“Arta dirijorala, daca vrei sa privesti muzica in fata, trebuie sa intorci spatele la public” Valeriu Butulescu
Muzica ne aminteste in fiecare clipa, aproape necontenit cam in ce proportie se situeaza omul fata de tot ansamblul a ceea ce denumim a fi cultura. Actiunea de a interpreta, de a conduce este unul din cele mai puternice semne ale maretiei sale deoarece pana si Divinitatea are acest Dar de a dirija ansamblul uman si ceresc intr-un mod cat se poate de firesc, natural.
Insa,fara indoiala ca fiecare dintre dumneavoastra v-ati intrebat ce rol are acel om ce se afla in centrul unei orchestre si poseda o bagheta in mana…
Dirijatul inseamna desemneaza una dintre cele mai rafinate si complexe arte. Semnifica plenar imaginea muzicianului convertit intr-un fel de mag al sunetelor ce este capabil sa catalizeze energiile tuturor membrilor si sa dispuna intr-o maniera armonioasa, astfel incat rezultatul sa fie conform opusului, vointei celui ce a lasat mostenire.
Fara doar si poate, arta dirijorala se invata si se slefuieste in orice moment al vietii. Maturitatea se obtine mult mai greu decat orice lucru in acest dificil obiect al cunoasterii. In pofida drumului sinuos, un dirijor trebuie sa cunoasca si chiar sa „atinga”acel inefabil , sa descifreze atat sensul cat mai ales intelesurile musicale redand cu fidelitate si spirit povestea oricarui moment din istoria muzicii.
Intr-un cuvant, daca incercam sa ne detasam de public si sa privim in interiorul acestui act cu valente mistice putem descoperi o munca extrem de laborioasa, in care elementul logic, pragmatic isi da intalnirea cu elementul afectiv, inspirator intr-o proportie relativ egala.
Ca om de cultura si arta am privilegiul de a cunoaste acest limbaj, de a sesiza si chiar de a intui, pe baza unui anumit cod energo-informational (capatat in repetitii) al celui ce da viata si inteles – DIRIJORUL.Este minunat si totodata onorant sa privim acest spectacol cu ochi limpezi, dar si cu capacitate de a actiona si de a reactiona in timp util, la pleiada de gesturi ce confirma o interpretare cu epitetul de a fi “vie!”
Rolul important al dirijorului nu trebuie niciodata minimalizat deoarece , in istoria muzicii multitudinea de stiluri, de repertorii si de exprimari au dus la o supra-solicitare, la imbogatirea timbrala, la restructurarea unor notiuni in moduri cat mai complexe.
„Greutatea” executantilor de a reda corect, fluid si in stil opusul este talmacita de catre dirijor, intr-o masura cu adevarat covarsitoare. Emulatia de energii creatoare ce se produc eminamente in actul artistic are urmari atat asupra publicului ce deseori are doar placerea de a savura “baletul” acestui magician-dirijorul, cat si al orchestrei ce se lasa mladiata si imblanzita de catre focul sacru al fiecarui architect de frumos. Acest dute-vino crescand are un impact de nestavilit in momentul in care muzica transcede barierele oricarei explicatii, demonstratii sau analize.
Totodata la necontenita angajare in folosul Binelui, al Esteticului trebuie avut grija deja de conditia primordial- aceea de-a face cu muzica si cu oamenii, si intr-un fel, inseamna a conduce catre acea schimbare catre mai bine, indiferent de barierele culturale sau rasiale existente si in prezent.
Este nevoie de un lider, asa dupa cum Leonard Bernstein a fost, care sa vorbeasca milioanelor de tineri si sa-i « converteasca » intr-un fel de urmare « religioasa » a marii literaturi muzicale. Si cred ca aceasta s-ar putea realiza cu ajutorul marilor dirijori.
Fara a concluziona, sunt ferm convins ca actiunea dirijorului nu trebuie sa aibe vreo urma de hazard ,deoarece ar necesita, odata cu trecerea timpului ca muzica sa devina o putere vie si tocmai de aceea dirijorii ar trebui sa-si reaminteasca aceasta si sa o aduca in atentia publicului.
Sursa foto: www.filarmonicaenescu.ro
There are no comments at the moment, do you want to add one?
Write a comment