Criteriul National

Bâlciul deșertăciunilor iarna

Bâlciul deșertăciunilor iarna
decembrie 23
19:15 2016

În căutarea Luminii

E sfârșitul lunii decembrie și este multă agitație în jur. Londra, orașul imens în care mă găsesc, pare însuflețit de agitația oamenilor și ceva mai luminos de când au fost instalate beculețe, brazi și decorațiuni electrice peste tot.

Pentru că se înserează mult mai devreme, zilele par foarte scurte. Poate de aceea oamenii încearcă în fel si chip să-și lumineze casele, străzile și privirile în serile reci și întunecate.

De la începutul lunii decembrie, uneori chiar mai devreme, prin ferestrele caselor se zăresc deja brazi împodobiți, steluțe, oameni de zăpadă și luminite multicolore. Deși mi se pare că se începe mult prea devreme cu toate acestea, înțeleg totuși nevoia de lumină a oamenilor care locuiesc aici.

Sfîrșitul de săptămână îi găsește pe mulți dintre locuitorii Londrei prin târgurile de Crăciun și parcurile de distracții, dintre care cel mai cunoscut este ‘’Winter Wonderland’’ din Hyde Park. Un loc amenajat pentru delectarea cetățenilor plictisiți și dornici de a ieși din cotidian, cu fel și fel de atracții. Spre satisfacția comercianților de tot felul, care își văd buzunarele pline de bani de pe urma numărului mare de vizitatori care doresc să fie hrăniți si încântați.

photo2

 Într-una dintre seri am intrat și eu să fac o plimbare prin acest tărâm ‘’magic’’. Deși era o seară răcoroasă și era aproape ora 21, parcul era încă plin. Oameni de toate vârstele se îmbulzeau pe aleile devenite neîncăpătoare. Mulți așteptau cuminți la rând pentru a-și cumpăra gogoși, clătite sau bere. Alții se învârteau cu copiii sau prietenii în câte un carusel sau în câte o mașinărie de amețit copii și adulți. Trenulețele și caruselele se învârteau într-un iureș amețitor. Din loc în loc, copii sau domnișoare, mai mult sau mai puțin îndrăgostite, purtau în brațe, ca pe un trofeu, câte un urs mare de pluș pe care cineva l-a ‘’vânat’’ pentru ei. Poate că… tot din dragoste.

Într-un colț al parcului, amenajat sub denumirea de ‘’Sat bavarez’’, a fost amplasată o creatură întruchipând un uriaș cu o pasăre în mână. Uitând parcă de gogoșile și berile pe care le țineau în mâini, oamenii îl priveau fascinați cum se mișca și vorbea ca și cum ar fi fost o făptură vie. Un fel de Gulliver ajuns în țara piticilor.

Mirosul de bere, de friptură și de cârnați era la fel de amețitor ca mașinăriile care se învârteau necontenit în jur. Câteva doamne și domnișoare se clătinau pe tocurile înalte și parcă mult prea subțiri pentru un mers atât de legănat. Caruselele s-ar putea să le fi provocat amețeala. Sau sucul de portocale băut…

photo5

În sfârșit găsesc un loc în care miroase a covrigi. Mă opresc la un chioșc mic din lemn care vinde covrigi cu scorțișoară. Întreb vânzătoarea cu ce ingrediente sunt făcuți. Ce întrebare! Se uită la mine încurcată și dă din cap că nu înțelege ce am întrebat. Se întoarce înspre colegul ei și îl întreabă în limba română dacă el a înțeles ce am spus. Nu pot să nu zâmbesc. Avusesem eu o bănuială că stateam de vorbă cu români… Nu vreau să îi fac să se simtă prost, așa că, fără să mai prelungesc discuția, comand in limba engleză un covrig, plătesc și plec.

Mă mai învârt puțin pe la chioșcurile care vând fel si fel de lucruri nefolositoare. Muzica e asurzitoare. Mult zgomot pentru nimic… Aceeași agitație peste tot. Miros pătrunzator de băuturi ‘’răcoritoare’’ și de tot felul de ‘’prăjituri’’. Aceleași lumini artificiale.

Simt că am obosit în mijlocul acestui vacarm și mă îndrept spre ieșire. Îmi spun că acesta este totuși un loc în care te poți simți puțin ca un copil în mijlocul unei lumi cu personaje de poveste. Este de apreciat efortul de a face lucrurile acestea posibile. Dar parca tot lipsește ceva.

Vreau liniște și vreau lumină. Dar nu aceasta, ci o Alta. Mi-e dor de Lumina Stelei care lumina calea celor trei magi de la Răsărit într-o noapte cum nu a mai fost alta.

photo1

Poate că, fără să își dea seama, locuitorii acestei insule caută și ei Lumina Adevărată dar, nemaiștiind unde și cum să o găsească, se mulțumesc cu strălucirile luminii artificiale. Scântei trecătoare, fără puterea de a lumina lăuntric.

Poate că, de fapt, tuturor ne este dor de Cel Care este Lumina lumii. Dar fie nu știm ori nu vrem să recunoaștem , fie alegem să rămânem prinși în bâlciul deșertăciunilor acestei lumi.

Ar avea cu mult mai multă strălucire lumea daca am alege toți ‘’Lumina cea adevărată Care luminează pe tot omul care vine în lume’’ (Ioan 1, 9)! Și dacă am deveni toți mai luminoși și mai buni.

photo9       photo7    photo3photo8

Sursa foto : Arhiva personală Alina Pop

 Concept și prezentare realizate de către Alina Pop, redactor și corespondent special al ziarului Criteriul Național

Comentarii

Comentarii

Despre autor

Alina Pop

Alina Pop

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

„Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .

Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!

De cele mai multe ori, datorită „regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.

De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim în mai multe registre sufleteşti!

Dar acum e cu totul altă treabă…

Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.

Asemeni unei proiecţii video avem o sumendenie de întâmplări ce constituie o modalitate de a genera materiale de informare publică.

Modul în care noi, asemeni spectatorilor avem „şansa” de a privi lumea este oarecum influenţat de experienţele celor din trecut, deoarece astfel, participând în mod indirect la acţiunile personajelor, noi suntem publicul ce primeşte şi decodifică mesajul în mod diferit.

Replica cheie a lui Gheorghe Dinică (textier pentru cerşetori) :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, reprezintă fraza de bază a relaţiilor publice.

El este un portret „artistic”, machiavelic până la perfecțiune al diavolului ca show-man de geniu, care prin minciună şi înşelăciune a reuşit să ocupe o poziţie bună în societate. Această replică ar putea să-l includă, în cinismul ei şi pe artistul român care cerşeşte finanţare şi care va rămîne cu mîna întinsă, atâta timp cât nu găseşte o poveste captivantă...........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro