Criteriul National

Ciolacu, după decizia CCR: Guvernarea PeNeListo-USeRistă este preocupată doar de tragerea la sorți a funcțiilor / Se plâng că nu au bani, dar niciun moment nu s-au gândit să găsească soluții – Politic

Ciolacu, după decizia CCR: Guvernarea PeNeListo-USeRistă este preocupată doar de tragerea la sorți a funcțiilor / Se plâng că nu au bani, dar niciun moment nu s-au gândit să găsească soluții – Politic
ianuarie 13
17:40 2021
Președintele PSD, Marcel Ciolacu a acuzat, miercuri, Guvernul că nu e preocupat de bunăstarea românilor, ci doar de împărțirea funcțiilor. Ciolacu spune că PSD va prezenta alternativa sa de buget pentru a demostra că există bani ”pentru a păstra nivelul de trai al românilor”. Reacția liderului PSD vine după ce Curtea Constituțională a decis că legea care crește pensiile cu 40% este constituțională.

„Școli închise. Fermierii și firmele românești lăsate de izbeliște. Salarii înghețate. Facturi mărite. Pensii reduse, deși CCR a reconfirmat astăzi ceea ce a spus în mod repetat anul trecut și anume că majorarea pensiilor cu 40% este constituțională. Dar guvernarea PeNeListo-USeRistă este preocupată doar de tragerea la sorți a funcțiilor, pentru a-și mulțumi clientela politică. Meritocrația promisă s-a transformat într-un joc al păcănelelor de partid!
Se plâng că nu au bani, dar niciun moment nu s-au gândit să găsească soluții. Pentru că ele există! PSD va prezenta alternativa sa de buget al României pentru a demonstra că bani pentru păstrarea nivelului de trai al românilor ar fi, dacă ei nu i-ar cheltui cu pilele și politrucii lor”, scrie Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Curtea Constituţională (CCR) a respins, miercuri, sesizarea Guvernului cu privire la legile pentru aprobarea rectificării bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, care prevăd și majorarea cu 40% a punctului de pensie. Decizia CCR care dă undă verde majorării pensiilor are șanse mici de a fi pusă în practică.

Mai exact, legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis care poate să o retrimită la reexaminare în Parlament. Cu un Parlament schimbat față de 2020, noua majoritate PNL-USR-UDMR poate bloca sau modifica proiectul de lege.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul