Criteriul National

Cum a cedat în două zile organismul bărbatului cu Covid care a așteptat un loc la ATI – Coronavirus

Cum a cedat în două zile organismul bărbatului cu Covid care a așteptat un loc la ATI – Coronavirus
octombrie 24
02:08 2020

Bărbatul din Mediaș care a murit vineri așteptând un pat de ATI pentru bolnavi de COVID a ajuns la spital miercuri, cu simptome clare de infectare. Medicii au încercat să îl stabilizeze, i-au făcut testul și s-a luat legătura cu Centrul Național de Coordonare a Intervenției pentru a se găsi loc la terapie, relatează Mediafax.

Reprezentanții Prefecturii Sibiu au transmis, vineri seara, că bolnavul din Mediaș, mort de COVID-19, a ajuns la spital miercuri, în 21 octombrie, cu simptome de infectare cu SARS-CoV-2 și multiple comorbidități.

”A ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal Mediaș în stare gravă. Acesta prezenta simptome asemănătoare cu simptomatologia infecției cu virusul SARS CoV-2, astfel că i s-au recoltat probe în vederea testării RT-PCR COVID-19. Acesta a fost internat, starea lui agravându-se treptat. După primirea rezultatului pozitiv s-a luat legătura cu Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI) în vederea solicitării unui loc pe secția ATI, Spitalul din Mediaș având secția de ATI destinată pacienților Covid în amenajare”, a spus Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Pentru că starea bărbatului se agrava, Ștefan spune că s-a solicitat intervenția medicilor din ATI Mediaș și pacientul a fost ventilat mecanic.

„Între timp, ținând cont că starea acestuia a prezentat o agravare progresivă s-a solicitat intervenția medicilor de pe secția ATI Mediaș, în urma căreia a fost ventilat mecanic și monitorizat în permanență de medicul pneumolog, medicul ATI și medicul de gardă”, a mai spus Ștefan.

Vineri, însă, bărbatul a murit.

„Chiar dacă Spitalul Municipal Mediaș nu este complet pregătit pentru pacienții confirmați pozitivi cu SARS CoV-2, acesta a beneficiat de tot suportul medical necesar, iar corpul medical a făcut toate eforturile pentru ca viața acestuia să fie salvată”, mai spune Ștefan.

Reamintim că vineri, un bărbat de 65 de ani, din Mediaș, județul Sibiu, a murit așteptând un pat de terapie intensivă care urma să fie ”pregătit începând de luni”.

Directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, Gabriel Budescu, a declarat că în Spitalul Mediaș nu este Terapie Intensivă pentru COVID, dar că vor pregăti, ”începând de luni, 2 sau 3 posturi de Terapie la Spitalul Municipal”.

Întrebat dacă s-a încercat transferul acestui pacient în alt spital unde ar fi putut fi găsit un post de ATI, Budescu a spus că în Ardeal nu mai există această posibilitate, toate paturile ATI fiind ocupate.

„Este plin de pacienți care doresc să meargă la ATI (…) câte 3 – 4 – 5 – 7… nicăieri nu există posibilitatea. Sau cel puțin în Ardeal nu există posibilitatea aceasta. Dar să știți că și pacienții intubați își pot pierde viața, pentru că este o luptă”, a mai spus Budescu.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul