Criteriul National

Cazul Baranga și cheia stării societății românești – Opinii

Cazul Baranga și cheia stării societății românești – Opinii
octombrie 19
07:58 2020

”Cazul Baranga”, petrecut de curând evidenţiază încă o dată un fenomen care se petrece în România și dă tonul mersului social. Este locul pe care clasa politică, autor și actor al absurdului organizat, eludând statul de drept, normează și prezintă drept normalitate un mod oneros de acces la treburile publice.

Evenimentul nu este singular şi nu se rezumă la o persoană. Știm bine că presa a evidențiat și alte cazuri cu trăsături comune.

Lucrurile au o dimensiune care depășește calculele financiar contabile referitoare la veniturile necuvenit încasate de insul în cauză.

Este locul în care prejudiciile sunt de multe ori imposibil de apreciat. Unele efecte ale ”fenomenului” se reflectă în timp îndelungat și în spații care aparent nu au vreo legătură cu insul sau cu instituția.

Cultura secretului, respectiv a monopolul statului asupra informaţiilor sensibile, nu este una nouă. Încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, din necesităţi militare şi pentru protecţia informaţiilor, generalul George Washington şi alţi ofiţeri comandanţi din cadrul Forţelor Terestre înscriau pe documentele specifice secret sau confidenţial în cadrul comunicărilor între comandamente. Mai departe, prin măsurile organizatorice întreprinse, generalul Washington devine eminenţa cenuşie care conturează în anii 1777-1778 sistemul de spionaj anti-britanic. Remarcăm că o vreme nu s-a făcut distincţie între activităţile de cercetare (culegere de informaţii/intelligence), cele de protecţie a informaţiilor, cele de spionaj şi cele de contrainformaţii.

Primele reglementări referitoare la domeniul informaţiilor clasificate par să fie cele adoptate în 1912 de War Department General Orders (USA), când documentele înregistrate „confidenţial” deveneau accesibile numai to the officer to whom intrusted. Transpare aici şi un principiu fundamental, valabil şi astăzi, nevoia de a cunoaşte.

Activitatea capătă însă forme normate în epoca modernă şi apare drept „răspuns” la instituirea normelor de acces la informaţii publice, fapt care impune însă şi menţinerea accesului limitat, controlat, asupra unora dintre acestea.

Dincolo de arbitrariul posibil şi uneori devoalat, informaţii care contează trebuiau să rămână apanajul locurilor care nu „diseminează pericole”. Cenzura obiectiv justificată se străduieşte să acţioneze pentru a nu crea vulnerabilităţi. Nu pot fi situate aici informaţii clasificate care ascund crime, erori administrative, ilegalităţi etc., fapt înscris şi în prevederile legale dedicate. Prevederi asemănătoare se află înscrise şi în legislaţia altor state.

Pentru omul obişnuit, neinteresat de domeniu, ar putea să pară că informaţiile clasificate fac obiectul doar al confruntărilor militare. Lucrurile nu stau deloc aşa.

Spre exemplu, oferirea unor dovezi că o persoană sau o organizaţie desfăşoară activităţi teroriste (putem înlocui sintagma teroriste cu droguri, falsificare de monedă sau oricare alta aflată sub semnul sancţiunii penale majore) sau de sprijin a unor astfel de organizaţii constituie, de bună seamă, o treabă meritorie, dar dacă informaţia nu este clasificată spre a nu ajunge la îndemâna oricui sau spre a fi aflată fără a se cunoaşte cine sunt persoanele respective, ne putem confrunta cu situaţii de tipul:

  • viaţa respectivului ins este pusă în pericol;
  • misiunile de neutralizare necesare, legale, pot uşor eşua;
  • în eventualitatea în care o altă persoană ar mai deţine astfel de informaţii, va prefera omerta pentru a nu-şi periclita viaţa.

În mod firesc şi necesar, se impune clasificarea informaţiilor obţinute din surse care pot, ca urmare a punerii la dispoziţie a datelor, să pericliteze siguranţa sursei şi/sau a familiei.

Domeniile care deţin şi vehiculează informaţii clasificate sunt diverse. Unele pot indica locul, cantitatea şi calitatea unor resurse de importanţă strategică. Altele pot să se refere la elemente de interes deosebit pentru stat. Legislaţia arhivistică are, de asemenea, prevederi care impun ca unele documente să nu poată deveni publice vreme de mai multe decenii sau chiar mai mult. Unele documente cu caracter istoric pot fi accesate doar în regim special. Tot aşa, nimeni nu-şi imaginează că oricine şi oricând poate vedea toate fluxurile băneşti ale ţării.

Un loc aparte în privinţa clasificării informaţiilor îl deţine diplomaţia. Aici relaţiile interstatale, şi nu numai, reprezintă „distilate” care pot servi pe termen lung înţelegerii sensurilor acţiunilor. Expresii, atitudini, gesturi, divagări ale discuţiilor sau o mulţime de alte indicii pot devoala mai mult decât spune textul unui tratat! Acestea pot face obiectul consemnării în documente clasificate. (Vezi tratatul Ribbentrop-Molotov cu privire la România!) La ce bun, ar putea să întrebe unii, dacă în prezent avem tehnologii capabile să vadă din cosmos mingea de tenis ascunsă în iarbă?! Răspunsul calificat al specialistului era de genul: Nicio tehnologie din lume nu poate citi intenţii!

Sistemul de clasificare a informaţiilor este, de regulă, unul asemănător, mai ales când vorbim de ţări europene. Oricum, prin acorduri specifice se stabilesc corespondenţe, echivalări etc. Acestea au la bază, mai mult decât „rezonanţa lingvistică”, nivelul prejudiciilor pe care l-ar produce divulgarea informaţiilor.

Există şi sisteme de clasificare a informaţiilor care au în vedere considerente ale asocierii specifice (între state). Un exemplu este Protocolul luminii de trafic, sistem dezvoltat de ţările G8, destinat schimbului de „informaţii sensibile” între agenţii guvernamentale şi corporaţii. Acest protocol a fost acceptat ca model pentru schimbul de informaţii de încredere de peste 30 de alte ţări. Protocolul prevede patru niveluri de partajare de informaţii pentru gestionarea informaţiilor sensibile (roşu, chihlimbar, verde şi alb). Sunt însă şi sisteme intermediare, de genul permiterii accesului numai pentru cetăţenii unui stat (SUA, NOFOR-nedestinate străinilor, Marea Britanie, UK Eyes only) etc.

Între fructul oprit din considerente obiective şi fructul dorit… pentru subiectivităţi vicioase! Există însă nu numai informaţii care ţin de domeniul securităţii naţionale (apărare, protecţie civilă, securitate alimentară, bancară etc.), ci şi altele „mai aducătoare de bani”.

Ne putem imagina aşadar şi locurile mai lucrative. Dacă un stat sau o grupare de forţe, un agent economic dispus să cumpere/vândă armament şi muniţii sau materiale cu regim restricţionat nu găseşte rezonanţă şi rezolvare în cadrul cercului politico-diplomatic şi de afaceri cu care a avut o întâlnire de gen, informaţiile clasificate reţinute pot fi, la un moment dat, accesate de un „binevoitor”, care, cunoscând agenda, poate oferi rezolvarea situaţiei la un preţ pe măsura unei negocieri în care deja acesta cunoaşte datele problemei.

Poate fi şi un alt scenariu. Presupunând că un investitor doreşte să investească şi să construiască un obiectiv important pe teritoriul unei alte ţări, acesta îşi pregăteşte datele necesare şi calculul de randament economic din care nu lipsesc costurile privind achiziţia terenului, a materialelor, a forţei de muncă, a energiei, prevederile cadrului normativ specific etc. Urmează o întâlnire cu reprezentanţii statului vizat, care întâlnire, conform cererii beneficiarului/uzanţelor, face obiectul confidenţialităţii şi al clasificării, pe un anume termen, a informaţiilor vehiculate. Lucrurile pot să meargă spre o rezolvare convenabilă, numai că, la un interval de timp, urmare a divulgării intenţiilor de către „găzduitor”, preţurile imobiliare în zona vizată cresc exponenţial, iar dezvoltatorul îşi retrage oferta, eventual îşi stabileşte afacerea într-un stat vecin. Şi exemplele pot continua.

În antichitate sau în Evul Mediu, şi nu numai, deţinătorii de informaţii erau torturaţi pentru a divulga informaţii secrete. Instrucţia specifică, referitoare la rezistenţa la tehnici (inclusiv de tortură fizică sau psihică) de dobândire a unor informaţii clasificate încă se mai practică în unele instituţii.

Pentru a asigura un climat de încredere reciprocă, statele îşi stabilesc un cadru normat, astfel încât să prezinte garanţii în egală măsură propriilor cetăţeni, dar şi partenerilor internaţionali.

Politicile referitoare la informaţiile clasificate fac obiectul unor reglementări stricte, adoptate de fiecare ţară. De la acestea se pleacă în a construi cadre de cooperare cu diverşi parteneri.

De regulă, accesul la informaţii clasificate se face pe baza garanţiei de specialitate care atestă că insul este capabil fizic, intelectual, moral şi caracterial s-o facă, fără a fi şantajabil, astfel încât să nu devină o vulnerabilitate pentru securitatea informaţiilor şi a stării de securitate. Acceptul Autorităţii Desemnate de Securitate (ADS) consemnează o „Capacitatea deplină de exerciţiu”, stabilită pe un interval de timp, pentru un anumit nivel şi pentru o anume categorie de informaţii (naţionale, UE, NATO etc.). Ar fi de menţionat şi faptul că întinderea termenelor pentru verificarea în vederea acordării accesului (eliberarea autorizaţiei/certificatului) poate însemna şi 90 de zile pentru personalul din instituţiile cu specific militar şi 180 de zile lucrătoare pentru certificate de securitate industrială de nivel strict secret de importanţă deosebită. Sunt intervale de timp în care ADS-rile îşi efectuează activităţile specifice de evaluare prevăzute de Art. 165 din Standarde (începând de la consultarea de registre de stare civilă, mergând la locuri de cunoaştere a conduitei, stabilirea naţionalităţii şi cetăţeniei, confirmarea pregătirii (o diplomă falsă poate conduce la neacordarea accesului), solvabilitate şi reputaţie financiară etc.).

Cel care primeşte un nivel de acces la informaţii clasificate nu poate consulta toate documentele de la acel nivel. Dintre acestea, i se pun la dispoziţie numai cele considerate necesare rezolvării, de regulă punctuale, unei situaţii, conform principiului nevoii de a cunoaşte.

Raporturile între accesul la informaţii publice şi accesul la informaţii clasificate sunt stabilite prin normativ, astfel încât să satisfacă priorităţile care ţin de statul de drept şi drepturile omului versus priorităţi ale existenţei statale, precum şi cele care ţin de protejarea vieţii şi integrităţii persoanelor care pun la dispoziţie informaţii! Acest lucru impune clasificări specifice ale informaţiilor.

În acest context, considerăm necesar a lămuri şi expresia argotică „Nu da maimuţei briciul!”, pe care am putea-o lua ca motto al temei. Cuvintele menţionate fac parte din limbajul inventat de serviciile de specialitate (securitate şi protecţie a informaţiilor), făcând diferenţa între oportunitatea şi necesitatea de a da cuiva acces la informaţii clasificate. Expresia îmbracă în subsidiar şi cerinţa referitoare la accesul efectuat numai în baza principiului necesităţii de a cunoaşte. În paranteză fie spus, de regulă, preşedintele SUA nu capătă neapărat nivelul maxim de acces la informaţii clasificate. El este limitat de structura de securitate la cât este necesar pentru rezolvarea problemelor specifice.

În acest domeniu, al securităţii informaţiilor, putem spune că se află partea preventivă a contrainformaţiilor. De altfel, nu întâmplător verificarea şi evaluarea persoanelor pe această linie se efectuează de structuri (ADS) cu astfel de atribuţii. Ea este activitatea soft, care diminuează riscul unor acţiuni hard care pot avea costuri mari, unele inacceptabile.

Aşa se face că art. 7 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor prevede, la alin. (1) că „Persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informaţii”. Cerinţa este una în concordanţă cu cele internaţionale (UE şi NATO) şi îşi găseşte acoperirea în exigenţele articolelor 157 – 160 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România. Astfel, cei vizaţi trebuie să îndeplinească şi următoarele condiţii: „a) loialitatea indiscutabilă a persoanei; b) caracterul, obiceiurile, relaţiile şi discreţia persoanei…” etc. Sunt apoi enumerate o seamă de incompatibilităţi, între care, dacă „are antecedente penale sau a fost sancţionat contravenţional pentru fapte care indică tendinţe infracţionale”, „suferă sau a suferit de boli fizice sau psihice care îi pot cauza deficienţe de discernământ”, „a demonstrat lipsă de loialitate, necinste, incorectitudine sau indiscreţie”, „consumă în mod excesiv băuturi alcoolice ori este dependent de alcool, droguri sau alte substanţe interzise prin lege care produc dependenţă”, „poate fi supus la presiuni din partea rudelor sau persoanelor apropiate care ar putea genera vulnerabilităţi exploatabile de către servicii de informaţii ale căror interese sunt ostile României şi aliaţilor săi” etc.

Aceste Standarde naţionale prezintă garanţii în faţa instituţiilor angajatoare, în faţa societăţii, în faţa partenerilor internaţionali, dar reprezintă şi criterii după care se judecă eventualele încălcări ale regimului informaţiilor clasificate. Sunt cerinţe care conduc la încadrarea şi menţinerea persoanelor în structurile Ministerului Apărării Naţionale, ale Ministerului de Interne, ale Ministerului Justiţiei (Administraţia Naţională a Penitenciarelor), ale Serviciului Român de Informaţii, ale Serviciului de Informaţii Externe, ale Serviciului de Protecţie şi Pază şi ale Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

Secţiunea 6 a actului normativ menţionat este dedicată accesului cetăţenilor străini, al cetăţenilor români care au şi cetăţenia altui stat, precum şi al persoanelor apatride la informaţiile secret de stat şi în locurile în care se desfăşoară activităţi, se expun obiecte sau se execută lucrări din această categorie. Aici sunt prevăzute o seamă de criterii asemănătoare cu cele anterior enunţate.

Având în vedere că unele dintre deciziile politice impun şi consultarea de informaţii clasificate, ţările lumii au prevăzut accesul în domeniu pentru persoane din staff-urile politice. Metodologia de acces poate fi aceeaşi ca pentru angajaţii ministerelor din domeniul apărării sau poate fi diferită, existând „autorităţi desemnate de securitate”, specifice. În unele ţări, documentul de avizare pentru dobândirea accesului la informaţii clasificate se solicită înainte de a candida la funcţii publice.

Specific pentru ţara noastră e faptul că persoanele menţionate la alin. (4) Art. 7 din Legea 182/2002 (preşedintele României, prim-ministrul, miniştri, deputaţi, senatori, judecători, procurori, magistraţi-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) pot avea acces la informaţii clasificate „…fără îndeplinirea procedurilor prevăzute la alin. (1)-(3), respectiv la art. 28, în baza unor proceduri interne…” Trebuie să avem în vedere faptul că, la nivelul instituţiilor din care fac parte, inclusiv din cadrul CSAT, se vehiculează informaţii clasificate, secrete de stat, unele chiar de cel mai înalt nivel.

În locul evaluării obiective din partea unei structuri de specialitate (care poate să determine inclusiv apartenenţa la o reţea de spionaj antiromânesc şi să respingă accesul), s-a preferat „validarea” persoanelor respective girate de încrederea celor care le-au votat (motivarea alin. (4)/Art. 7)! Se pare că poate fi vorba inclusiv de încrederea faţă de o listă de partid, faţă de oameni care nu s-au văzut niciodată între ei etc.

Dincolo de inechitate, se creează vulnerabilităţi majore pentru activitatea de protecţie a informaţiilor, iar prestaţia în materie de informaţii clasificate a persoanelor vizate de alin. (4)/Art. 7 devine una care creează pericole pentru securitatea ţării şi nu numai. Apare o discriminare pozitivă în favoarea persoanelor menţionate care este vizibilă şi prin comparare cu Art. 21/ Drepturile Omului: (1) „Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, averea, naşterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală.” Pe această cale, o încălcare a prevederilor tratatelor pe care le-am semnat poate conduce la diminuări sau anulări ale participărilor depline la discuţii, tratative etc.

De altfel, în mod practic, în cazul comiterii de fapte care conduc la divulgarea/compromiterea de informaţii clasificate, tragerea la răspundere a acestor persoane devine dificilă, dacă nu chiar imposibilă. Ele nu îşi găsesc locul în Standardele naţionale prezentate în H.G. 585/2002. Prestaţia lor nu poate fi acceptată de alte ţări sau de cadrele de cooperare care nu au garanţii legale, pentru că în cazul compromiterii informaţiilor, aceste persoane vor răspunde legal penal sau administrativ.

Mai mult decât atât, această anomalie poate face inoperante, în bună măsură, Articolul 398 din Noul Cod Penal, Înalta Trădare, dar şi Art. 96 din Constituţia României, Punerea sub acuzare a Preşedintelui României.

Se pare că de pe redutele informaţiilor clasificate se poate manipula eficient, mai ales în condiţiile eludării fondului legal (alin. (4)/Art. 7). Sunt multe aspecte legate de faţetele posibile. Mai întâi ar fi asumarea unei imagini de persoană integră de către unii care, dacă ar intra în furcile caudine ale evaluării ADS, nu ar trece. Mai apoi, faptul că populaţia consideră că există un gen de etică în accesul la informaţii clasificate şi că lucrurile sunt garantate, că aleşii nu prezintă vulnerabilităţi care îi pot face manipulabili.

Persoanele menţionate la alin. 4 devin manipulabile prin însăşi absenţa girului ADS. Pot fi manipulate inclusiv de către entităţi care la un moment dat pot deţine informaţii că cei vizaţi nu corespund Standardelor etc.

Situaţia creată prin prevederile derogatorii ale alin. (4)/Art. 7 ale Legii 182, de la alin. (2)/Art. 16 din Constituţie (Nimeni nu este mai presus de lege), coroborate cu prevederile Art. 157-160/H.G. 585/2002 (Standardele naţionale privind protecţia informaţiilor clasificate) dă naştere unor vulnerabilităţi de securitate. De altfel, unele acte de gen s-au petrecut în spaţiul public, unde persoane care au avut acces la informaţii clasificate pe calea alin. (4) au divulgat date secrete.

De asemenea, Art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede interzicerea discriminării. Faptul este vizibil în chiar corpul Art. 7 al Legii 182/2002. Modalitatea folosită ar putea fi plastic numită Cu legea pre lege călcând! Se instituie astfel o discriminare în favoarea persoanelor menţionate la alin. (4) şi se creează o inechitate şi o discriminare vizibile faţă de persoanele care sunt obligate să parcurgă fluxul prevăzut de standardele naţionale, precum şi un infinit şir de vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale şi a cadrelor de cooperare (UE, NATO, bilaterale etc.). Nu ştim dacă obiectivul care a primat în adoptarea normativului ţine de înlăturarea posibilităţii de nevalidare a mandatului sau de accesarea unui spor pecuniar pentru cei care au acces la informaţii clasificate.

Aducerea la normalitate a situaţiei găseşte sprijin în prevederile Art. 20 din Constituţie, unde se arată că: (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Nu este greu să ne imaginăm că, dacă în domeniu s-ar opera cu aceeaşi unitate de măsură (păstrarea Art. 7 în formula cu numai primele trei alineate), atunci scena politică românească ar arăta altfel.

Cultura de securitate. Ce facem cu ea? Dacă războiul este considerat „ultima soluţie”, atunci evitarea lui trebuie neapărat avută în vedere şi prin calităţile celor care-l pot provoca. Ceea ce von Clausewitz numea Cheia ţării, cu referire în special la geografia militară, pare să se fi mutat astăzi, prin schimbările de paradigmă din domeniul securităţii şi consecinţele posibile, în sfera informaţiilor. Aşadar, protecţia informaţiilor devine o resursă defensivă care alimentează starea de securitate. Nu am folosit sintagma securitate naţională pentru că interdependenţele sunt astăzi mult mai profunde decât par pentru nespecialişti. E vorba în egală măsură de fenomenul mondializării, de apartenenţa la alianţe, dar şi de modul de manifestare a unor forţe antisociale, grupuri de interese, multe dintre ele cu acţiune transfrontalieră, cu potenţial de mobilitate deosebită etc.

În acelaşi timp, în pofida a ceea ce unii autori postulează drept „rolul minor al forţei militare”, instrumentele de putere ale statului (diplomatic; informaţional – prin educaţie, instrucţie, conştiinţă civică/naţională, acces la informaţii; militar; economic; financiar; informaţii de securitate; impunere a legii şi creare a „culturii acumulărilor valorice naţionale” şi managementul situaţiilor de urgenţă) şi conexiunile dintre ele rămân, în viziunea multor specialişti ai domeniului, fundamente ale securităţii. De altfel, incidentele de securitate petrecute în ultimii ani au pus în evidenţă necesitate şi utilitatea relaţiilor intersectoriale. Putem vorbi de programe şi activităţi concrete în sensul sporirii culturii de securitate şi al creării unei mentalităţi capabile să integreze componente diverse (de la cea alimentară sau energetică, până la cibernetică etc.).

Punerea în acord a resurselor şi potenţialului naţional cu aşteptările şi nevoile sociale poate şi trebuie să creeze starea de percepţie specifică referitoare la domeniile stării de securitate. Ele sunt însumate în comportamentul cetăţenesc, care nu simte nevoia unei schimbări radicale a stării socialului.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul