Criteriul National

Brexit: Principalele puncte de blocaj înaintea ultimei runde de negocieri – International

Brexit: Principalele puncte de blocaj înaintea ultimei runde de negocieri – International
septembrie 09
02:55 2020
Un ultim ciclu de negocieri începe marți între Uniunea Europeană și Regatul Unit pentru a încerca să smulgă un acord privind Brexit. De cele două părți ale Canalului Mânecii, dezacordurile persistă și iată principalele puncte de blocaj, scrie Rador care citează France 24.

„Keep calm and negociate”. Este cuvântul de ordine căruia trebuie să i se supună Regatul Unit și Uniunea Europeană când începe, marți, 8 septembrie, ultima rundă de negocieri pe Brexit. Căci tensiunea urcă din nou între Londra și Bruxelles, care trebuie să se înțeleagă pe termenii divorțului. La apropierea sfârșitului perioadei de tranziție în timpul căreia regulile europene se aplică pe teritoriul britanic, negocierile sunt în continuare în impas. Or timpul presează. Cele două părți trebuie să găsească o soluție înaintea sfârșitului lunii octombrie, ultimul termen, pentru ca acordul să aibă timp să fie ratificat, așa cum este prevăzut, până la sfârșitul anului. Care sunt punctele de blocaj? “France 24” le trece în revistă.

Fish & ships

Negocierile se împiedică în primul rând de pescuit. Britanicii înțeleg să recapete controlul asupra apelor lor teritoriale, actualmente împărțite cu vecinii lor europeni. Dar partea europeană nu dorește să revizuiască actuala repartiție. Doar opt state membre – printre care Franța – sunt interesate de subiect, dar până acum, cei 27 au rămas solidari.

Trebuie spus că sectorul pescuitului este o miză majoră pentru Regatul Unit, care dispune de o zonă maritimă importantă. Subiectul s-a găsit de altfel în centrul campaniei pentru Brexit. În 2017, Regatul Unit era al treilea cel mai mare pescar din UE în urma Danemarcei și înaintea Franței și se teme că-și va pierde supremația în domeniu.

Concurență echitabilă

Negocierile bat pasul pe loc și pe condițiile de concurență echitabilă. Bruxellesul cere ca viitoarea concurență cu UE să rămână deschisă și loială, în special pe chestiunile sociale, de mediu, fiscal, de ajutoare publice, de protecție a consumatorilor.

Dacă britanicii doresc să beneficieze de acorduri privilegiate privind piața internă europeană – zero cote, zero taxe vamale – statele membre cer garanții Londrei privind normele comunitare, în special în materie de ajutoare de stat. “În ce privește pescuitul, britanicii vor sfârși prin a se mișca. În ce privește condițiile de concurență, este altceva”, mărturisește un înalt funcționar.

Problema dificilă a frontierei irlandeze

Ultimul punct de blocaj, problema frontierei nord-irlandeze. De fapt, a fost stabilit un protocol care urmărește să nu se refacă o frontieră fizică cu Irlanda de Nord, păstrându-se totuși taxele vamale britanice. Dar în ajunul reluării negocierilor, spinosul dosar revine. “Financial Times” a dezvăluit că guvernul britanic intenționează să prezinte miercuri un text de lege care revine asupra anumitor părți ale acordului. Boris Johnson vrea să insiste marți pe importanța de a nu lasă Irlanda de Nord izolată de restul Regatului Unit, afirmă “Telegraph” în ediția sa de marți. Dar europenii au reacționat deja puternic, chemând Londra la ordine în legătură cu angajamentele ei. “Tot ce a fost semnat în trecut trebuie respectat”, a subliniat negociatorul european, Michel Barnier.

Pentru a înțelege dilema irlandeză, trebuie să ne întoarcem la acordul de pace semnat în 1998. După mai multe decenii de confruntări ucigașe, frontiera care există între Irlanda de Nord, rămasă britanică, și republica Irlanda, a fost desființată. Astăzi, britanicii folosesc acest acord pentru a respinge ideea de vamă între cele două părți, avansând opinia că situația ar redeveni un haos. Uniunea Europeană afirmă că nu poți fi în și în afara Europei. Cei 27 pledează deci pentru o revenire la o taxă vamală pe produsele din Irlanda.

„Regatul Unit poate prospera chiar în lipsa unui acord”

Bravând, Boris Johnson a declarat de altfel luni într-un comunicat că „Regatul Unit poate prospera chiar și în lipsa unui acord”. Un mod de a se arăta victorios oricare ar fi rezultatul negocierilor. Foarte criticat pentru modul de gestionare a crizei sanitare Covid-19, prim-ministrul britanic are nevoie să-și îmbunătățească imaginea.

Totuși, britanicii nu au abandonat ideea de a ajunge la un compromis. “Aștept cu nerăbdare negocierile față în față din această săptămâna în care, sper, se vor putea realiza progrese”, a declarat negociatorul lor șef, David Frost.

În lipsa unui acord, doar regulile Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), cu taxele lor vamale ridicate și controalele vamale amănunțite, se vor aplica, ducând la costuri suplimentare pentru companii și riscând să perturbe aprovizionarea în anumite domenii.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul