Criteriul National

Câteva teme de interes naţional

Câteva teme de interes naţional
martie 21
13:39 2017
 Comunitate de Destin
tett
   Nu ştiu cum sunteţi Dumneavoastră conectaţi la evenimentele care se succed şi se tot întâmplă în Lume şi în Ţară, însă ştiu că eu urmaresc pulsul extern pentru a anticipa ce urmeaza la noi Acasă.
   Ca exemplu, recent într-o Rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU s-a folosit expresia : Comunitate de destin pentru întreaga umanitate.
Semnificaţia este pe înţelesul tuturor : Aceasta este direcţia în care vor evolua şi relaţiile interumane !
Ca exemplu, consultaţi aici, 2 017/2510(RSP) un exemplu explicit despre cum anume, conform declarației Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitateîn conformitate cu articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul de procedură aceste lucruri există.
Bineînţeles că acum nu o să mă refer la aspectele conexe referitoare la criza statului de drept din Republica Democratică Congo și din Gabon ca să nu vă plictisesc, ca să avem în vedere altceva mai subtil.

Cum ar fi, dacă, aici in Romania, am reuşi şi totdată am crea o Comunitate de Destin ? 

   Cu voia sau fără voia noastră dezideratul umanităţii se va înfăptui !
   Este imperios necesar să ne schimbăm mentalitatea privitor la transformările ce vor veni, pentru a nu fi găsiţi nepregătiţi .
  „Reînnoirea” comportamentului nostru este pe deplin posibilă, aşa cum a dovedit-o „formarea” noastră, prin toate mijloacele de informare, în oameni egoişti, izolaţi şi nepăsători faţă de ceilalţi. Imperativul timpului este să schimbăm „obiectivul „şi să trecem de la egoism şi izolare… la solidaritate .
        Concret, ce-i de făcut ? 
Trebuie , ca oficial să avem ” CEVA ” care să ne unească în faptă şi simţire.
   O să spuneţi :Bun, bun…Dar şi tu ne vorbeşti despre Proiectul de ţară ?
  Îndrăznesc să formulez doar câteva sugestii realizabile care , cu certitudine, ne vor uni.
     Iată câte teme de interes comun : 
 
1. Asigurarea condiţiilor optime pentru viitorul copiilor;
 
2. Constituirea de garanţii reale pentru plata pensiilor(în prezent se achită din împrumuturi);
 
3.Asigurarea alimentelor sănătoase din agricultura ţării;
 
4.Protejarea surselor de apă şi acces gratuit la aceasta, deoarece apa este esenţa vieţii, lăsată de Creator;
 
5. Cheltuirea banului public numai pentru necesităţi primare( azi cheltuim fonduri, multe din împrumut, şi pentru a face parcuri în sate ! ).
 
    Toate aceste URGENŢE sunt atributul Guvernului democratic investit de Parlament. Noi, poporul, trebuie să le reamintim neîncetat şi să le cerem acţiuni concrete în realizarea obiectivelor de interes naţional !
Sursa foto Viata In Verde Viu
Redacţia ziarului Criteriul Naţional mulţumeşte inspiratului autor Vasile Soroceanu şi totodată,pe această cale îl asigură de colaborarea ce se doreşte a fi permanentizată !

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

U-NI-RE în cuget și în simțiri… EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tema unirii cu Basarabia este mai actuală și mai dorită ca oricând. Aceasta, datorită însemnătății sale deosebite suscită nenumărate discuții mai mult sau mai puțin aprinse. În special, în presa scrisă, subiectul este tratat în nota sferei de influență de care sau prin care se poate proba ori atașamentul față de culorile și legile acestui teritoriu blagoslovit de Dumnezeu ori unda de răutate vis a vis de cele menționate. De asemenea, ar trebui ca tocmai caracterul unificator să fie mai puternic decât orice fel de simbolistică istorică și de aceea disprețul și ducerea într-o accentuată stare de relativitate, de autentică degradare a tot ceea ce valorează ideea de românism amplifică starea de încordare,de neliniște atât de prezente în cele două state înrudite.În această ultimă și nedorită categorie se pot identifica destule articole asemănătoare unor mostre îmbibate de ură și venin ce frizează orice urmă de omenie sau de bun simț. Din respect făță de dumneavoastră și mai ales nedorind să nominalizez provocând polemică,am să mă abțin…Dar nu pot să-mi cenzurez o întrebare… Oare câtă dezinformare grosieră se poate ascunde în spatele acestor propagandiști de-a dreptul înfrățiți cu puterile străine,cu imperiile care mereu ne-au râvnit teritoriile și bogățiile de orice natură?De aceea nu pot să trec cu vederea și să uit mincinoasele mituri fabricate împotriva unirii care sunt de fapt niște teorii promovate, cu amatorism sau profesionalism, de cei care își manifestă constant antipatia faţă de procesul de reîntregire a ţării. Cu o retorică plină de ură, anumiți indivizi falsifică și denaturează adevărul istoric și chiar au nerușinarea să spună despre unirea Basarabiei cu România că „ar fi frumos, dar nu se poate” invocând, în acest sens, argumente de ordin economic sau strategic. Interesant e faptul că aceștia nu contrazic adevărul istoric și anume că Basarabia e parte a terioriului românesc. Mesajul lor induce mereu nesiguranţă și teamă, sugerând pericole majore precum instabilitatea economică, apariţia unei minorităţi incontrolabile sau a unei corupţii imposibil de eradicat. Ca și când acești propagandiști ar fi descoperit peste noapte secretul tinereţii fără bătrâneţii și al vieţii fără de moarte dublat de cel al guvernării fără de corupţie, ei influențează pe unii dintre noi la modul cel mai abject și care ține doar de negativitate. Au chiar unele pseudo- argumente care corelează problemele existente în societatea românească cu cele din Republica Moldova, de genul ”că România n-ar avea nevoie de o regiune săracă” . Cunoaștem bine că această stare de corupție endemică este generată de o clasă politică oligarhică, mult mai apropiată de modelul din Asia centrală decât de Europa. Dar,vă rog să fiți fără grijă deoarece domniile lor nu au contract permanent cu funcția și nu vor domni la infinit, așa cum li se pare… A sosit timpul ca să dăm dovezi că suntem înfrățiți, înrudiți, că suntem de același sânge și limbă cu verișorii de dincolo de Prut! Revenind la planul inițial,nu am dispoziția și nici timpul necesar de a demonta toate aceste pseudo-teorii, deoarece aceasta revine ca o datorie de onoare a istoricilor și diplomaților. Dar în cele ce urmează vă propun un exercițiu de imaginație. Acesta se realizează prin corelarea tuturor elementelor posibile care ar duce la acest eveniment cu profunde rezonanțe- UNIREA! De fapt, mai bine spus după reîntregirea, reunirea celor două state,altcumva vor fi parametrii,regulile, legile și automat nivelul de trai. Numai încercați să vă proiectați ideea conform căreia, Republica Moldova va face parte dintr-un stat integrat european, membru al NATO. Peste acestea, îndrăzniți să vă proiectați și imaginea unei justiții imparțiale, corecte ce se vor extinde ca model și peste Prut. Cu alte cuvinte, lucrurile pot evolua într-o direcție normală, firească.Totuși, filo-rușii nu se lasă și încetinesc acest proces. Mai e cazul să ne aducem aminte de „prietenia” și interesul Rusiei, care a încercat să blocheze eforturile Republicii Moldova în sensul integrării europene, aşa cum a procedat de altfel şi în cazul altor state din fosta Comunitate a Statelor Independente? De aceea, din dorința de a ne vedea visul împlinit,ar trebui să nu mai ezităm deloc și nici să luăm peste picior pe semenii care luptă,speră și cred în idealul acestei uniri, în cuget și în simțiri.......

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu