Criteriul National

Coronavirus: Boris Johnson face apel la unitate şi subliniază datoria de aflare a adevărului – Coronavirus

Coronavirus: Boris Johnson face apel la unitate şi subliniază datoria de aflare a adevărului – Coronavirus
septembrie 26
21:23 2020
Prim-ministrul britanic Boris Johnson a lansat sâmbătă, la Adunarea Generală a ONU, un apel la unitate împotriva unor viitoare pandemii şi a insistat pe necesitatea de a fi înţeles modul în care s-a propagat noul coronavirus, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Într-un moment în care lumea se apropie de un milion de victime ale COVID-19, ‘există un imperativ moral pentru omenire să fie onestă’ şi să înţeleagă ‘cum pandemia a început şi s-a putut propaga’, a declarat Johnson într-un mesaj înregistrat către Adunarea Generală a ONU, desfăşurată în format virtual.

Nu este vorba despre a arăta cu degetul un anumit stat sau guvern, ‘ci despre a şti’ pentru a preveni pandemii în viitor, a spus Boris Johnson, care a trecut el însuşi printr-o experienţă dură cu COVID-19.

În discursul său, Johnson a subliniat rolul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care desfăşoară o astfel de anchetă, şi a anunţat o majorare cu 30% a contribuţiei Marii Britanii la OMS pe viitorii patru ani, în sumă de 340 milioane de lire.

‘Dacă nu ne unim pentru a ne îndrepta puterea de foc împotriva inamicului nostru comun, toată lumea va pierde’, a subliniat Johnson, afirmând că va folosi preşedinţia britanică a G7 de anul viitor pentru ‘a aduna lumea după COVID’.

El propune un plan, dezvoltat în principal cu Fundaţia Bill şi Melinda Gates, ce cuprinde, între altele, crearea unei reţele de centre de cercetare dedicate zoonozelor, pentru ‘identificarea patogenilor periculoşi înainte ca aceştia să treacă de la animal la om’, cum s-a întâmplat cu noul coronavirus.

Planul propune dezvoltarea capacităţii de producţie de tratamente şi vaccinuri, conceperea unui sistem de alertă timpurie la nivel mondial pentru ‘prognozarea pandemiilor aproape cum prognozăm vremea’, armonizarea protocoalelor sanitare pentru orice viitoare urgenţă sanitară mondială, sau reducerea barierelor comerciale care stânjenesc riposta faţă de noul coronavirus.

Boris Johnson a mai anunţat o investiţie de 571 milioane de lire (624 milioane de dolari) în COVAX, mecanismul internaţional pentru distribuţia echitabilă la nivel global a 2 miliarde de doze de vaccinuri în 2021.

Premierul britanic a mai subliniat importanţa de a nu fi sacrificată securitatea în favoarea vitezei în dezvoltarea unui vaccin, cu riscul de a li se da apă la moară antivacciniştilor, pe care el i-a calificat drept ‘obsedaţi periculoşi’.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul