Criteriul National

Băi, blănosule, faci si tu un denunt?

Băi, blănosule, faci si tu un denunt?
septembrie 01
06:14 2020

Instanţa supremă a respins, luni, 23.10.2017, ca nefondată, cererea lui Mircea Negulescu de a se anula hotărârea CSM din 28 februarie prin care acesta a fost suspendat din functia de procuror, decizia fiind definitivă (dosarul nr. 823/1/2017).

Prezent atunci la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sala de judecată, Mircea Negulescu s-a plâns cu lacrimi de crocodil de Nil eşuat, că este „bulversat” de presiunea pe care o parte dintre televiziuni o exercită asupra lui, susţinând că „a fugit de acasă” împreună cu familia şi nu mai răspunde la telefon, după ce ar fi primit mesaje de ameninţare de la ziarişti. „Aş avea multe de spus referitor la ce s-a întâmplat cu mine de un an de zile, de când sunt mediatizat doar pe anumite posturi, iar eu ştiu motivele acestei mediatizări. Persoane cercetate penal, direct sau prin interpuşi, au acces la aceste posturi de televiziune şi le controlează. Eu nu sunt urmărit penal, cercetat, reţinut sau arestat. Ceea ce s-a întâmplat cu mine nu doresc niciunui magistrat. Mi-am luat soţia şi am plecat din Ploieşti. Am plecat din casă şi acolo am lăsat şi două pisici, de care are cineva grijă. Sunt bulversat de ceea ce mi s-a întâmplat..”.
Ca individul nu constientizeaza, nici acum, ca situatia sa este rezultatul direct, imediat si firesc al activitatii sale ca procuror DNA, abuzive si contrare nu numai legii, ci si unor elementare norme de conduita sociala de bun simt, pe care pâna si golanii cu onoare le respecta minimal, este o alta problema care ii apartine strict personal si se observa din asa – zisele dezvaluiri ale acetuia din prezent ca mare „specialist” care considera T.V.A.-ul drept rulaj si care a nenorocit companiile prahovene pentru interese absconse, pentru interese de grup.
Nouă ne-a dat sperante stirea potrivit căreia „Portocală” a lăsat acasă două pisici. Am apelat de atunci la specialistii formati la ecarisajul SGU si am fost inspirati, mai ales ca unii se pricep putin si la translatia din limbajul pisicesc în cel uman. Am identificat pe una din feline, care, după cum arată si cum se comportă, este motan, cel care era mangaiat in interviul „Zdrentei”.
Patrupedul s-a dovedit a fi, initial, neprietenos, chiar agresiv, semănând izbitor de mult cu  stăpână-su. Când si-a dat seama ca suntem ziaristi, a vrut să ne zgârie, ne-a scuipat, ne-a facut “zdrente ordinare”, “jegosi”, avertizându-ne ca este “periculos, să moara mama”, jelindu-se că “nu se mai poate trăi în Românica” din cauza noastră.
La cate am inghitit pană acum de la Negulescu, ne-am zis că nu mai contează si suplimentul incasat de la pisică si ne-am concentrat pe valorificarea ocaziei rare ivite pentru a incerca să smulgem ceva mărturisiri de la motan. L-am ademenit cu o mancare delicioasă RAW pregătită după o retetă a dr. Lisa Pierson, părand să devină ceva mai cooperant, dar nu suficient. Unuia dintre noi i-a venit o idee geniala si l-a intrebat: Băi, blănosule, faci si tu un denunt? Când a auzit cuvantul magic, rostit de iubitul sau stapan de sute de ori in vremurile bune, Felis silvestris catus a avut o revelatie.
Nu mai avea părul zburlit, s-a calmat si a promis că „o sa dea câte ceva din casă”.
Asteptăm cu nerăbdare! Mai ales ca incercam sa o depistam si pe a doua, probabil la un nou interviu. (Cristina T.).

Articolul Băi, blănosule, faci si tu un denunt? apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul