Criteriul National

Ați fost în ŢARA PITICILOR?

Ați fost în ŢARA PITICILOR?
ianuarie 25
14:03 2016

Ați fost în ŢARA PITICILOR?

de Mihai Antoneag

Alba-ca-Zapada-cei-7-pitici-si-printul

Ehe, dragilor aflați şi voi, că eu am găsit-o și chiar am fost în ea. Acum de curând mai deunăzi. După ce m-am întristat că MARELE EMINESCU nu a primit o eșarfă tricoloră de ziua lui aici la MALUL MĂRI…

Mulțumesc lui DUMNEZEU pe această cale că am avut în final parte de o serată muzicală cu acompaniament la pian și un duet muzical vioara și violă pe versurile MARELUI NOSTRU POET MIHAI EMINESCU. Toată această serată s-a desfășurat la colegiul MIRCEA CEL BĂTRÂN din Constanța.

Vă spun sincer am stat până la ultima notă de pe partitură cu toate că sala se cam golise față de debutul evenimentului omagial. Iar mulți tineri (cursanți) au ales calea șmecherească “pleacă tu primul că vin și eu după tine”. Nu, nu era la televizor anunțată nici o conferință de presă prin care guvernul anunța MĂRIREA ALOCAȚIEI, nici o știre cu NUNTA ANULUI, nici un eveniment MAJOR gen Harlem Sheik. Mă iertați dacă am scris greșit dar e vorba de acea ZBENGUIALA la 3 80 pentru câteva secunde transformate în gologani de mai mari IDIOȚI.

Toată noaptea m-am întors când pe o parte când pe cealaltă. Nu mă puteam împăca cu gândul că mai pot trăi într-o ROMÂNIE ciuntită de valorile ei culturale. Fără istorie(a neamului) fără literatură naționalist/patriotică, fără respect față de valorile culturale. Visam parcă puneam și alegeam plăci la patefon numai și numai ca să aduc puțină satisfacție în sufletului unui auditoriu ales pe sprânceană.

Toate se datorau și faptului că FRĂȚIA m-a solicitat să merg cu ei în ȚARA PITICILOR. Da… ȚARA PITICILOR în ROMÂNIA. Când eram mic eram înnebunit de basmul ALBA CA ZĂPADA. Mă tot întrebam unde-s piticii ăia cu căciulițe (DACICE) de coboară în mină și scot filoane de aur. Am aflat mai târziu cum stă treaba în țară la noi cu VRĂJITOAREA GUVERNAMENTALĂ, cu lefurile MINERILOR blocați in subteran, cu MĂRUL PROMIS în campania electorala, cu SOMNUL DE VECI s.a.m.d.

Dar să revin la povestea noastră. O poveste care sincer pe mine mă cam face să plâng și acum ,nu după ALBA CA ZĂPADA ci după niște PITICI uitați într-un cătun de munte. Undeva, la VALEA PLOPULUI în județul PRAHOVA. Da, am fost acolo pentru prima dată în viața mea și nu-mi venea să cred că acolo e ȚARA PITICILOR din România.

Ce e drept cu toate strădaniile noastre am ajuns pe la orele 11. Cum am pus piciorul jos ne-am și apucat de treabă. Ceilalți frați erau deja în toiul luptei. Cu topoare și baroase.  Am tăiat bușteni, am despicat, transportat și stivuit lemne la fiecare căsuță de pitici. Acolo un părinte (vrednic de pomenire) TĂNASE (NICOLAE TĂNASE) a adunat cât a putut el COPIII. Unii cu probleme de sănătate, nedoriți de o societate bolnavă ca a noastră, copii care sunt uitați de părinți sau care nu pot fi îngrijiți din punct de vedere material… .Vreau să spun că în timp ce massmedia urlă că nu știu ce PROTECȚIE A COPILULUI din nu știu ce colț al Europei se comportă ca GESTAPO-ul, aici în acest cătun am văzut cu ochii mei DRAGOSTE. Multă dragoste și respect față de DUMNEZEU și MAICA DOMNULUI.

Toate veneau din interiorul unor trupuri firave de copii. Printre noi am găsit-o și pe TEODORA. Un bulgăre de copil în vârstă de doi anișori alături de surioara ei mai mare cu un an și jumătate. Se juca cu rumegușul de la drujbă lăsat în urma noastră. Am luat-o în brațe strângând-o puțin la piept. Chiar uitasem cum artă o ÎMBRĂȚIȘARE DE COPIL. (Copii mei sunt acum mari. Fata are 11 ani iar băiatul 15.) Micuţa avea mâinile înghețate ca și surioara ei. Le-am luat mânuțele în palmele mele și am încercat să le încălzesc puțin. În momentul în care îmi povestea îngrijitoarea cu care venise despre povestea lor că nașii lor de botez sunt din ISRAEL. Instant, m-a bufnit un plâns ce cu greu l-am stăpânit.

Nu m-am putut abține nici în sala de mese când PITICI au luat loc în liniște și ordonați loc la mese. Nu mai spun că spuneau cu toți rugăciunea înaintea mesei cu binecuvântarea părintelui. Servitul la masă o făceau niște fete mai mari de vârsta liceului. Toate se mișcau ca niște albinuțe. Parcă erau într un stup. Foarte frumos. Și iar am plâns. Gândindu-mă la copilăria mea. Că și eu procedam la fel. Tot ce făceam făceam de dragul mamei și a tatălui care era singurul care ne aducea un venit în casa. Da pe vremea mea cu un salariu puteai întreține o familie acum cu două rămâi dator la BANCĂ pe vecie. Oare de ce?

Vă spun eu pentru că nu mai avem PITICI. Acum totul e mecanizat, robotizat iar noooi tot butonam niște terminale, mâncăm pe fugărite, dăm like-uri lu țața AGLAIA care mulge singura vacă din satul ei sau te miri ce idioțenie ne trăsnesc ăștia din NATO. Am ajuns să importăm culmea CĂRBUNE din AFRICA. De ce bre? De ce dai cu parul în neamul meu? Chiar așa de proști am ajuns. Mă opresc aici.

Pot să vă spun sincer acolo am văzut prichindei care aveau grijă de animale. Eu care am avut capre (și cu ajutorul bunului DUMNEZEU voi mai avea) l-am întrebat pe VASILICĂ. Un puști de prin partea Moldovei după accent :“dacă au fătat oile”. Răspunsul a venit prompt. „Nu nene”. „Dar caprele? Nici ele. Dar de ce? Pentru că a fost toamna lungă.” E un răspuns pe măsură de la un viitor cioban/fermier. Care pesemne va avea doar trei câini(după noile directive europene) în vârf de munte. Sanki…

Îi lăsam noi să facă ce vor cu urmași urmașilor noștri. Nu deja am hotărât împreună cu alte asociații (de reconstrucție și interpretare istorică) să ne reîntoarcem în ȚARA PITICILOR și să le facem o demonstrație militară pe viu. O luptă între DACI și ROMANI. Prima dată părintele ne-a sugerat să venim fără ROMANI. „Păi nu putem părinte. Ce facem ne batem noi între noi? DACI cu GEȚI, cu TRACI, cu SCIȚI. Nu părinte aducem și niște ROMANI de-i batem bine pentru că ne-au luat graiul și ne-au lăsat obiceiurile. ”

Cum care obiceiul? De a ne berberi cu lame GILETTE. Mulți nu știți de unde vine porecla dată de ROMANI dacilor “BARBAROS”. Nu că erau barbari cu ei (poate și asta pentru că mai mereu erau decapitate iscoadele trimise în DACIA). Dar asta o făceau CELȚI. Denumirea de BARBAROS venea de la barbă. Cei ce purtau bărbi.

Un singur lucru nu v-am lămurit. De ce acești pitici au nevoie de o lecție de istorie? Pentru ca vremea se vremuiește iar niște idioți guvernamentali mâine poimâine vor proceda la fel pentru PROTEJAREA cică A COPIILOR. De ce îi protejează? De valorile creștine, de valorile și idealurile acestui neam? Nu.

Că tot v-am spus povestea mea în câteva rânduri iar despre ALBA CA ZĂPADA ce să vă spun. Cred că deja a poposit în VALEA PLOTULUI. Cei mai bucuroși veseli și zglobii vor fi copii care se vor da pe zăpadă cu ciolofane, bucăți de parchet … că deja când plecam noi începuse să fulguiască bine.

Dar mai bine vă sfătuiesc pe fiecare să mergeți în ȚARA PITICILOR. Să cotrobăiți pe acolo pe sub fiecare buștean, fiecare piatră, fiecare fir de iarbă și o să găsiți o lacrimă de a mea. Pe lângă niște copilași cu fețe blajine și cu obraji roșii și înlăcrimați. Toți au o poveste pe care nimeni nu o cunoaște doar suflețelul lor.

Tot ce puteți face pentru acești copii e să le întindeți o mână de ajutor. Un ajutor pentru mai târziu când veți constata că ați trăit degeaba într-o țară sub ocupație/colonială. Și apropo că tot am încheiat anul fiscal. Direcționați cei 2% opriți de măgarii guvernamentali către acest așezământ.

O zi bună și DOMNUL să vă călăuzească pași prin viață. Amin.

Sursa foto : desene-pereti.ro

Redacția ziarului Criteriul Național mulțumește inspiratului autor pentru acest document ce ni l-a oferit în exclusivitate!

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

„Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .

Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!

De cele mai multe ori, datorită „regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.

De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim în mai multe registre sufleteşti!

Dar acum e cu totul altă treabă…

Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.

Asemeni unei proiecţii video avem o sumendenie de întâmplări ce constituie o modalitate de a genera materiale de informare publică.

Modul în care noi, asemeni spectatorilor avem „şansa” de a privi lumea este oarecum influenţat de experienţele celor din trecut, deoarece astfel, participând în mod indirect la acţiunile personajelor, noi suntem publicul ce primeşte şi decodifică mesajul în mod diferit.

Replica cheie a lui Gheorghe Dinică (textier pentru cerşetori) :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, reprezintă fraza de bază a relaţiilor publice.

El este un portret „artistic”, machiavelic până la perfecțiune al diavolului ca show-man de geniu, care prin minciună şi înşelăciune a reuşit să ocupe o poziţie bună în societate. Această replică ar putea să-l includă, în cinismul ei şi pe artistul român care cerşeşte finanţare şi care va rămîne cu mîna întinsă, atâta timp cât nu găseşte o poveste captivantă...........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo