Criteriul National

Ciuleandra – tradiţie şi etimologie

iulie 15
09:16 2016

 

received_1624135617899846

Când spui Ciuleandra, renumitul joc popular cu ritm progresiv, negreșit te gândești la magistrala interpretare a Mariei Tănase sau la romanul omonim de Liviu Rebreanu. De origine străveche, era închinat cultului solar și practicat într-un ritual inițiatic geto-dac de trimitere a solului la ceruri.
Preluând jocul original (com. Ciofrângeni, jud. Argeș), Maria Tănase îl dozează prin strigături-comenzi din ce în ce mai repezi, dezlănțuind până la sfârșit o adevărată euforie a ritmului care îl prinde pe ascultător ca într-un vârtej. Își dă concursul orchestra Nicușor Predescu. Înregistrare din anul 1956.
Lui Orfeu i s-a mai zis și DROS, „Cerbul”, iar în amintirea sacrificiului său s-a constituit teribila tradiție getică a trimiterii unui sol curat la ceruri, obicei care s-a numit A-LEXAN-DROS „Cel Jertfit Cerbului (precum Cerbul)” sau TIA-RANTOS „Dansul Divin (al Zeițelor)”. Din cele două sintagme a rămas numele straniului dans românesc Ciuleandra sau Șuleandra, pe care, în vechime, îl începeau doar preotesele-dansatoare ale Soarelui, când Cel Ales era trimis la ceruri. Herodot nu știa că această tradiție era cu mai mult de două milenii anterioară nașterii pe pământ a lui Zalmoxis. Iată cum descrie istoricul elen acest obicei „barbar”: „Unii din ei primesc poruncă să țină trei sulițe (cu vârful în sus), iar alții apucând de mâini și de picioare pe cel ce urmează să fie trimis la Zalmoxis, și ridicându-l în sus, îl azvârl în sulițe. Dacă — străpuns de sulițe — acesta moare, geții socot că Zeul le este binevoitor. Iar dacă nu moare, aduc învinuiri solului, zicând că e un om ticălos și, după învinuirile aduse, trimit un altul, căruia îi dau însărcinări încă fiind în viață”.
Participanții la ceremonie înconjurau locul jertfei și se prindeau în dansul TIA-RANTOS, care începea cu un ritm grav, oracular. În acest timp, marele preot rostea incantația rituală de primire a solului în ceruri:
EV ME ALKYN MEGER VATEAS IAP POL ARCO-DA-BARA? NALAXIS DA VAISTRO! NANIS, VET EV SORN! LA HIMAI PHILIP LAXIN! CORYVIN DAS.
Traducerea: „Cine se înalță la mine (la noi), gonindu-și calul peste Podul-de-Foc (Curcubeu)? Ferice de voi! Stăpâne, sună din corn! Din ceruri belșugul (ploaia) să curgă, Domnul e mare.”

received_1624135614566513
Textul getic se află încrustat pe o piatră meteoritică — așadar cerească! — descoperită în ruinele cetății de la Corbi (jud. Argeș). În momentul morții pământene a mesagerului get, marele preot strigă: DOBEROS DABEIS — „Cel Curat s-a înălțat”. Atunci participanții la ceremonie repetau și ei spusele marelui preot și accelerau ritmul dansului. De la străvechiul strigăt de bucurie al dansatorilor — DOBEROS DABEIS — s-a ajuns prin etimologie populară, la strigătura românească „Două fire, două paie, / Ia Ciuleandra la bătaie!”
Bătaia rituală reprezintăreceived_1624135641233177 practica magică de sorginte populară menită să aducă sănătate, să alunge spiritele malefice, să fertilizeze timpul și spațiul, să exprime prietenia, atașamentul și solidaritatea dintre oameni (spre exemplu, bătutul pe umăr) etc. Principalele momente ale anului în care a fost surprinsă bătaia rituală au fost: Anul Nou (bătaia pe umăr cu sorcova), Măcinici (bătutul pământului cu bețele sau maiurile pentru alungarea frigului și scoaterea căldurii din pământ, pentru sănătate și noroc), Lăsatul Secului de Paște (baterea alviței pentru aflarea norocului și a ursitei, tărbacul câinilor pentru alungarea iernii), Ziua Crucii (bătutul nucilor pentru a face rod și anul următor), Crăciun (bătaia sau scormonitul colindătorilor cu bețele în foc). Bătaia rituală este și secvența cheie a oricărui scenariu de întemeiere a adăpostului (casă, sat, mormânt), cunoscută și sub numele de „bătutul părului” sau „stâlpului”.
„Ia ciuleandra la bătaie!” nu e un îndemn la violența domestică. Nici măcar celebrul vers/strigătură atât de cunoscut nu are aceste veleități belicoase.
Îndemnul ține de practicile magice și de ritualurile solare ale zânelor autohtone. În fiecare dimineață, Soarele era ademenit să își arate chipul prin dansul cerc/horă pe care îl jucau tinerele fete de la curtea vreunei zâne. Cercul e simbolul solar, iar hora era dansul ritual ce se dansa la răsărit, în sensul mișcării aparente a soarelui pe cer. Putea fi un cerc simplu sau cercuri concentrice formate de trupurile și de mâinile prinse ale fetelor. Ridicarea brațelor, prinderea și desprinderea lor, erau forme de preamărire a soarelui, de implorare să apară! Logica ritualului presupunea baterea pământului într-o anume cadență, ca prin mâinile și trupurile fetelor, energia soarelui să dea putere fertilizatoare pământului: „Două fire, două paie, ia Ciuleandra la bătaie!”. Acest îndemn avea rolul de a alunga întunericul și misterele nopții pentru a face loc luminii binefăcătoare a astrului tutelar al zilei.
Nimeni nu a descris acest dans mai exact ca Liviu Rebreanu, în romanul „Ciuleandra”:
„Pornește ca o horă oarecare, foarte lent, foarte cumpătat. Jucătorii se adună, se îmbină, probabil după simpatii, ori la întâmplare, indiferent. Pe urmă, când se pare că oamenii s-au încins puțin, muzica prinde a se agita și a se iuți. Ritmul jocului se accelerează, firește. Jucătorii, cuprinși de după mijloc, formează un zid compact de corpuri care se mlădie, se îndoaie, se răsucește și tresaltă cum poruncesc lăutarii. Cu cât se aprind mai tare jucătorii, cu atât și muzica se ațâță, devine mai zvăpăiată, mai sălbatecă! Picioarele flăcăilor scapără vijelios, schițează figuri de tropote, sărituri de spaimă, zvâcniri de veselie. Apoi deodată, cu toții, cu pașii săltați și foarte iuți, pornesc într-un vârtej. Zidul viu se avântă când încoace, când încolo, lăutarii pișcă vehement strunele înăsprind și ascuțind sunetele cu câte-un chiot din gură, la care încearcă să răspundă altul, din toiul jucătorilor, curmat însă și înghițit de năvala ritmului. Acuma șirul, tot încovoindu-se și strângându-se, ca un șarpe fantastic, începe să se încolăcească, să se strângă, să se grămădească, până ce se transformă parcă într-un morman de carne fierbinte, care se zvârcolește pe loc un răstimp, ca apoi, pe neașteptate, să se destindă iarăși, ostenit ori prefăcut, în tact cuminte, lăsând să se vadă fețele roșite și vesele ale jucătorilor. Dar lăutarii se înfurie că s-a înmuiat jocul, își întărâtă iar cântecul, mai puternic, mai stăruitor. Şiragul de jucători, parc-ar vrea să sfideze și sa stârnească pe lăutari, se repede mai furtunos, picioarele hurducă pământul cu bătăile, vârtejul pornește din nou,mai strâns, mai încăpățânai, se încolăcește iar și se descolăcește și, în cele din urmă, se încheagă într-un vălmășag de trupuri zdrobite. Așa, pe loc, câteva minute, nu știu cât timp, în același ritm nebunesc, flăcăi și fete se frământă, tremură, tropăie… De câteva ori clocotul de patimă e străpuns de chiote prelungi, țâșnite parcă din strâvechimea vremurilor, sau de vreun țipăt de fală cu sânii aprinși de strânsoare… Şi așa, jocul pare că va continua până ce toți jucătorii își vor topi sufletele intr-o supremă înflăcărare de pasiune dezlănțuita… Dar, brusc, ca și când l-ar fi tăiat cu foarfecele, cântecul se frânge și îngrămădirea de tineri se risipește într-un hohot de râs sălbatec, ca geamătul unei imense plăceri satisfăcute, încât chiar văile se umplu de un cutremur, parcă furia patimii omenești ar fi deșteptat până și instinctele de amor de mult înțelenite ale pământului…”

received_1624135607899847
Liviu Rebreanu, Ciuleandra (1927)
Acest joc este, de asemenea, un dans al destinului unde mulți își găsesc sufletul pereche, după cum spune și Andrei Leahu: „Apoi, prin partea noastră, mai toți flăcăii, de la Șuleandra, se însoară”.
Ciuleandra este, evident, o provocare pentru toţi cei care, din diferite perspective teoretice, încearcă să descifreze semnificaţia acestui mit. În spijinul ipotezei că Ciuleandra este o strămoaşă îndepărtată a Drăgaicei, invocăm următoarele argumente:
Antropologic, românul este măsura generaţiilor premergătoare şi a celor viitoare, în care tipul uman central este cel indoeuropean. În opinia noastră, expresia cea mai convingătoare a acestui tip este statueta „Gânditorului” de la Hamangia. Acesta, alături de consoarta sa, îşi priveşte cu seninătate şi încredere viitorul. Tipul indoeuropean are multiple disponibilităţi pentru pescuit şi vânat, pentru agricultură, meşteşuguri şi comerţ.
În plan spiritual, asemenea altor comunităţi, şi-a dezvoltat un sistem de superstiţii, credinţe, datini şi tradiţii legate de cultul soarelui. În dependenţă de acest cutumiar, se dezvoltă o mitologie solară, tot mai complexă şi mai sofisticată. În legătură cu cultul soarelui, Romulus Vulcănescu precizează: „Din relatările mitografilor antici, greci şi latini, despre daci şi daco-romani, ca şi din descoperirile arheologilor români, reiese că acest cult al soarelui s-a format pe teritoriul Daciei preistorice, înainte de etnogeneza dacă şi s-a dezvoltat după această etnogeneză la daci şi mai apoi la daco-romani, pentru a se menţine la protoromâni”. Sub influenţa migraţiei indoeuropene, cultul soarelui s-a îmbogăţit şi nuanţat prin spiritualităţi pre-, proto şi române. Poporul român atribuie soarelui rosturi cosmice, terestre şi lumeşti.
Unul dintre cele mai complexe şi semnificative rituri ce ţine de cultul solar este hora. Pentru noi, spunea G. Dem. Teodorescu „hora reprezintă factorul permanenţă al culturii române în necontenit proces de evoluţii, din preistorie până astăzi”. Nicolae Iorga a plasat originea horei în dansul kolabrismos-lui, pe scurt, al kolo-ului trac. Kolobrismos-ul are corespondenţe în tot spaţiul est şi sud-est european: koro-ul bulgar, kolesca sârbă, morovod-ul rus, colomeica poloneză, choreia greacă, hora română şi valla albaneză. În epoca medievală, rădăcina tracă a kolobrismos-ului a fost înlocuită cu aceea de respiraţie mai largă, denumită acolo. Kolabrismos-ul era un rit complex, cu puternică încărcătură ludică, muzicală şi magică, ce făcea parte din cultul soarelui, la traci. Era manifestarea comunitar-etnică de adorare a soarelui la solstiţii şi echinoxuri.
În această amplă perspectivă spaţio – temporală, plasăm şi noi mitul Ciuleandra. Am ridicat Ciuleandra la rangul de mit, deoarece conţinutul şi semnificaţiile sale reverberează în toate planurile şi direcţiile de activitate culturală, de la riturile magico-mitologice până la filozofia populară. Asemenea horei, Ciuleandra se înscrie în suita riturilor dedicate soarelui, în faza sa solstiţială, fenomen cosmic sub semnul căruia se desfăşoară ritualurile Căluşarilor şi Sânzienelor (Drăgaica), ritualuri care, nu întâmplător, în calendarul creştin ortodox, corespund unor sărbători importante: Rusaliile şi Naşterea Sf. Ioan Botezătorul. Se ştie că solstiţiul de vară (21-22 iunie) marchează o perioadă de vârf, sub toate aspectele, a naturii, inclusiv a naturii umane. În cadrul acestui reviriment natural, se remarcă spectacolul exploziei florale a ciulinilor, ca un omagiu adus parcă astrului zilei, în acord armonic cu vitalitatea femeii, personalizată în apariţia hieratică a Ciulendrei, extaziată în faţa misterelor naturii şi ai primilor fiori ai dragostei, gest concretizat în ritual şi dans iniţiatic, cu ritm progresiv accelerat, unic în felul lui, specific sudului ţării noastre, Munteniei îndeosebi (acolo unde, de altfel, îl plasează şi Liviu Rebreanu în romanul său Ciuleandra). Este locul să reamintim aici că, alături de Liviu Rebreanu, şi alţi artişti de marcă s-au inspirat din acest mit, precum Maria Tănase sau mai aproape de zilele noastre câţiva regizori, care au încercat să ecranizeze romanul lui Liviu Rebreanu.

received_1624135611233180
Precizam la începutul acestui material că mitul Ciuleandra reprezintă o provocare, inclusiv în ceea ce priveşte denumirea sa. În opinia noastră, Ciuleandra este un cuvânt compus din ciul de la ciulin şi leandră (landră), care în terminologia populară are semnificaţia de mişcare dezordonată, la întâmplare, fără nici o noimă. Asemănarea dintre mişcarea dezordonată, aleatoare, „după cum bate vântul” a ciulinilor cu aceea a fetelor cuprinse de fiorul primei iubiri, în comunicarea lor cu natura, în faza de explozie maximă a acesteia, sub semnul solstiţiului de vară, nu este forţată, întrucât ritualuri asemănătoare întâlnim şi în cazul Sânzienelor (Drăgaicelor). Indrăznim să credem că Sânzienele sau Drăgaicele reprezintă forme târzii ale mitului Ciuleandra, numele de Sânziene fiind de origine daco-romană, iar Drăgaica s-a suprapus peste cel de Sânziene într-o perioadă şi mai târzie, respectiv aceea a influenţei slave asupra vocabularului român.
În concluzie, mitul Ciuleandra este unul dintre cele mai vechi mituri închinate cultului solar, a cărui arie de răspândire este spaţiul est şi sud-est european. Ciuleandra reproduce, în termeni expliciţi, o stare cognitivă şi motivaţional afectivă specifică fetelor virgine, de vârstă premaritală, având din acest punct de vedere, o puternică semnificaţie iniţiatică, manifestată sub formă de rit şi ritual dans şi horă – , în decorul campestru, exploziv al vegetaţiei, din care se detaşează vitalitatea debordantă a ciulinilor, sub semnul solstiţiului de vară. Din punct de vedere etimologic, denumirea Ciuleandra este un cuvânt compus şi complex totodată, a cărui rădăcină este cuvântul ciulin. Mitul Ciuleandra a evoluat odată cu antropogeneza şi devenirea socio-istorică a poporului român; prin fenomenul de aculturaţie succesivă, a cunoscut transgresări de ordin axiologic, semantic şi denominativ; ca variante denominative, cea mai cunoscută, ajunsă la noi, este Sânziana sau Drăgaica. În ţara noastră, Ciuleandra este cunoscută îndeosebi ca dans şi melodie cu ritm progresiv accelerat, specifice Munteniei, iar acest lucru nu este întâmplător, întrucât Muntenia este un ţinut însorit, cu areal etnico-geografic unde se va fi dezvoltat un puternic cult al soarelui, unde vegetaţia, dominată de vitalitatea debordantă a ciulinilor se îngemănează fericit cu vitalitatea şi dragostea de viaţă şi de natură a oamenilor.

https://m.youtube.com/watch?v=0W395ryBuqg

Sursa foto: http://google.ro

Redactia ziarului Criterul National multumeste domnului profesor Laurentiu-Alexandru Ciorogaru pentru exceptionalul material!

Comentarii

Comentarii

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

„Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .

Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!

De cele mai multe ori, datorită „regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.

De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim în mai multe registre sufleteşti!

Dar acum e cu totul altă treabă…

Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.

Asemeni unei proiecţii video avem o sumendenie de întâmplări ce constituie o modalitate de a genera materiale de informare publică.

Modul în care noi, asemeni spectatorilor avem „şansa” de a privi lumea este oarecum influenţat de experienţele celor din trecut, deoarece astfel, participând în mod indirect la acţiunile personajelor, noi suntem publicul ce primeşte şi decodifică mesajul în mod diferit.

Replica cheie a lui Gheorghe Dinică (textier pentru cerşetori) :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, reprezintă fraza de bază a relaţiilor publice.

El este un portret „artistic”, machiavelic până la perfecțiune al diavolului ca show-man de geniu, care prin minciună şi înşelăciune a reuşit să ocupe o poziţie bună în societate. Această replică ar putea să-l includă, în cinismul ei şi pe artistul român care cerşeşte finanţare şi care va rămîne cu mîna întinsă, atâta timp cât nu găseşte o poveste captivantă...........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo