Criteriul National

Coronavirus: Două vaccinuri ar putea fi gata de autorizare în noiembrie în Statele Unite – Coronavirus

Coronavirus: Două vaccinuri ar putea fi gata de autorizare în noiembrie în Statele Unite – Coronavirus
octombrie 19
23:16 2020
Societăţile americane Pfizer şi Moderna intenţionează să facă o cerere de autorizare a vaccinurilor lor contra Covid-19 până la sfârşitul lunii noiembrie în Statele Unite, ceea ce ar reprezenta un record absolut de viteză pentru dezvoltarea unui vaccin, la nouă luni după primul mort de coronavirus în ţară. Dar eventuala lansare a vaccinării până la Anul Nou va fi prea limitată pentru a opri epidemia, care este la al treilea val în Statele Unite, relatează Le Figaro, citat de Rador.

Bilanţul oficial a depăşit vineri opt milioane de cazuri, o cifră cu siguranţă mai mică decât realitatea, deoarece studiile de anticorpi au arătat că circa 10% din populaţia americană a fost infectată, ceea ce corespunde unui număr de circa 30 de milioane de locuitori.

Contaminările, spitalizările şi decesele sunt în creştere, creşterea actuală a numărului de cazuri este cu atât mai rapidă cu cât valul a pornit de la un platou ridicat, ţara lui Donald Trump nereuşind pană acum deloc să îndiguiască circulaţia virusului.

Preşedintele american spera la un vaccin înaintea alegerilor din 3 noiembrie, dar industria a acceptat să aştepte câteva săptămâni în plus la cererea autorităţilor sanitare, pentru a detecta eventualele efecte secundare grave în rândurile zecilor de mii de participanţi la testele clinice. Testele trebuie să răspundă la două întrebări: vaccinul protejează? Şi este sigur? Albert Bourla, PDG al Pfizer, partener al societăţii germane BioNTech, a anunţat că ia în calcul dovezi de eficacitate până la sfârşitul lunii octombrie, dar va aştepta a treia săptămână din noiembrie pentru a depune la Agenţia medicamentelor (FDA) o cerere de autorizare în regim de urgenţă, „presupunând că datele vor fi pozitive”.

Moderna, o societate de biotehnologie, mizează pe 25 noiembrie. Rămâne de văzut cât timp le va lua experţilor FDA să studieze datele şi să dea sau nu aprobare şi pentru ce categorii de populaţie.

Guvernul pregăteşte deja imensul lanţ logistic ce va fi necesar pentru a lansa distribuirea primelor doze în următoarele 24 de ore de după autorizare. Vineri, responsabilii operaţiunii guvernamentale „Warp Speed” au anunţat un parteneriat cu reţelele de giganţi farmaceutici CVS şi Walgreens pentru a administra vaccinurile în cele 50.000 de aziluri şi rezidenţe de vârstnici din ţară.

Oricum ar sta lucrurile, americanii nu trebuie să spere la o revenire iminentă la „normalitate”, a avertizat directorul Institutului de boli infecţioase, Anthony Fauci. Totul va depinde de eficacitatea vaccinurilor şi de acceptarea lor de către populaţie. „Este posibil să nu putem reveni la cinematografele pline sau la stadioanele pline de spectatori decât după ce vor trece multe luni din 2021 sau chiar mai târziu”, a spus el vineri într-o discuţie cu universitatea Johns-Hopkins.

Pfizer şi Moderna au primit 1,95 şi respectiv 2,48 miliarde de dolari bani publici şi au pariat pe aceeaşi tehnologie nouă, ARN messager. Metoda constă în inserarea de instrucţiuni genetice în organism pentru a declanşa producerea unei proteine identice cu cea a coronavirusului (vârful lui atât de recognoscibil) şi a provoca un răspuns imunitar. Acest răspuns a fost observat în testele iniţiale pe voluntari, dar adevăratul test constă în a verifica dacă oamenii vaccinaţi scapă efectiv de Covid-10 în viaţa reală. Un vaccin va fi considerat eficient dacă numărul de participanţi vaccinaţi care se îmbolnăvesc de Covid-10 este mai mic cu cel puţin 50% faţă de grupul placebo.

Primul vârf al epidemiei s-a produs în aprilie, când a lovit dur New York-ul şi Nord-Estul. Apoi Sudul şi Vestul au contribuit la al doilea vârf în iulie şi acum Midwest şi Nordul sunt cele mai afectate. 37.000 de persoane sunt astăzi spitalizate şi 950 de decese au fost contabilizate joi, potrivit Covid Tracking Project. Prin comparaţie cu Franţa şi raportat la populaţie, Statele Unite au mai puţine cazuri noi , dar mai multe decese zilnic. „Infectările par să se producă în adunările din interiorul caselor oamenilor, nu numai în baruri şi restaurante ca în această vară”, explică Thomas Tsai, cercetător la Harvard. Experţii sunt deja îngrijoraţi de apropierea Thanksgiving, la sfârşitul lui noiembrie, cea mai mare sărbătoare de familie din ţară. În opinia domnului Fauci, familiile vor trebui „să se gândească serios la nivelul de risc pe care sunt dispuse să-l accepte”.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul