Criteriul National

Coronavirus: Grecia interzice intrarea străinilor pe timpul nopții pe la Kulata – International

Coronavirus: Grecia interzice intrarea străinilor pe timpul nopții pe la Kulata – International
octombrie 29
04:07 2020
Autoritățile grecești de frontieră restricționează trecerea pe la PCTF de la Promahon din cauza situației tot mai complicate legate de COVID-19. În intervalul orar 00:30 – 05:00, în Grecia vor putea intra numai mașinile și autobuzele cu cetățeni greci. Acest lucru a fost anunțat de Ministerul Afacerilor Interne (MBP), potrivit Rador care citează Sega.bg.

Nu se specifică cât timp va dura măsura. Măsura privind intrarea turiștilor în Grecia cu un rezultat negativ al testului PCR pentru coronavirus, efectuat în ultimele 72 de ore, este încă în vigoare. Documentul trebuie să fie în limba engleză, să conțină numele și prenumele, numărul pașaportului sau al cărții de identitate.Turiștii pot intra în Bulgaria la punctele de control la frontieră Kulata și Makaza. Accesul vehiculelor de marfă va fi permis fără schimbări, ca și până acum, adaugă Ministerul de Interne de la Sofia.

Prin PCTF Linden-Eĸcoxi este permisă doar trecerea vehiculelor de marfă cu un șofer, după prezentarea codului QR. La intrarea în Grecia prin PCTF de la Makaza se permite doar accesul cetățenilor greci și cetățenilor străini cu permis de ședere în Grecia și cod QR, primit cu cel mult 24 de ore de la intrarea în țară și test RCR negativ, făcut în ultimele 72 de la data călătoriei și tradus în limba greacă sau engleză. Accesul acestor cetățeni nu va fi permis în intervalul orar 23:00 și 07:00, în ambele sensuri.

Șoferii de camioane de până la 3,5 tone, care efectuează transport internațional de marfă, vor lăsați să intre în Grecia, prin PCTF de la Makaza, cu cod QR, fără teste PCR, la orice oră din zi sau din noapte. Prin PCTF Kăpitan Petko Voevod–Ormenion, autoritățile grecești vor permite doar trecerea vehiculelor de marfă, fără ca șoferii să prezinte un test PCR, fiind ridicată interdicția de trecere în timpul nopții.

Prin PCTF Ivailovgrad-Kiprinos și PCTF Zlatograd nu este permis accesul niciunui mijloc de transport în ambele direcții.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul