Criteriul National

Constanța se trezește – Nevoiașii și Cultura primele urgențe

decembrie 19
19:40 2015

imagine_articol

Pe data de 17 decembrie 2015,orele 18:30 PM în Constanța, România, în sala de festivități a Colegiului Național Mircea cel Bătrân „Gheorghe Coriolan” s-a desfășurat un eveniment deosebit ce a reușit preț de câteva ore să sensibilizeze inimile tuturor celor ce au dat curs invitației. 

 

                 Mai precis, în minunata locație din centrul orașului Constanța a avut loc concertul umanitar intitulat „Solidaritate în Prag de Sărbătoare”  ce a adunat peste o sută de spectatori și artiști. Spectacolul a fost dedicat familiei Leahu Rodica (mama) Leo, Lăcrămioara și Alexandru Miron, cei trei copii de care această femeie se îngrijește singură, suferind de un grav și dureros handicap locomotor survenit în urma unui accident de tren acum 12 ani.
10168871_10205436754426309_1856764892_n
Condițiile sociale sunt unele dintre cele mai grave, dacă ținem cont de faptul că tatăl i-a părăsit fără explicații acum 7 ani , iar de atunci viața lor este un istovitor și perpetuu chin. Iar dacă tot v-am prezentat acest caz, atunci dumneavoastră puteți să vă imaginați cum anume se reflectă, din păcate nivelul foarte scăzut de civilzație și chiar de într-ajutorare al orașului Constanța cât și al împrejurimilor sale. ,,Această familie năpăstuită locuieste intre localitățile Navodari și Lumina. Iar toate aceste lucruri se petrec aici și suntem contemporani cu ele, în timp ce alte orase din Uniunea Europeană construiesc clădiri de sute de metri înălțime și trenuri suspendate, în timp ce alte orașe din România se pot lăuda cu zeci de parcuri, transport în comun nepoluant și promovarea culturii locale, noi din păcate nu suntem în stare de 12 ani să ajutam cu o proteză o biată femeie care se îngrijește singură de copii ei în ultimii 7 ani. a mai declarat Andrei Chivu coordonatorul evenimentului si membru Crucea Roșie.
10660952_10205436755826344_1427926509_n
Evenimentul cultural a fost compus din patru părți: concert de colinde de cor, moment solistic de pian, de vioară cât si o expoziție de tablouri și sculpturi. Artiștii care au răspuns cu amabilitate și cu inimă deschisă au fost domnul profesor dirijor Sabin Nicolaină, domnișoara pianistă Elisa Baciu, domnul profesor dr.  de vioară Daniel Mihai, domnul profesor Fănică Mihai la violă, pictorița Oana Unciuleanu și nu în ultimul rând domnul sculptor Marius Avram.
Evenimentul  organizat de către organizațiile Crucea Roșie filiala Constanța cât si Asociația Simplu s-a dorit a fi semnalul de trezire al unei societăți reactive la problemele semenilor aflați în mari suferințe și lipsuri. Tocmai ideea centrală subliniată și de către stimata doamnă Hera Stănculescu ce ajută și cunoaște acest tulburător caz al familiei Miron este acela de a realiza simbolic un cerc în jurul lor pentru a-i sprijini. Menționez faptul că au fost donate cărți, jucării, haine dar și bani cu care se vor începe imediat dupa Sfintele Sărbători constructia gardului și alte lucrări de amenajare în curte și în casa familiei Miron(dupa tata) /Leahu (dupa mama). De asemenea ne-am luat angajamentul și vom merge catre instituțiile de stat responsabile de problema socială și medicală pentru a urgenta operația cât și a grăbi demersurile achiziționării protezei atât de necesare.
,,Este  nevoie de o implicare mai mare a constănțenilor in viata ONG-istică” spun organizatorii evenimentului.
Redacția ziarului Criteriul Național multumeste tuturor celor implicati!
GALERIE FOTO:
articol DSCF6224 1922878_1101082899909806_969481721_n 1974716_1101082796576483_1831001246_n 12366514_1726584640887156_1018204400_n 12366931_10205436758866420_477073906_n 12380576_10205436747626139_1130336129_n 12388085_10205436759626439_1373092693_n 12391041_10205439286129600_1435727608816510329_n 12391064_10205439287849643_753508783374541100_n 12399088_10205436756146352_652684128_n

 

12399285_1101082776576485_765388328_n 10487120_10205436760666465_1961820739_n 12395214_1101082786576484_2012643433_n (1)

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

„Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .

Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!

De cele mai multe ori, datorită „regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.

De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim în mai multe registre sufleteşti!

Dar acum e cu totul altă treabă…

Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.

Asemeni unei proiecţii video avem o sumendenie de întâmplări ce constituie o modalitate de a genera materiale de informare publică.

Modul în care noi, asemeni spectatorilor avem „şansa” de a privi lumea este oarecum influenţat de experienţele celor din trecut, deoarece astfel, participând în mod indirect la acţiunile personajelor, noi suntem publicul ce primeşte şi decodifică mesajul în mod diferit.

Replica cheie a lui Gheorghe Dinică (textier pentru cerşetori) :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, reprezintă fraza de bază a relaţiilor publice.

El este un portret „artistic”, machiavelic până la perfecțiune al diavolului ca show-man de geniu, care prin minciună şi înşelăciune a reuşit să ocupe o poziţie bună în societate. Această replică ar putea să-l includă, în cinismul ei şi pe artistul român care cerşeşte finanţare şi care va rămîne cu mîna întinsă, atâta timp cât nu găseşte o poveste captivantă...........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo