
Pentru a urma un curs business analyst nu este necesar ca persoanele interesate să lucreze în domeniu, dar şi persoanele care au deja o carieră în acest sens pot urma acest curs pentru a fi mai apreciat în cadrul companiei în care este angajat sau pe care o reprezintă. Business analyst este o titulatură mult râvnite, un topic de interes care preocupă atât companiile, cât şi cei care au cunoştinţe şi competențe în domeniu.
Aprofundarea analizei de business este necesară pentru înţelegerea nevoilor care stă la baza business-ului, a mediului intern şi extern în care se dezvoltă acesta, cerinţe esenţiale care garantează reuşită.
Rolul unui business analyst în cadrul unei companii
Un business analyst este un fel de agent al schimbării, este o persoană foarte inteligentă şi foarte bine pregătită în domeniu care investighează şi identifică noi oportunităţi pentru companie, care articulează nevoia de schimbare a modului în care acţionează compania în care este angajat.
De asemenea, un business analyst facilitează procesul de implementare şi de schimbare, identifica şi defineşte soluţii care maximizează beneficiile şi reduc costurile, fiind implicat în toate nivelurile funcţionale ale companiei şi aducând o contribuţie semnificativă în procese ce implică definirea obiectivelor şi cerinţelor de business sau implementarea strategiei.
Mai mult decât atât, un business analyst va acţiona întocmai ca şi un mediator care facilitează comunicarea între departamente, între acţionari şi reprezentanţii business-urilor, între diferiţi acţionari, asigurându-i că viziunea de business este cât se poate de eficienţă şi de transparentă.
Ce rol are analiza de business în cadrul unei companii?
Analiza de business este un domeniu, o disciplină care contribuie la îmbunătăţirea modului în care organizaţiile interacţionează cu piaţa. Cele mai multe companii din România fie că îşi desfăşoară activitatea în mediul IT sau nu, au început să acorde o mai mare importanţă rolului unui Business analyst şi avantajelor pe care le aduce angajarea unui specialist în domeniu companiei.
Barierele de comunicare, cerinţele ambigui, documentaţia incompletă, necorespunzătoare sunt doar cateva dintre motivele pentru care companiile nu funcţionează în mod corespunzător sau nu sunt bine reprezentate pe piaţă. Business analyst-ul este specialistul care acţionează ca şi un negociator, care rezolva conflicte şi care facilitează compromisurile astfel încât proiectele să nu fie în pericol.
În plus, acest specialist evidenţiază punctele slabe şi ţări ale companiei şi motivează echipa, ajutând-o să progreseze şi să depăşească obstacolele, excelând în finalizarea sarcinilor. Obiectivele analistului de business în cadrul unei companii includ:
- identificarea nevoii de business;
- definirea scopului şi valorii business-ului;
- analizarea, planificarea şi monitorizarea cerinţelor business-ului;
- analizarea alternativelor;
- facilitarea comunicării între departamente;
- evaluarea impactului business-ului.
Nu în ultimul rând, un Business analyst se va sigură că scopul, obiectivele şi strategia de implementare sunt bine înţelese, iar ceea ce se dezvoltă este în concordanţă cu cerinţele business-ului respectiv, asigurând succesul.