Criteriul National

Celebrul scriitor care și-a început viața ca o fetiță și a sfârșit-o ca un macho depresiv! Povestea neștiută a celui pe care toți l-am citit |

Celebrul scriitor care și-a început viața ca o fetiță și a sfârșit-o ca un macho depresiv! Povestea neștiută a celui pe care toți l-am citit |
aprilie 14
03:07 2019

„Ernest Hemingway și-a petrecut mai bine de treizeci de ani în lumina reflectoarelor, ca cea mai mare celebritate a Americii. A fost supraviețuitor în cinci războaie, patru accidente de mașină și două prăbușiri cu avionul”. Primele tușe schițate de scriitorul Robert Schnakenberg în cartea sa, „Viața secretă a marilor scriitori (Editura Art, 2017), lasă să se întrezărească portretul unui Hemingway despuiat de culorile oficiale. Întruchipare a virtuții masculine ca adult, scriitorul a intrat în viață ca o fetiță! „Excentrica mamă a lui Hemingway și-a dorit atât de mult o surioară geamănă pentru fiica ei mai mare, Marceline, încât îl îmbrăca pe micuțul Ernest în haine de fată, îl tundea ca pe o fetiță și îl prezenta vecinilor ca pe «fiica» ei Ernestine”, menționează Robert Schnakenberg.

Voluntar în Primul Război Mondial

În copilărie, Ernest s-a revoltat împotriva nevroticei sale mame – care l-a trimis la dansuri și a făcut totul pentru a-l „emascula” – prin adoptarea unei atitudini de macho exprimată ulterior prin pasiunea pentru vânătoare, pescuit și alte activități bărbătești. „Hemingway a prins gustul pentru scris în liceu și și-a însușit stilul literar care devine amprentă personală în timp ce lucra ca reporter începător la publicația Kansas City Star”, amintește Robert Schnakenberg. În 1914, când Primul Război Mondial sfârteca Europa, Hemingway s-a înrolat în armată ca șofer de amulanță pe frontul italian. „Experiența aceasta va sta la baza romanului «Adio, arme». În iulie 1918, mașina lui Hemingway este aruncată în aer de un obuz, iar el se alege cu răni de șrapnel la ambele picioare. După ce și-a îngrijit rănile cu mucuri de țigară, a reușit să-și târască un camarad la adăpost, un act de curaj care i-a adus o medalie din partea guvernului italian și un bilet de ieșire din zona de război”, detaliază scriitorul Robert Schnakenberg.

La vânătoare de submarine nemțești

Faima și banii câștigați din scris i-au permis lui Hemingway, care se autointitula „Papa”, să caute noi experiențe violente, probabil în încercarea de a contrabalansa tratamentul impus de mamă în copilărie. A fost, așadar, corespondent în timpul Războiului Civil din Spania, a participat la vânători sângeroase în Africa sau la coride în Peninsula Iberică. „Când a izbucnit cel de-Al Doilea Război Mondial, Hemingway și-a ignorat vârsta înaintată și pe bănuitorul șef FBI, J. Edgar Hoover, și a plecat la vânătoare de submarine nemțești pe coasta Cubei. Unii susțin că această escapadă a fost de fapt un pretext pentru a se îmbăta și a merge la pescuit. La fel ca în cazul implicării în lupta pentru eliberarea Parisului, în fapt o vizită prelungită la barul Hotelului Ritz”, speculează Robert Schnakenberg.

Criticul literar și părul de pe piept

Ironizat de criticul literar Max Eastman într-o recenzie la cartea Moartea după-amiază – „autorului îi lipsește încrederea liniștitoare că este un bărbat în toată firea, iar stilul său literar este ca un bărbat care-și pune păr pe piept” -, Ernest Hemingway nu l-a iertat. La câțiva ani de la apariția acestei cronici incendiare, scriitorul a dat nas în nas cu criticul în biroul editorului Maxwell Perkins. I-a strâns mâna, apoi s-a repezit asupra lui Eastman, i-a rupt cămașa, a făcut-o ferfenițe și pe a lui, după care a rânjit satisfăcut, lăudându-se cu podoaba capilară de pe piept! „Ce vrei să spui, mă acuzi pe mine de impotență?”, i-a strigat Hemingway criticului literar, șocat de agresivitatea scriitorului. L-a trântit pe Eastman la pământ, i-a aruncat în față un exemplar al buclucașei cronici, apoi a trântit ușa biroului și dus a fost. De atunci, Max Eastman n-a mai îndrăznit să scrie o recenzie negativă despre creațiile lui Hemingway.

Material secundar în continuare

Electroșocuri, sedative și o sinucidere

În ciuda faptului că în 1952 activitatea literară a lui Hemingway este răsplătită cu Premiul Nobel, ultimii zece ani din viața americanului sunt măcinați de o cruntă depresie. Tratat cu electroșocuri (metodă prin care i s-a șters o parte din memorie) și sedat pentru a fi împiedicat să se sinucidă, Ernest devenise o povară pentru soția sa, Mary, care-i pusese armele sub cheie, în pivnița casei lor din Kechum, Idaho. „Din păcate, deznădăjduitul Hemingway a găsit cheile și în dimineața zilei de 2 iulie 1961 și-a pus pușca la tâmplă și a apăsat pe trăgaci. Cel care spusese cândva că «un om poate fi distrus, dar nu înfrânt», a reușit până la urmă să se distrugă”, apreciază scriitorul Robert Schnakenberg.

Gregory/Gloria, fiul travestit

Copilul preferat al lui Hemingway, Gregory, a dus o viață dublă, ca travestit, și, în cele din urmă, a optat pentru operația de schimbare de sex. „Și-a luat numele de Gloria, suferea de dese pierderi de cunoștință din cauza depresiei maniacale și a fost arestat de mai multe ori, fiind acuzat de atacuri împotriva forțelor de poliție. Ultima altercație de acest fel a avut loc în 2001, când Gregory/Gloria, aparent sub influența drogurilor, a fost surprins/ă mergând gol/goală pe străzile din Key Biscayne, Florida. Poliția l-a reținut pentru comportament indecent în timp ce travestitul încerca, frenetic, să-și tragă pe el niște chiloți înflorați. Șase zile mai târziu a murit în celula sa, în urma unui atac de cord, în Penitenciarul pentru Femei Miami-Dade”, evocă Robert Schnakenberg.

Blestemul familiei

De parcă povestea lui Gregory Hemingway nu ar fi fost de ajuns, un destin tragic a avut și Margaux Hemingway, nepoata marelui scriitor. Cândva una dintre cele mai apreciate modele din New York, ea a căzut pradă depresiei, abuzul de droguri și problemele de alimentație conducând-o spre sinucidere. În 2 iulie 1996, la exact treizeci și cinci de ani de la sinuciderea bunicului ei, Margaux i s-a alăturat, continuând astfel lanțul sinuciderilor pe care-l începuse tatăl lui Ernest Hemingway, Clarence! Urmase sora lui, Ursula, și fratele lui, Leicester. Margaux avea 42 de ani când a luat o supradoză de fenobarbital în apartamentul ei din Santa Monica, California.

Despre Ernest Hemingway (21 iulie 1899 – 2 iulie 1961)

Naționalitate: americană

Zodie: Rac

Titluri cunoscute: Fiesta (1926), Adio, arme! (1929), Pentru cine bat clopotele (1940), Bătrânul și marea (1952)

Stil literar: lapidar, simplu, succint

Vorbe de duh: „Fă întotdeauna treaz ce-ai spus când erai beat. Așa o să te înveți să-ți ții gura”.

 

Te-ar putea interesa și:




CRITERIUL NATIONAL
www.criteriul.ro

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

Despre „dreptatea” care cere ”justiție” și importanța ei - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dintru început, pentru a vă asigura, cu toată sinceritatea, vreau să vă aduc la cunoștință faptul că acest material nu este conceput a fi unul strict tehnic, înveșmântat în termeni academici greoi. Cu aceeași deschidere vreau să vă mulțumesc și să vă asigur totodată că acest material nu se vrea a fi unul complet, deoarece în rândurile de mai jos voi încerca să realizez o sinteză a unor considerații pe baza evidențelor, în care mi-am propus temerara clarificare a noțiunilor de „dreptate” și de ”justiție”, văzute din mai multe unghiuri de vedere. De aceea, tot ceea ce este cuprins în spațiul acestui material este pur subiectiv dar și perfect argumentat. Luând în considerare acestea, orice fel de încercare de a aduce laude sau dimpotrivă de a cere desființarea totală sau parțială, prin forța și justețea argumentelor vă revin în integralitate, indiferent de natura sau de scopul motivării dumneavoastră în prealabil.

Ca urmare a tuturor celor convenite, ceea ce voi realiza direct sau indirect poate fi comentat și analizat, dezbătut deoarece numai într-o asemnea manieră, prin varietatea punctelor de vedere, prin cumulul de informații și forța argumentelor sustenabile ce creează punți de legătură.De aceea se poate vorbi deschis, fără menajamente despre aceste concepte, virtuți în această societate postmodernă măcinată de griji, de consumerism cât și de vicii.

Din punctul meu de vedere, această opțiune de a avea păreri și de a le susține reprezintă și respectă cu adevărat libertatea și demnitatea oricărui semen. Iar puterea reală, justificată la care oamenii speră să găsească ajutor este dată de către Acel Creator, care are grijă de fiecare dintre noi și care ne inspiră sau ne poate transforma în creațiile sale apropiate, desăvârșite Lui. Urmând acest fir călăuzitor, aș îndrăzni să vă spun că nu voi folosi în acest caz doar simple metafore, ci totul se dorește să fie legat de rolul și semnificația care i se acordă noțiunilor extinse de dreptate, de justiție.

Din cele mai vechi timpuri, chiar din momentul în care Cain l-a ucis pe Abel se produce în lume o separație între prigoniți și victimă, între ucigaș și cel ucis, sacrificat din răutate .Aceasta cse va transmite și se va amplifica tuturor generațiilor, inclusiv celor din actualitate. Setea de răzbunare de răutate a lui Cain cât și a urmașilor săi se poate identifica fără niciun fel de impediment.Tot așa, ideea de jertfă, de asumare a urmașilor lui Abel a constituit chiar unul dintre atributele omenești de prim rang. Însă, între aceste modele transparente există și alte atribute,virtuți (posibil moștenire a scânteii divine,a harului cu care suntem fiecare dintre noi înzestrați) precum dreptatea,cinstea,corectitudinea dar și justiția.

Numai că, din momentul izgoniți din grădina Edenului a protopărinților noștri Adam și Eva, aceste caracteristici psihice și volitive nu au mai fost că la început,în binecuvântatul moment al Creației.Răzvrătirea, ascultarea de șarpe,călcarea poruncii a dus la pervertirea omului cât și a întregii creații de pe pământ. Automat,sentimentele faptele și gândurile „de a fi ca Dumnezeu” și de a stăpâni,de a cunoaște creația s-au amestecat într-un mod incredibil. De aici înainte, moartea, păcatul au devenit firești tuturor, ca și setea anumitor semeni de a clama dreptatea, de a invoca fondat justiția omenească.

Revenind la unul dintre cele mai importante motive care au generat acestea văzute ca fiind antagonice- pe de o parte Dreptatea Lui Dumnezeu materializată prin izgonirea din Rai și nedreptatea lui Cain care l-a ucis pe fratele său Abel-putem descoperi și alte fațete ale acestor evenimente consemnate în Cartea Cărților.

Unii exegeți ai Vechiului Testament precum sfântul Chiril al Alexandriei interpretează însă în profunzime textul, plecând de la pedeapsa înşeptită pentru cel care l-ar ucide pe Cain din cartea Facerii .Surprinzător sau nu, în opinia acestui om înduhovnicit nu ar fi vorba doar de un singur păcat, ci de o înlănţuire de şapte păcate, care au pus stăpânire pe Cain. Deja când Dumnezeu i se adresează, vorbindu-i despre natura păcatului, Cain comisese trei din cele şapte.

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Partener media exclusiv

Revista presei