Criteriul National

Apel de proiecte culturale – Camine in Miscare

Apel de proiecte culturale – Camine in Miscare
octombrie 03
00:46 2020

10 artiști vor fi selectați să pună în valoare istoria și amintirile familiilor din Banat, în cadrul proiectului Cămine în Mișcare din acest an.

Război. Deportare în Bărăgan. Strămutare. Colectivizare. Micul trafic. Revoluție. Reîmproprietărire. Acestea sunt doar câteva dintre etapele pe care foarte multe familii din Banat le păstrează în istoria lor. Poveștile lor sunt cumva similare, dar diferite, presărate cu drame personale, necazuri, mici bucurii, dorințe, vise.

Pentru a păstra aceste povești vii în memoria noastră, proiectul Cămine în Mișcare aflat deja la a III-a ediție, își propune să pună în valoare poveștile de viață ale oamenilor din Banatul rural și le transformă în acte artistice.

Cămine în Mișcare, un program al Asociației Timișoara 2021 – Capitala Europeană a Culturii, produs de Asociația Prin Banat, a plecat de la studierea fenomenului migrației, ca o provocare a timpurilor noastre și a fost gândit pentru a încuraja oamenii să-şi împărtăşească moştenirea culturală şi poveştile personale cu cei din jur.

Pornind de la aceste povești, în acest an, 10 artiști vor realiza proiecte și intervenții culturale pe tema migrației, mărturii ale trecutului Banatului. Artiștii vor fi selectați în baza unui concurs de proiecte care se desfășoară în perioada 30 septembrie-18 octombrie.

Tema concursului

Tema concursului este “Migrația” și cuprinde orice formă de interpretare care se referă la modalitatea prin care acest fenomen al migrației/relocării/deportării a influențat formarea memoriei individuale și colective.

Este recomandat ca artiștii să utilizeze ca material de suport arhiva și poveștile generate prin proiectul Cămine în Mișcare, în urma sesiunilor de documentare și cercetare în teren în Banat, desfășurate între anii 2017-2019. Toate poveștile, studiile și interviurile care pot fi utilizate ca inspirație de către artiști se regăsesc online și sunt marcate ca atare la adresa www.camineinmiscare.ro/concurs.

Ce căutăm?

Artiști vizuali, multimedia, scriitori, jurnaliști care vor crea 10 noi produse cultural-artistice (Arte Vizuale, Teatru, Muzică, Artă Digitală, Intervenție culturală), pornind de la arhiva documentară a proiectului realizată între anii 2017-2019. Juriul va premia soluții inovatoare și mijloace atât offline, cât și online, artă digitală și noile tehnologii.

Perioada de desfășurare:

Înscrieri: 30 septembrie – 18 octombrie

Jurizare: 19-21 octombrie

Desemnarea propunerilor câștigătoare: 21 octombrie

Prezentarea lucrărilor: 5-12 decembrie

Premii

Vor fi oferite 5 premii în valoare de 25.000 de lei pentru proiecte care se vor desfășura pe domeniul public/outdoor, respectiv 5 premii în valoare de 15.000 de lei pentru proiecte gândite pentru a se desfășura în interior/spații închise.

Proiectele participante vor fi transmise la adresa de e-mail: camineinmiscare@prinbanat.ro

Mai multe detalii găsiți pe www.camineinmiscare.ro/concurs sau pe pagina de Apeluri deschise Timisoara 2021

Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces este o inițiativă inclusă în Programul Cultural Timișoara Capitala Europeană a Culturii, produs de Asociația Prin Banat, finanțat de Primăria Municipiului Timișoara.

Pe parcursul edițiilor anterioare au fost realizate diferite intervenții și proiecte artistice, în baza cercetărilor din teren. Piesa de teatru O altă zi cu soare este inspirată din povestea de viață a țăranului Serafin Oproni care s-a opus colectivizării din satul Zorani (Timiș). Filmul documentar Granița/The Border (realizator Cristina Băican) prezintă poveștile oamenilor din satele de la granița României cu Serbia și Ungaria, iar picturile murale realizate în Margina, Comloșu Mare și Teremia Mare sunt legate de istoria locului, însă prezentate într-o formă de artă contemporană.

Asociația Prin Banat este o organizație neguvernamentală, non-profit, ce are ca scop documentarea și promovarea valorilor locale și încurajarea turismului cultural în regiunea Banatului istoric. Printre obiectivele asociației se numără identificarea, inventarierea, documentarea și promovarea obiectivelor din cadrul patrimoniului cultural-istoric, natural și imaterial, atragerea atenției și conștientizarea în rândul comunităților asupra stării de degradare a patrimoniului cultural-istoric, încurajarea acțiunilor de cooperare culturală.

Sursa stire timisoara2021.ro

Articol optimizat in motorul de cautare Google de blogbiz.ro si Jurnaldeblogger.ro

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul