Criteriul National

Au trecut doi ani de la tragedia din clubul Colectiv… CONTRA-EDITORIAL

Au trecut doi ani de la tragedia din clubul Colectiv… CONTRA-EDITORIAL
octombrie 28
18:31 2017

front

Au trecut deja destul de repede doi ani de la tragedia din clubul Colectiv. Neputința pe care au trăit-o majoritatea în acele zile coroborate și cu revolta care a urmat, rămân încă bine întipărite în memoria multora. Multitudinea de evenimente de comemorare din aceste zile ne arată că nu suntem dispuși să lăsăm umbra uitării să se aștearnă în urma incendiului care a luat 64 de vieți.

Colectiv este acea mărturie de netăgăduit, acea expresie plină de tragism pe care și din care foarte puțini au putut înțelege câte ceva. Cert este că lumea a rămas marcată pe moment, ca mai pe urmă, aproape ireversibil, inexplicabil, cu aceeași doză de cinism…a alunecat pe partea uitării.

Momentul Colectiv ne-a adus nu doar pierderea unor oameni de care suntem cu toții iremediabil legați. Ci, a fost vorba și de un fel de trezire involuntară, care ne-a pus în față un adevăr crud: corupția chiar ucide. Iar, dacă stăm și reflectăm câteva momente, fără a avea pretenția de a ne situa în postura de ”judecători”, cu acea durere a omului rănit, vom ajunge la anumite concluzii, despre care s-a tot scris și strigat cu voce tare, sinonimă cu acea dorință de a nu  renunța până în ziua în care vom transcede și ne vom alătura lor, cu mențiunea și rugămintea adresată Cerului de a nu avea acel tragic sfârșit!

Tineri aceia deosebiți nu meritau să moară în asemenea chinuri. Tineri aceia meritau tratați cu mare grijă de către cei specializați și în măsură să îi aline, să le asigure o speranță…Dar, din nefericire, nimeni și nimic nu au putut să  le schimbe destinul.

Așa s-a ajuns cu acțiunea de a protesta, atunci când o mare de oameni a decis să strige și să vocifereze, pe deplin întemeiat contra lentorii, neajunsurilor, incapacității Sistemului. Astfel, fără de acest spirit civic, care ulterior a fost confiscat de către unele partide nu se putea face vreo schimbare.

Datoria, dreptul de a  manifesta, de a dezbate cu argumente, de a vocifera atunci când guvernanții greșesc și de a semna  petiții pentru a cere și a obține o schimbare veritabilă este unul garantat de bunul simț, dacă de Constituție, se tot încearcă, spre a fi eliminat, treptat-treptat.

Dar nu e cazul pentru a ne lamenta, pentru a renunța. Argumente sunt destule, numai dacă, „treziți” din aceste șocuri vom deduce faptul că suntem fiecare importanți, și nimeni sau nimic nu trebuie să ne reducă, să ne submineze într-un fel!

Azi, după aproape doi ani, angoasa e mai acută ca niciodată. Politicienii vor să uităm de momentul Colectiv și de spiritul civic care s-a trezit în rândul generației noastre. Corupții țării vor să ne întindă limitele la maxim, să propună legi revoltătoare – de la fărădelegea minelor la subminarea sistemului de justiție. Ne vor copleșiți, ne vor obedienți, ne vor încolonați, gata oricând de a nu mai spune, de a nu mai gândi sau simți…

2

Conștiinta odată deșteptată după Colectiv ne-a făcut să insistăm pentru dreptate. Și atunci guvernul Ponta și primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, au demisionat. În momentul în care corupția și-a arătat din nou colții, și OUG 13 a apărut din neant, ne-am revărsat pe străzi și ne-am spus cuvântul. Am știut chiar de atunci că lupta împotriva corupției nu e încheiată !

30 Octombrie va rămâne o bornă în existența noastră, fie că vrem sau nu. Ar fi de datoria fiecăruia să nu uite, să se roage și să lupte pentru ca asemenea tragedii să fie evitate. Și la fel de important, poate chiar cu un anumit grad peste ar fi să le spunem celor din jur că nu trebuie să ne oprim  acum, la jumătate de drum, deoarece am risca să ne asemănăm lor, cu ”oamenii Sistemului” ce au asistat neputincioși, la dramă.

Din capul locului, acest material nu instigă la nimic nepermis. De aceea, atunci când veți aprinde o lumânare, când veți murmura o rugăciune , să nu care cumva să uitați, cine suntem, ce facem sau încontro ne îndreptăm…

Dumenzeu să-i ierte pe acei tineri. Și pe noi să ne întărească.

Sursa foto : http://revistablogurilor.ro

Acest material a fost oferită de către Prof.Dr.Daniel Mihai, redactor-șef al platformei media Criteriul Național

 

 

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

AU TRECUT DOI ANI DE LA TRAGEDIA DIN CLUBUL COLECTIV… CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Au trecut deja destul de repede doi ani de la tragedia din clubul Colectiv. Neputința pe care au trăit-o majoritatea în acele zile coroborate și cu revolta care a urmat, rămân încă bine întipărite în memoria multora. Multitudinea de evenimente de comemorare din aceste zile ne arată că nu suntem dispuși să lăsăm umbra uitării să se aștearnă în urma incendiului care a luat 64 de vieți.

Colectiv este acea mărturie de netăgăduit, acea expresie plină de tragism pe care și din care foarte puțini au putut înțelege câte ceva. Cert este că lumea a rămas marcată pe moment, ca mai pe urmă, aproape ireversibil, inexplicabil, cu aceeași doză de cinism…a alunecat pe partea uitării.

Momentul Colectiv ne-a adus nu doar pierderea unor oameni de care suntem cu toții iremediabil legați. Ci, a fost vorba și de un fel de trezire involuntară, care ne-a pus în față un adevăr crud: corupția chiar ucide. Iar, dacă stăm și reflectăm câteva momente, fără a avea pretenția de a ne situa în postura de ”judecători”, cu acea durere a omului rănit, vom ajunge la anumite concluzii, despre care s-a tot scris și strigat cu voce tare, sinonimă cu acea dorință de a nu renunța până în ziua în care vom transcede și ne vom alătura lor, cu mențiunea și rugămintea adresată Cerului de a nu avea acel tragic sfârșit!

Tineri aceia deosebiți nu meritau să moară în asemenea chinuri. Tineri aceia meritau tratați cu mare grijă de către cei specializați și în măsură să îi aline, să le asigure o speranță…Dar, din nefericire, nimeni și nimic nu au putut să le schimbe destinul.

Așa s-a ajuns cu acțiunea de a protesta, atunci când o mare de oameni a decis să strige și să vocifereze, pe deplin întemeiat contra lentorii, neajunsurilor, incapacității Sistemului. Astfel, fără de acest spirit civic, care ulterior a fost confiscat de către unele partide nu se putea face vreo schimbare.

Datoria, dreptul de a manifesta, de a dezbate cu argumente, de a vocifera atunci când guvernanții greșesc și de a semna petiții pentru a cere și a obține o schimbare veritabilă este unul garantat de bunul simț, dacă de Constituție, se tot încearcă, spre a fi eliminat, treptat-treptat.........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo