Criteriul National

Coronavirus: Franţa pregăteşte reguli pentru o perioadă mai lungă – Coronavirus

Coronavirus: Franţa pregăteşte reguli pentru o perioadă mai lungă – Coronavirus
noiembrie 14
18:03 2020
Va trebui „să trăim cu virusul mult timp”, spune premierul francez Jean Castex, care anunţă că lucrează la „reguli” pentru Franţa până la sosirea unui vaccin împotriva noului coronavirus, relatează ediţia de sâmbătă a cotidianului francez Le Monde, potrivit Agerpres.

„Atât timp cât nu vom avea vaccin, trebuie să oferim perspective asupra regulilor jocului”, a declarat Jean Castex, care a prezentat joi strategia până la sfârşitul lui 2020, dar lucrează de asemenea şi la perioada de după, posibil până în vară.

„Există o certitudine: adunările festive, de familie, în săli de petrecere nu se vor putea relua mult timp. De asemenea, barurile şi restaurantele, care se numără printre locurile de contaminare puternică, nu vor putea fi redeschise de la 1 decembrie, spre deosebire de magazinele de jucării, de exemplu”, a detaliat el.

Joi, premierul a declarat că este posibil, dacă tendinţa de scădere uşoară a numărului de cazuri de coronavirus se confirmă, să fie luate măsuri de relaxare de la 1 decembrie „strict limitate la magazine” şi pe baza unui protocol înăsprit.

În lunile următoare, în schimb, „telemunca va continua, pe baza unui echilibru care trebuie găsit în companii pentru a se evita o situaţie de totul sau nimic”, a adăugat Castex pentru Le Monde.

Luni, laboratoarele Pfizer, din SUA, şi BioNTech, din Germania, au transmis ca vaccinul lor candidat este „eficient în proporţie de 90%” împotriva Covid-19, conform testării la scară largă a celei de-a treia faze, în derulare, ultima etapă înainte unei solicitări de omologare.

Însă guvernul francez rămâne atent. „Perspectiva unui vaccin e tot mai aproape. Există proiectul Pfizer, dar şi multe altele în faza de testare. Trebuie să ne pregătim, dar să rămânem în acelaşi timp prudenţi”, a spus Castex, care a dat asigurări că „a securizat deja comenzile”.

„Temerea mea este că francezii nu se vor vaccina atât de mult”, a subliniat el.

Conform unui sondaj Ipsos publicat în septembrie, Franţa se situează printre ţările unde intenţia de a recurge la un vaccin este printre cele mai scăzute. Astfel, numai 59% dintre francezi ar dori să se vaccineze, comparativ cu media de 74% la nivel mondial.

Conform ultimelor cifre publicate vineri de autorităţile sanitare, numărul de pacienţi bolnavi de Covid-19 aflaţi la reanimare se stabilizează în Franţa, la puţin peste 4.900.

Numărul morţilor în Franţa a atins un total de 43.892 de la începutul pandemiei. De la începutul săptămânii, numărul zilnic de decese în spital oscilează între puţin peste 300 şi puţin sub 500.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul