Criteriul National

Cum functioneaza in realitate Justitia si „Statul de Drept”

Cum functioneaza in realitate Justitia si „Statul de Drept”
iunie 02
09:09 2015

cosmina_cerva avocatCosmina Cerva, din Baroul Bucuresti, dezvaluie cum functioneaza „statul de drept”: „Ne judecam la 1 noaptea pe propunerea de arestare. In conditiile in care avocatul si inculpatul nu au avut acces la dosar… Sunt foarte multi avocati care prefera sa iasa din dosar din cauza ca se fac presiuni”.

Avocatii incep sa aiba din ce in ce mai mult curaj si sa vorbeasca despre abuzurile comise in numele asa-zisului stat de drept. Avocata Cosmina Cerva (foto), din Baroul Bucuresti, a facut dezvaluiri uluitoare din interiorul sistemului, despre modul in care autoritatile se raporteaza la drepturile inculpatilor si ale avocatilor. Desigur, sunt lucruri cunoscute de avocati si de justitiabili, dar nestiute de oamenii de rand care, spre norocul lor, nu se intersecteaza nici cu instantele, nici cu parchetele.

Intr-o interventie telefonica la emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3, de joi seara 28 mai 2015, Cosmina Cerva a povestit cum oamenii sunt saltati de acasa cu mandate de aducere si perchezitionati la primele ore ale diminetii, cum sunt tinuti pe holurile parchetelor fara a li se da vreo explicatie si cum in cateva ore sunt transformati din suspecti in inculpati, retinuti si apoi dusi in instanta cu propunerea de arestare preventiva. Avocata Cerva a acuzat ca sedintele in care se decide libertatea unui om au loc de multe ori noaptea, fara ca inculpatii si aparatorii sa aiba acces la dosar: „Oamenii sunt luati de acasa cu mandate de aducere la 6 dimineata, cu mandate de perchezitie, sunt tinuti o zi intreaga pe holurile parchetului fara sa li se spuna nimic, au calitatea de suspect, in 2 ore se pune in miscare actiunea penala, peste inca 3 ore au calitatea de inculpat, peste inca 4 ore se face propunerea, se da ordonanta de retinere pentru 24 de ore. (…) Dupa ordonanta de retinere, cand omul deja este bagat in arest, urmeaza ca a doua zi, eventual, in unele cazuri, noaptea, ca ne judecam la 12 noaptea, la 1 noaptea in instantele de judecata, obositi si noi, si inculpatii, si toata lumea. Pe ce ne judecam? Pe propunerea de arestare preventiva. In conditiile in care avocatul, adica aparatorul, si inculpatul nu au avut acces la dosar, ei nu au vazut dosarul. Si ajungem in fata instantei de judecata sa vorbim despre probe. Exista sau nu exista probe in acel dosar? Pai, apararea ce poate spune in acel moment? Nu poate stii despre probe, pentru ca nu a avut acces la dosar, pentru ca nu s-a permis acces la dosar”.

De asemenea, Cosmina Cerva a dezvaluit si ca foarte multi avocati prefera sa iasa din dosare, din cauza presiunilor care se fac asupra lor: „Sunt foarte multi avocati care renunta, care ies din dosare, foarte multi avocati care prefera sa renunte si la onorariu, si la tot, si sa iasa din dosar din cauza ca se fac presiuni”.

Este, desigur, o radiografie cat se poate de corecta a ceea ce se intampla astazi in Justitia din Romania. Sunt lucruri cunoscute doar de cei care au contact direct cu sistemul, dar care, iata, incep sa iasa incet, incet la iveala, tot mai multi avocati, justitiabili si chiar magistrati avand curajul sa devoaleze abuzurile care se comit.

Mariana Rarinca: „DNA a cerut o pedeapsa mai mare cu executare, acelasi lucru l-a cerut si Livia Stanciu

In aceeasi interventie telefonica, avocata a precizat ca a fost prezenta in sala de judecata la ultimul termen al apelului in dosarul „Rarinca”. In acest context, Cosmina Cerva a dezvaluit ca DNA a cerut o pedeapsa mai mare, cu executare, impotriva Marianei Rarinca, femeia arestata abuziv timp de 6 luni la plangerea de santaj a Liviei Stanciu, condamnata in prima instanta de judecatorul TMB Andi Malaliu la 3 ani inchisoare cu suspendare si achitata definitiv, in urma cu cateva zile, de Curtea de Apel Bucuresti.

Informatia a fost confirmata de Mariana Rarinca, care a adaugat ca o pedeapsa cu executare a cerut si pretinsa parte vatamata, in adresa transmisa Curtii de Apel Bucuresti la ultimul termen, dupa ce instanta i-a solicitat sefei ICCJ, Livia Stanciu, un punct de vedere cu privire la cererea de schimbare a incadrarii juridice: „Intr-adevar, DNA-ul a cerut o pedeapsa mai mare cu executare, acelasi lucru l-a cerut si Livia Stanciu in punctul de vedere privitor la cererea mea de schimbare a incadrarii si la eliminarea cheltuielilor judiciare”.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Only registered users can comment.

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

U-NI-RE în cuget și în simțiri… EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tema unirii cu Basarabia este mai actuală și mai dorită ca oricând. Aceasta, datorită însemnătății sale deosebite suscită nenumărate discuții mai mult sau mai puțin aprinse. În special, în presa scrisă, subiectul este tratat în nota sferei de influență de care sau prin care se poate proba ori atașamentul față de culorile și legile acestui teritoriu blagoslovit de Dumnezeu ori unda de răutate vis a vis de cele menționate. De asemenea, ar trebui ca tocmai caracterul unificator să fie mai puternic decât orice fel de simbolistică istorică și de aceea disprețul și ducerea într-o accentuată stare de relativitate, de autentică degradare a tot ceea ce valorează ideea de românism amplifică starea de încordare,de neliniște atât de prezente în cele două state înrudite.În această ultimă și nedorită categorie se pot identifica destule articole asemănătoare unor mostre îmbibate de ură și venin ce frizează orice urmă de omenie sau de bun simț. Din respect făță de dumneavoastră și mai ales nedorind să nominalizez provocând polemică,am să mă abțin…Dar nu pot să-mi cenzurez o întrebare… Oare câtă dezinformare grosieră se poate ascunde în spatele acestor propagandiști de-a dreptul înfrățiți cu puterile străine,cu imperiile care mereu ne-au râvnit teritoriile și bogățiile de orice natură?De aceea nu pot să trec cu vederea și să uit mincinoasele mituri fabricate împotriva unirii care sunt de fapt niște teorii promovate, cu amatorism sau profesionalism, de cei care își manifestă constant antipatia faţă de procesul de reîntregire a ţării. Cu o retorică plină de ură, anumiți indivizi falsifică și denaturează adevărul istoric și chiar au nerușinarea să spună despre unirea Basarabiei cu România că „ar fi frumos, dar nu se poate” invocând, în acest sens, argumente de ordin economic sau strategic. Interesant e faptul că aceștia nu contrazic adevărul istoric și anume că Basarabia e parte a terioriului românesc. Mesajul lor induce mereu nesiguranţă și teamă, sugerând pericole majore precum instabilitatea economică, apariţia unei minorităţi incontrolabile sau a unei corupţii imposibil de eradicat. Ca și când acești propagandiști ar fi descoperit peste noapte secretul tinereţii fără bătrâneţii și al vieţii fără de moarte dublat de cel al guvernării fără de corupţie, ei influențează pe unii dintre noi la modul cel mai abject și care ține doar de negativitate. Au chiar unele pseudo- argumente care corelează problemele existente în societatea românească cu cele din Republica Moldova, de genul ”că România n-ar avea nevoie de o regiune săracă” . Cunoaștem bine că această stare de corupție endemică este generată de o clasă politică oligarhică, mult mai apropiată de modelul din Asia centrală decât de Europa. Dar,vă rog să fiți fără grijă deoarece domniile lor nu au contract permanent cu funcția și nu vor domni la infinit, așa cum li se pare… A sosit timpul ca să dăm dovezi că suntem înfrățiți, înrudiți, că suntem de același sânge și limbă cu verișorii de dincolo de Prut! Revenind la planul inițial,nu am dispoziția și nici timpul necesar de a demonta toate aceste pseudo-teorii, deoarece aceasta revine ca o datorie de onoare a istoricilor și diplomaților. Dar în cele ce urmează vă propun un exercițiu de imaginație. Acesta se realizează prin corelarea tuturor elementelor posibile care ar duce la acest eveniment cu profunde rezonanțe- UNIREA! De fapt, mai bine spus după reîntregirea, reunirea celor două state,altcumva vor fi parametrii,regulile, legile și automat nivelul de trai. Numai încercați să vă proiectați ideea conform căreia, Republica Moldova va face parte dintr-un stat integrat european, membru al NATO. Peste acestea, îndrăzniți să vă proiectați și imaginea unei justiții imparțiale, corecte ce se vor extinde ca model și peste Prut. Cu alte cuvinte, lucrurile pot evolua într-o direcție normală, firească.Totuși, filo-rușii nu se lasă și încetinesc acest proces. Mai e cazul să ne aducem aminte de „prietenia” și interesul Rusiei, care a încercat să blocheze eforturile Republicii Moldova în sensul integrării europene, aşa cum a procedat de altfel şi în cazul altor state din fosta Comunitate a Statelor Independente? De aceea, din dorința de a ne vedea visul împlinit,ar trebui să nu mai ezităm deloc și nici să luăm peste picior pe semenii care luptă,speră și cred în idealul acestei uniri, în cuget și în simțiri.......

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu