Criteriul National

Când lupu-i paznic la stână…

Când lupu-i paznic la stână…
martie 03
13:50 2020

received_488199242061779

S-ar putea să intru în război cu toată lumea sau cu un întreg sistem, dar atâta vreme cât dictează banul şi se falsifică în mod conştient sau cu o inconştienţă crasă adevărata scară a valorilor aducându-se în prim-plan nonvaloarea, nu vom da înainte.
În zadar ne batem cu pumnul în piept că vrem dreptate dacă aceasta umblă cu capul spart. Când hoţii la drumul mare ajung în fruntea bucatelor şi fac legea, iar truditorii abia îşi duc viaţa de azi pe mâine, cum putem avea pretenţia ca cel ce face acum ochi să înţeleagă faptul că munca înnobileză, iar hoţia înjoseşte?!
Dacă promovarea nu se mai face pe criteriul implicit al competenţei fiecăruia, ci numai după grosimea pungii, cum să avem pretenţia ca elevii de azi să mai înveţe? Cu siguranţă, nu mai există o motivaţie a învăţării. Pe vremuri se ştia că învăţând bine, vei putea absolvi un liceu, o facultate, vei avea un loc de muncă asigurat, pe când azi, dacă ai bani, ai totul.
Aşadar, de ce ţi-ai face complexe că nu l-ai studiat pe Niestche când se mediatizează cu surle şi trâmbiţe (pe bani grei, desigur!) mediocritatea?! Iar în posturi-cheie sunt promovate personaje „sublime, dar care lipsesc cu desăvârşire” şi care, s-avem pardon, strălucesc prin spoială, circ, fanfaronadă!
Atâta vreme cât punga groasă şi demagogia sunt ridicate la rang de valoare fiind mediatizate intens pe toate canalele mass-media, nu trebuie să ne mire faptul că noua generaţie nu mai poate aprecia adevăratele valori.
Asediaţi până la sufocare de TV, radio, presă de scandal, Facebook, tineretul cu greu mai poate discerne adevărul de minciună, falsul de original, valoarea de nonvaloare.
Pune lup paznic la stână, şi-i avea o turmă pe măsură!

Sursa foto: https://google.com

Acest material a fost realizat de către doamna Elena Neacșu în exclusivitate pentru platforma media independentă Criteriul Național

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul