Criteriul National

Bomba cu ceas din curtea Patriarhiei Române

Bomba cu ceas din curtea Patriarhiei Române
mai 02
14:41 2016

poza large

Hristos a înviat!

Dragii mei cititori, pentru început am să vă aduc aminte printr-un citat din propria mea cugetare că “Hristos DUMNEZEUL ne-a demonstrat că este ÎMPĂRATUL Împăraților iar noi țărâna care plânge la baza crucii negăsind LUMINA ÎNVIERII veșnice din cauza păcatelor vremelnice. Amin.”

 

Ce e drept nu ne-am văzut de multă vreme pe acest ziar independent de opinie și atitudine -Criteriul Național și asta datorită păcatelor mele de a spune lucrurilor pe nume și a deranja… serviciile. Nu de alta, dar nu e întâmplător să ți se strice tastatura, ordinatorul (nu CALCULATORUL. Pentru că, așa cum știți calculator au ei, băieți ăștia de la monitorizare. Care urmăresc câte borcane spargi pe internet ca să-i “NU-I” deranjezi pe alții.) sau mă rog îți trimit din când în când câte UN CAL TROIAN.

cheval-de-troie-

Că tot veni vorba despre acest lucru petrecut acum câteva mii de ani,am văzut o poză postată de curând de un FICUS cu o MAIMUȚĂ în AFGANISTAN. Mulți analiști RUȘI (de data aceasta) se întrebau ce simbolistică are fotografia respectivă. Eu le-am răspuns prompt prin analistul lor ALEXANDR DUGHIN. Stimate profesor în poză apare un înger îmbrăcat în veșminte albe printre cei morți. Simplu ca bună ziua. La care am primit un răspuns (pe unul din CANALELE NAVIGABILE din DELTĂ necartografiat de cei de la DESCOPERA.RO)..” HARAȘO,HARAȘO.”

De la această ședință foto regizată după anal(ele) CASEI ALBE din fundul curții, că tot s-a gândit de curând CIOLOȘ la programul acela de PRIMA BAIE(de mulțime după marea prosteală cu ALEGERILE LIBERE ce vor urma) ,până la BOMBA CU CEAS nu e decât o aruncătură de BIȚ informatic.

Maimuta

Eu unul am trecut repede cu vederea că mulți dintre mireni au venit la Sfânta Biserică în noaptea de ÎNVIERE pentru că nu aveau un FOC în casă. (Iertare îmi cer, dar la finalul slujbei mai rămăsesem o mână de oameni în BISERICĂ) Că de așa era și în EPOCA PREISTORICĂ ne spuneau și încercau să ne îndoctrineze DARWINIȘTII cu propriile lor argumente-” Omul MAIMUȚĂ (of iarăși… MAIMUȚA) după ce a coborât din copac a descoperit FOCUL. ”

Am încheiat această perioadă cu Lumina SPERANȚEI,LUMINA ÎNVIERII! Dar, unii nu au cum să rabde și să înțeleagă faptul acesta, minunea dumnezeiască ȘI ORI IGNORĂ ori PĂRĂSESC INSTANT SFINTELE SLUJBE…

 

Dar, să revenim la FOC! De la apariția acestuia până la BOMBĂ au trecut câteva mii de ani. Și am să vă aduc cu mintea pe pământ din COPACUL ORTODOXIEI, amintindu-vă că la început a fost CUVÂNTUL! (Evanghelia după IOAN 1;1).

copacul-bisericilor-crestine

 

Dar CUVÎNTUL în zilele noastre cam deranjează uneori. Ultima dată, chiar pe JANDARMI. Cu de la sine putere au considerat că au acționat prompt și în litera legii amendând cu 2000 de lei în baza legii 60/1991 niște “intruși” din curtea PATRIARHIEI ROMÂNE.

Eu unul sunt trecut prin acest episod de când sunt cunoscut ca fiind PROTESTATARUL de la HARTĂ ne-afiliat(pardon FILAT) , deoarece cunosc bine legea și vreau să spun că am BATUT JANDARMERIA de TREI (3 )ori în INSTANȚELE DIN ROMÂNIA. Bin înțeles și ei ne bat pe noi.Pe la PUNGEȘTI, pe la UNIVERSITATE, în VAMĂ cât de curând.Că de trebuie neapărat să fie „apărate valorile EUROPENE și MULTI-CULTURALISMUL”. Poate că doar de asemenea manieră,deșănțarea lor va fi pe placul tuturor stăpânilor și păpușarilor!

Eh, aici i-am prins cu MAȚA în sac! Conform unei directive EUROPENE orice personalitate publică trebuie să suporte și cuvinte jignitoare (nu și atacuri cu obiecte în cazul nostru dacă persoanele erau posedate puteau arunca cu OUĂ STRICATE) dar nu e cazul. Au strigat DEMISIA imediat după de FERICITUL a zis să luăm LUMINĂ.

PF Daniel

Băi FRAȚILOR, eu nu am nimic cu DEMISIA fericirii sale(că DOMN nu pot să-i spun pentru că noi CREȘTINII cunoaștem un singur DOMN. DOMNUL IISUS HRISTOS) și nici nu-i susțin pe acei protestatari pe care sincer nu-i cunosc dar e un DAR MARE. De când s-a întâmplat incidentul și până în momentul de față de ce nu a venit BOR (MATEI 25;43) cu un comunicat, cu o intervenție promptă- LĂSAȚI-I CĂ NU STIU CE ZIC. Eu i-am iertat, dar voi JANDARMILOR ce faceți? La anul veți veni cu MASCAȚII la slujba de ÎNVIERE? Am înțeles ideea după COLECTIV cu TĂCEREA MIEILOR când nimeni nu voia să le facă pomenirea pentru că erau SATANIȘTI.

S-a mers mai departe. Ne-ați forțat să schimbăm sensul de deschidere a ușilor în BISERICI și MĂNĂSTIRI, uitând că de-a lungul timpului creștinii se refugiau în BISERICI când năvăleau ISLAMIȘTII (prin VAMĂ). Acum facem și slujbe afară după ce au cântat cei 33 de TAXIMETRIȘTI. Dar uităm un lucru esențial care ne-a învățat DOMNUL IISUS HRISTOS…Dacă cineva îți dă o palmă ,întoarce-i și obrazul celălalt.

Deci în final am și eu o întrebare și chiar puteți să experimentați! (chiar vă rog). CÂTE PALME POȚI SĂ-I DAI UNEI MAIMUȚE? Întrebarea mea e valabilă și pentru o GORILĂ de la JANDARMERIE, dar ca să nu fim imediat acuzați de DISCRIMINARE eu îi sfătuiesc să încerce cu o GORILĂ de la ZOO!

O zi bună de la DOMNUL și petrecere în continuare, că habar nu aveți ce va urma cât de CURÎND.

 

Sursa document : societatea_civila@ yahoo.com

Sursa foto : https://danratziu.files.wordpress.com/,ph-online.rowww.artboa.rocopiisinguriacasa.ro

Redacţia ziarului Criteriul Naţional mulţumeşte autorului pentru excelentul material care a dorit ca identitatea să-i fie protejată din motive lesne de înţeles!

 

Comentarii

Comentarii

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

„Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .

Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!

De cele mai multe ori, datorită „regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.

De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim în mai multe registre sufleteşti!

Dar acum e cu totul altă treabă…

Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.

Asemeni unei proiecţii video avem o sumendenie de întâmplări ce constituie o modalitate de a genera materiale de informare publică.

Modul în care noi, asemeni spectatorilor avem „şansa” de a privi lumea este oarecum influenţat de experienţele celor din trecut, deoarece astfel, participând în mod indirect la acţiunile personajelor, noi suntem publicul ce primeşte şi decodifică mesajul în mod diferit.

Replica cheie a lui Gheorghe Dinică (textier pentru cerşetori) :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, reprezintă fraza de bază a relaţiilor publice.

El este un portret „artistic”, machiavelic până la perfecțiune al diavolului ca show-man de geniu, care prin minciună şi înşelăciune a reuşit să ocupe o poziţie bună în societate. Această replică ar putea să-l includă, în cinismul ei şi pe artistul român care cerşeşte finanţare şi care va rămîne cu mîna întinsă, atâta timp cât nu găseşte o poveste captivantă...........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo