Criteriul National

Cîțu explică noile restricții după o săptămână: Am aflat câteva lucruri diferite față de ce s-a întamplat anul trecut / Trebuie să avem puțină răbdare în martie si aprile – Politic

Cîțu explică noile restricții după o săptămână: Am aflat câteva lucruri diferite față de ce s-a întamplat anul trecut / Trebuie să avem puțină răbdare în martie si aprile – Politic
martie 31
16:02 2021

La o săptămână de la introducerea noilor restricții, premierul Florin Cîțu a venit după ședința de să explice motivele pentru măsurile adoptate. Șeful Guvernului a susținut „ce aveam noi în acest moment nu mai oprea răspândirea coronavirusului”, iar noile reguli au fost gândite pentru încetinirea răspândirii coronavirusului și pentru a permite accelerarea campaniei de vaccinare.

Cîțu a precizat că a urmărit încă de anul trecut mai mulți indicatori și a avut discuții atât cu reprezentanții administrației locale, cât și cu specialiștii.

Indicatorii invocați de premier au fost numărul persoanelor infectate, al celor care ajung la Terapie Intensivă, numărul de decese și cel al oamenilor care sună la 112 în legătură cu coronavirusul.

„Din păcate, de la finalul lunii februarie a început să crească nrumărul cazurilor COVID, al celor care au ajuns la ATI, al deceselor și al persoanelor care suna la 112”, a precizat șeful Guvernului.

Soluțiile, a adăugat el, au fost discutate cu primarii, cu reprezentanții cultelor, precum și cu specialiștii. Am vrut să am discuția onestă cu specialiștii. Am vrut să văd ce se întâmplă, să văd care e

„Am aflat câteva lucruri diferite față de ce s-a întamplat anul trecut: persoanele ajung la ATI ajung într-o situație mult mai gravă. Se testează acasă. Multe persoane nu suna medicul de familie, nu-i iau medicația”, a spus el.

Cât privește situația locurilor de la ATI, el a precizat că creșterea numărului de paturi se va face, însă nu se poate „peste noapte”.

„Nu poți peste noapte să schimbi lucrurile, am cerut soluții ,ce putem să facem să încetinim răspândurea virusului și să accelerăm vaccinarea. Specialiștii au venit cu măsuri mult mai dure”, a declarat Cîțu, comentând că decizia la care s-a ajuns nu a fost una ușoară.

„Sunt măsuri care ne ajută să putem accelera campania de vaccinare. (…) Ce aveam noi până la momentul ăsta nu mai oprea răspândirea coronavirusului. (…) Trebuie să avem puțină răbdare două luni de zile, martie si aprilie”, a spus el.

Cîțu a afirmat că „e complicat să vorbim acum despre o relaxare”.

„Singurul motiv pentru a putea vorbi despre o relaxare ar fi o campanie de vaccinare de succes (…) Sunt primul care vrea să deschidă economia, dar pentru asta trebuie să ne vaccinăm (…) În curând se vor putea programa pentru vaccinare 100.000 de oameni pe zi. Doar așa se oprește pandemia, nu se oprește prin proteste”, a mai spus el.

Noile restricții au fost decise joia trecută și au intrat în vigoare duminică.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul