Din punctul nostru de vedere disponibilizarea sau suspendarea contractelor de muncă fără șomaj tehnic
în această perioadă extrem de complicată înseamnă o declarație din partea angajatorilor respectivi că au ales să-și rezolve singuri problema, transferând povara costurilor în întregime către salariați și bugetul public.
De asemenea, facem apel către Guvern și Parlament pentru a veni cu măsuri de sprijin adresate persoanelor disponibilizate în această perioadă. Persoanele în vârstă de muncă care în această perioadă se confruntă cu disponibilizări colective sau individuale dar mai ales cei ce sunt ”împinși” să accepte o încetare a relațiilor de muncă cu acordul părților, au nevoie de sprijin, în special în această perioadă. În multe cazuri vorbim nu doar de salariați expuși, ci și de familiile lor, lăsați fără venituri și fără asigurări sociale, într-o perioadă în care nici măcar nu-și pot căuta un loc de muncă.
Situația este specială și complicată atât pentru angajatori dar într-o măsură chiar mai mare pentru angajați care în aceste zile au în grijă asigurarea veniturilor pentru întreținerea dar și sănătatea familiilor lor.
Ne dorim ca măsurile adoptate de Guvern, de Parlament sau de angajatori, să nu-i împingă să-și riște sănătatea pentru a-și putea întreține familia.
Prelungirea perioadei de șomaj pentru cei cărora le expiră dreptul la indemnizație de șomaj în această perioadă, cel puțin pe durata stării de urgență; creșterea indemnizației de șomaj; simplificarea procedurilor pentru a avea acces la indemnizație de șomaj, sunt doar câteva din măsurile ce ar trebui avute în vedere de Guvern și de Parlament.
Insistăm ca accesul la măsuri ce au la bază solidaritatea să fie permis celor ce sunt solidari!
Cerem încă o dată Guvernului și Parlamentului SĂ NU PERMITĂ ACCESUL la măsuri de sprijin angajatorilor ce au disponibilizat personal pe durata stării de urgență!
Departamentul de Presă BNS

comunicat_25_03_2020

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul