E trecut de ora 11 și în pavilionul central al Romexpo încă nu s-au ocupat toate scaunele. E sâmbătă, 12 octombrie 2019, Viorica Dăncilă își lansează candidatura la președinția României. Împărțeala invitaților e ca la fiecare congres sau miting PSD – pe județe, cu pancartele de rigoare.
Cât îmi las laptopul pe o masă destinată presei sunt asurzit de strigătele unei delegații din Prahova care scandează numele județului. Sunt fericiți c-au scăpat de Onea și Portocală, probabil. Evaluez împrejurimile cu o scrutare de CTP. Dezamăgitor de puțini oameni pentru o lansare PSD. Unde-s băile de mulțime de odinioară, cu zeci de mii de suflete roșii adunate să serbeze social-democrația pe Arena Națională?
Ce-i drept, nu mai e nici partidul ce era cândva, s-a asigurat de asta Dragnea, în goana lui nebună de a-și feri fundul de pușcărie. Asta e, mergem mai departe.
Cât se așteaptă sosirea alaiului împărătesc, plictiseala delegaților din provincie este alungată cu un spot electoral difuzat pe ecranele uriașe din spatele scenei. Pe acorduri populare, preoți, pensionari, muncitori, copii și doctori pasează o pâine de colo-colo până ajunge la Dăncilă. Cică ea va fi președintele celor care mănâncă ultimii.
Aș vrea să spun că lumea din sală e la fel de pestriță ca cea din clip, dar văd mulți bărbați trecuți de prima tinerețe. Sunt și doamne, însă principiul social-democrat al parității de gen e departe de a fi respectat. Puținii tineri pe care-i zăresc par aduși cu forța, au expresii de adolescenți năzdrăvani trimiși la colț de un profesor sever. Pe jos, la câțiva metri de o intrare-n pavilion, observ un limitator de viteză. Probabil au fost puse pentru a stopa prăbușirea PSD-ului în sondaje, cine știe.
Surle și trâmbițe
O dată la câteva minute, un crainic ce pare a fi băut trei Red Bull anunță în difuzoare că evenimentul va începe în doar câteva minute. Până la urmă, chiar așa se întâmplă, cu un trailer de partid ce trece în revistă mărețele realizări ale PSD-ului: ne-a băgat în NATO, UE, peste tot. Apare și elita PSD-ului. În boxe bubuie o variantă instrumentală a melodiei „Eye of the tiger”, lumea e în picioare, chiuie, fluieră, aplaudă, vântură pancarte cu nume de județe.
Cine ar fi crezut că Dăncilă poate naște atâta entuziasm? Zici c-a venit Michael Jackson, Dumnezeu să-l ierte (sau nu), pentru a treia oară în București. Drumul către scenă se dovedește deosebit de lung, ca-n vremurile-n care Dragnea intra-n Sala Palatului pe „Oda bucuriei”. Viorica trebuie să pupe și să fie pupată de oameni, să ofere zâmbete, strângeri de mână și mulți „Doamne ajută!”.
Dar nu și mie, pentru că-s înlăturat din calea ei de către un bodyguard nu tocmai politicos. Este urmată de actualii grei ai PSD-ului, iar, dintre ei, cel mai tare strălucește Eugen Orlando Teodorovici. Toți se înghesuie să facă poze cu el, mai ales bărbații. Interesant.
Opoziția o încasează bine de tot
Dăncilă ajunge la scenă, schimburile de salivă iau sfârșit, urmează imnul României, interpretat magistral de o doamnă blondă al cărei nume-mi scapă. Cea care vorbește prima nu este Viorica, ci Gabriela Firea. După atâția ani în care a fost vehiculată drept viitoarea prezidențiabilă a PSD-ului, acum e doar fata aia care cântă în deschidere. Păcat, dar mai are timp, e încă tânără.
Îl atacă pe Orban, că n-a ridicat autostrăzi cât a fost ministru al transporturilor, adică acum un secol, îl atacă și pe Iohannis, „un președinte foarte bun cu verbul a pleca”, în sensul că neamțului de la Cotroceni îi cam plac vacanțele. „Să plece de tot!”, exclamă un delegat cărunțit din dreapta mea. Dă nițel și-n USR, care-n București ar fi condus de o doamnă care cică ar fi făcut poliție politică.
Doamna nu mai e în USR și nici nu există un verdict final al instanței, dar ok. Încă un atac ce-l vizează pe Iohannis, „(…) avem nevoie de un președinte cu sentimente, nu rece”, apoi un citat din „Sun Țțțț,” nu-l rețin cu exactitate, dar sigur era ceva foarte înțelept.
Doamna primar e urmată de Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, care reprezintă sud-estul României.
„Ne-au cântat de prea multe ori prohodul ca să fim triști”, începe el. Promite că va fi PSD-ist până la moarte, când va merge în locul acela cu verdeață. Cineva a citit prea mult Karl May când era micuț. Îi amenință pe trădătorii care au pus umărul la demiterea guvernului PSD și dă ca sigură victoria Vioricăi la prezidențiale. În felul acesta, spune el, PSD va reuși ceva ce nici măcar americanii n-au izbutit: să ungă o femeie președinte. Ce victorie glorioasă ar fi pentru feminism!
Următoarea e Olguța, proaspăt reciclată după ce intrase într-un con de umbră. Așa cum ne-a obișnuit, sarcasmul este a doua ei limbă. Îi ia peste picior pe PNL-iști, pe USR-iști, pe Iohannis, care are weekend până marți, nu-l uită nici pe Ponta Trădătorul. Acestuia din urmă-i recomandă să caute în frigider urările PSD-ului, iar despre Barna insinuează c-ar fi înalt ca bradul, dar nu-foarte-inteligent ca gardul.
În bula electoratului pesedist, probabil ăsta-i apogeul umorului, pentru că e primită cu ropote de aplauze, chiote, râsete și ochi umezi de emoție. Ce-i drept, pare de zece ori mai lider decât Dăncilă, ar fi putut fi un soi de Donald Trump al României. Dar nu s-a vrut, deep state-ul a fost mai puternic la noi.
Șerban Valeca, reprezentantul zonei Sud-Muntenia, se bucură de cea mai pompoasă prezentare: inginer, profesor, doctor, om de știință, expert în arte marțiale. N-are prea multe de spus, dar smulge câteva reacții prin interogări tip „Argeș e??? Teleorman e??”. Îmi amintește de comedianții români de categorie B care-și încep spectacolele de stand-up cu „s-aplaude cine e e din Moldova/Ardeal/Oltenia”.
Își încheie discursul de două ori, pentru că prima dată uite să-și prezinte coechipierii de pe scenă. Se grăbea undeva, probabil. E urmat de o tânără cochetă din Caraș-Severin, Luminița Jivan, care spune și ea ceva, dar mai interesanți mi se par doi tineri, un el și o ea, cu pancarte pe care scrie „Iași”: asistă la discursuri plictisiți, resemnați, nici măcar nu aplaudă când e de aplaudat. Îmi amintesc de mine când eram târât în vacanțe cu familia.
Apare și Marius Dunca, șeful social-democraților brașoveni. La un moment dat, se oprește în mijlocul unui atac la adresa lui Iohannis pentru a o observa că o doamnă din public e îmbrăcată-n costum popular: „Felicitări, doamnă!”. Aplauze! Ultimii doi care adresează câteva cuvinte mulțimii deja plictisite sunt Gabriel Leș și Marius Budăi. Cel din urmă le mulțumește colegilor din PSD, dar și „celor din presă”. Sunt curios la cine se referea: Firea, Liviu Alexa sau Cristian Vasilcoiu?
Constatare: până acum, nu s-a suflat niciun cuvânt despre Statul Paralel. Ce s-o fi întâmplat cu el? Adică, am înțeles, opoziția vrea să ne ia salariile, pensiile și voucherele de vacanță, dar cum rămâne cu abuzurile din justiție, cu securiștii, cu Soros și Oculta Internațională? Ciudat, nici măcar Olguța n-a suflat o vorbă despre asta.
În fine, n-am timp să cuget prea mult la asta, e timpul să vorbească vedeta zilei, Vasilica Viorica Dăncilă. Dar, mai întâi, încă o pauză de trailer ce pare că anunță lansarea unui nou Avengers, nu a unei campanii electorale. Ce-i ăsta, congres PSD sau Comic Con 2019?
Discurs kilometric și baie de selfie-uri
Dăncilă vorbește mult. PSD e stânga autentică, social-democrația curată. Luptă pentru tot ce-i drept și frumos în lumea aceasta: incluziune socială, mobilitate socială, integrarea marginalizaților, acces la cultură, egalitate, diversitate, toleranță. În afara săgeților firești trimise către președinte și opoziție, sună a discurs scris de Claudiu Crăciun sau luat cu copy-paste de pe pagina de Wikipedia a social-democrației.
Pe scurt, Viorica promite că va fi bine, nu rău, dacă ea ajunge la Cotroceni. Cuvintele ei sunt întrerupte, ocazional, de aplauze acompaniate de bubuieli „epice” din boxe. Sau de huiduieli, când sunt pomeniți Ponta și Tăriceanu. În fiecare astfel de pauză, se mai eliberează câteva scaune de pe rândurile din spate, pentru că, să fim serioși, e greu s-asculți o jumătate de oră de Viorica Dăncilă.
Ea însăși se satură de atâta citit de pe foi, așa că-și descalecă ochelarii de pe nas și ne vorbește liber, privindu-ne-n ochi. „I-au rămas urme de la ochelari”, observă amuzați doi domni frumos costumați de lângă mine.
De ce doar „dragi colegi”, cum rămâne cu doamnele colege?
Deși pare greu crezut, după vreo 40 de minute ce par să fi durat două veșnicii jumate’, tirada Vioricăi, această Florin Piersic a politicii, ia sfârșit, cu un îndemn isteric la „VICTORIE” și un clasic „nu mor caii când vor câinii”. Sala se golește încet, în timp ce un nucleu dur o înconjoară preț de multe minute pe lidera PSD. E scăldată-n blițuri și selfie-uri.
Nu-mi dau seama dacă oamenii chiar vor s-apară într-o poză cu ea sau sunt mânați de intenții mai degrabă ironice. Poate într-un Univers paralel, de nepătruns pentru mine, doamna aceasta, apărută de nicăieri acum aproape doi ani, e apreciată sincer pentru multiplele ei calități. Asaltul camerelor de telefon continuă până la ieșirea din pavilion, unde garda ei pretoriană decide că-i timpul să grăbească pasul. Dispare într-un BMW, dar nu pleacă. Trebuie recuperat soțul dânsei, care se rătăcise prin mulțime sau poate avusese treabă în altă parte, nu știu sigur.
Apare și el, bolidul pornește din loc. În urma ei rămân reporterii și câțiva PSD-iști puși pe șotii. Printre ei, Paul Stănescu, baronul de Olt. Trag cu urechea, aud o glumă cu „Intotero-Antitero”, dar nu prind și contextul exact. Apare și Daea: „Paule, dă-o dracu’ de treabă”, exclamă viitorul fost șef al Agriculturii în timp ce-și salută și sărută vechiul tovarăș de drum. Îi salut și eu în gând, apoi mă îndrept către Otokar. BMW-ul l-am lăsat acasă.
