Criteriul National

Casablanca -Orasul alb

Casablanca -Orasul alb
iulie 26
23:57 2019

 

Casablanca -Orasul alb 12 iulie 2019

În momentul în care aude de Maroc, multă lume aleargă instant cu mintea la Casablanca. Și la celebrul film cu Humphrey Bogart și Ingrid Bergman, care, din 1942, continuă să stoarcă lacrimile cinefililor romantici (deși nici măcar o scenă nu s-a filmat aici). Casablanca e orașul fără de care o vizită în Maroc este, apriori, mai săracă.

Marocul nu e împânzit de autostrăzi dar a știut să-și construiască rețeaua de care are nevoie pentru a-și lega între ele principalele orașe și zone. Cu alte cuvinte, deși distanțele dintre locurile turistice sunt, în principiu, lungi, le „rezolvi” în mod decent.

Marocul nu e împânzit de autostrăzi dar a știut să-și construiască rețeaua de care are nevoie pentru a-și lega între ele principalele orașe și zone. Cu alte cuvinte, deși distanțele dintre locurile turistice sunt, în principiu, lungi, le „rezolvi” în mod decent.

Dar asta până să vină portughezii, care le-au stricat petrecerea și le-au zburătăcit papagalii. În 1755, Casablanca a fost distrusă de un cutremur. Însă mărinimia sultanului Mohammed ben Abdallah l-a adus din nou la viață, așteptând secolul 20 și invazia francezilor, care l-au colonizat și, evident, l-au transformat în port strategic în al Doilea Război Mondial. Din 1955, odată cu întreaga țară, orașul și-a găsit liniștea oferită de căpătarea independenței.

Prima impresie din Casablanca este însă… ușor prăfuită. Clădirile albe nu au nimic spectaculos și par înghițite de un plictis neacademic. Aflu repede că, de fapt, Casablanca e cel mai urât oraș al Marocului. Mă rog, în măsura în care un oraș marocan poate fi urât. Această „urâțenie” e dată însă de două lucruri: primul, și cel mai important, e acela că orașul alb e capitala economică a țării. Al doilea, că se construiește mult.

Aici sunt concentrate toate instituțiile importante, toate companiile, industriile, băncile și alte asemenea rotițe care pun în mișcare economia unei țări. Nu e de mirare: Casablanca e cel mai mare oraș al Marocului (și al întregului Magreb), cu 3,5 milioane locuitori, dublu cât Rabat. Și cu un port prin care trec anual mărfuri în greutate totală de 21,3 milioane tone. Casablanca e orașul în care se fac banii marocani iar acest lucru i se „trage” de la generalul francez Louis Hubert Gonzalve Lyautey, care, la începutul secolului 20, când Marocul intrase sub protectorat francez, l-a angajat pe conaționalul său, arhitectul Henri Prost, să „redeseneze” orașul în așa fel încât acesta să devină centrul economic al coloniei.
Așa se face că, în prezent, Casablanca arată mai degrabă a oraș european. A fost prima senzație avută când am intrat pe bulevardele largi, mărginite de clădiri – să le spunem – moderne, într-o urbe înțesată din loc în loc de parcuri, piațete și fântâni, de baruri și restaurante, dar care transmite sentimente contradictorii.

Fără-ndoială, Casablanca e un oraș cosmopolit, care-și inspiră vibe-ul dinspre Europa. Centrul e mult peste suburbii, acolo unde lucrurile nu par tocmai în regulă. Dar arhitectura art-deco din „down town” nu lasă loc de interpretări.

Aflându-mă seara în Piața Mohammed al V-lea pentru a admira jocul fântânii colorate, o imitație la scară mică a celebrei fântâni cântătoare din Barcelona. Un exemplu de arhitectură art deco, de anii 20, care combină modernismul și tradiția, pe marginile căreia se lăfăie câteva clădiri importante, ridicate după Primul Război Mondial: Consulatul Franței, Prefectura, Poșta și Banca Națională.
Moscheea Hassan II, mândria orașului Casablanca
Din cauza faptului că orașul Casablanca se poziționează drept un centru comercial și economic, industria turismului e aproape inexistentă. Și totuși, a existat cineva care s-a gândit că acest oraș ar trebui să fie atrăgător și pentru turiști. Că ar trebui să aibă un loc, măcar unul, care să devină „iconic” și care să-l definească, dincolo de inutila asociere cu filmul lui Michael Curtiz.

Acel „cineva” a fost regele Hassan al II-lea. Care, pentru a-și sărbători a 60-a aniversare, a „comandat” construirea unei moschee care să-i poarte numele. Din fonduri publice. Așa a apărut, în 1993, moscheea Hassan al II-lea, o adevărată operă de artă realizată de arhitectul francez Michel Pinseau, care se înaltă deasupra oceanului, pe un promontoriu stâncos, etalând cu mândrie minaretul de 210 metri, cel mai înalt minaret din lume. Din vârful căruia, o rază laser indică direcția către Mecca.

Moscheea Hassan al II-lea e cu adevărat impresionantă. Și, pe undeva, e exact echilibrul de care avea nevoie Casablanca pentru a trăi și din punct de vedere spiritual. Doar că minunea de azi nu a apărut fără o istorie controversată. Cea mai mare parte din cele 750 de milioane de dolari care s-au dus pe apa lui Allah au fost donate de poporul marocan. Fiecare familie marocană a fost obligată să participe cu o sumă minimă la construcția moscheei, în schimbul unui certificat de „donator”. Cu alte cuvinte, un fel de „dați un leu pentru Ateneu”, obligatoriu și, pe alocuri, generator de nemulțumiri. Dar cu un final fericit.

6.000 de muncitori și artiști au lucrat timp de 5 ani la desăvârșirea capodoperei care poate adăposti 80.000 de persoane în perimetrul exterior și 25.000 în cel interior. Toate materialele folosite la construcția ei – marmură de la Agadir, granit de la Tafraoute, cedru din Munții Atlas – sunt autohtone, mai puțin candelabrele și vitraliile, care au fost aduse din Italia.
Moscheea e un deliciu arhitectonic, care te copleșește cu măreția și frumusețea ei încă de la intrarea în curtea interioară. Iar odată ce am pășit în interior m-au fascinat două lucruri, chiar dacă unul dintre ele nu mă privea direct. Primul este faptul că, dacă ești musulman și vii să te rogi aici, o poți face în enorma sală de rugăciuni, excepțional decorată, având în față frumoasa panoramă a Oceanului Atlantic.

Al doilea este acoperișul retractabil (care cântărește 1100 de tone!), prin care soarele își revarsă căldura, luminând magic interiorul moscheei. Am avut norocul să-l prind deschis și să asist la închiderea lui, bucurându-mă din interior de priveliștea minaretului, într-un spectacol ad-hoc, de 5 minute, absolut remarcabil. Este doar una dintre facilitățile care indică gradul avansat de tehnologizare al moscheei, alături de căldura din podea, de ușile electrice, de o parcare subterană și de faptul că a fost proiectată ca să reziste la coroziune și la cutremure de mare intensitate.
Așadar, vizitatorii ne-musulmani, pot intra în moschee (un privilegiu, fiindcă e singura moschee din Maroc ce permite asta) doar cu un tur ghidat, într-o limbă de circulație internațională, care durează în jur de o oră. Timp suficient pentru a-i admira imensa sală principală, arcadele și coloanele, decorate cu modele complexe, dar și sala de rugăciune a femeilor, băile în stil turcesc și cișmelele din sala de curățare.

Dacă e s-o luăm practic, Casablanca merită vizitată în primul rând pentru Moscheea Hassan II. Toate celelalte lucruri pălesc în fața acestui monument impozant. Și chiar dacă, să spunem, Cornișa e zona în care te poți plimba, poți face jogging sau te poți relaxa în fața unui suc de portocale (apropo, în Maroc se bea unul dintre cele mai bune fresh-uri de portocale din lume) sau a unui ceai de mentă (e cazul să spun că în Maroc se bea unul dintre cele mai bune ceaiuri de mentă din lume?), faptul că se construiește mult deranjează cumva atmosfera, făcându-te să te gândești că, probabil, în 2-3 ani Casablanca va arăta mai bine.

articol preluat de la profesoara si poeta Claudia Bota, participanta la Festivalulul Internațional de literatură și arte 2019 – Maroc.

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Dumitru Fulea

Dumitru Fulea

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Partener media exclusiv

Revista presei