
În aparenţă este destul de uşor să aduci şi să generezi mai mulţi bani în firmă decât cheltuielile pe care le ai lună de lună. Un cash-flow pozitiv va presupune mult mai multe intervenţii şi mult mai multe lucruri decât simpla profitabilitate. Chiar dacă vezi că firma este pe profit, are profit lunar, trimestrial, există în continuare riscul unui cash-flow negativ-poate să apară atunci când ai deja mai multe plăţi de făcut şi nu ai estimat corect veniturile pe care le ai în mod real pe o perioadă dată din viitor.
Ce este cash-flow-ul şi de ce e important?
Cash-flow-ul mai este denumit şi flux de trezorerie, de disponibilităţi, de numerar mai simplu. El se obţine după ce facem diferenţa între intrări şi ieşiri de numerar pe parcursul unui exerciţiu financiar. Prin intrări înţelegem veniturile încasate de companie de la clienţi sau investitori, debitori, din diverse vânzări de bunuri imobiliare, din împrumuturi. De cealaltă parte, ieşirile sunt numerarul plătit pentru chirii, salariile angajaţilor, materii prime sau servicii, banii care merg la creditori, la acţionari.
Analizând cash-flow-ul companiei poţi vedea încasările şi plăţile dintr-o privire, vezi care a fost situaţia financiară din trecut, poţi face previziuni financiare mai uşor, planifici plăti, estimezi încasări, ai decizii de management mai uşoare, cu o bază excelentă. El se va utiliza pentru calculul valorii actualizate nete, ratei interne de rentabilitate, pentru calculul lichidităţii, pentru randamentul fluxului de numerar, pentru fluxul de numerar per acţiune sau pentru raportul de conversie în numerar, cheltuieli de capital şi plăţi dividende.
Optimizarea unui cash-flow e un proces de durată
Optimizarea cash-flow-ului nu e uşoară şi nici simplă, mai ales dacă ai o companie în plină dezvoltare care începe să se extindă şi vrei să ai mereu rezultate economice bune. De exemplu, vrei să achiziționezi o statie grafica, trei servere și câteva laptopuri pentru angajații firmei. Alege varianta refurbished, pentru a micșora investiția fără a face rabat la calitate și performanță. Astfel, vei avea grijă și de cash flow-ul firmei.
Sunt totuşi câţiva paşi pe care i-ai putea pune în practică pentru îmbunătăţirea cash-flow-ului.
- Anticipează şi planifică nevoile viitoare de bani cash. Ţine o evidenţă strictă şi clară pentru toate veniturile şi cheltuielile firmei, foloseşte-le pentru planificare pe termen lung în baza rezultatelor istorice. Analiza cash-flow-ului este bine să se facă lunar. Ştii imediat de ce fonduri poţi dispune pe viitor şi de câţi bani ai nevoie, ce fel de cheltuieli îţi poţi permite. Cu cât eşti mai pregătit pentru mai multe scenarii economice, cu atât vei avea şanse mai mari să ai un cash-flow perfect optimizat;
- Imbunătăţeşte cuantumul şi valoarea creanţelor de încasat. Încurajează clienţii să plătească cât mai rapid şi din timp, să respecte termenele de plată şi dacă pot să plătească şi mai devreme. Oferă cât mai multe modalităţi simple de plată şi instrumente pentru plată în aşa fel încât toată lumea să găsească o modalitate rapidă şi simplă, comodă de plată. Renegociază şi contractele;
- Administrează cât mai eficient procesul plăţilor. Foloseşte software şi investeşte în el pentru administrarea conturilor, comunică echipei economice care sunt facturile, plăţile de care ai nevoie mai rapid. Cunoaşte-i şi pe cei care vând, de care depinzi cu plăţile şi extinde termenele de plată cât de mult poţi;
- Foloseşte banii cash pe care îi ai deja. Pune-i într-un cont care generează şi o dobândă, poate e bine să îi investeşti în ceva util pentru firmă, companie în aşa fel încât şi ei să genereze un oarecare venit şi să te ajute cu cash-flow-ul, cu optimizarea lui;
- Externalizează anumite activităţi. Nu trebuie să angajezi oameni pentru fiecare lucru pe care îl ai de rezolvat în firmă. Identifică rapid acele zone ale afacerii tale, departamente, a căror activitate poate fi externalizată cu nişte costuri minime. De exemplu, externalizezi uşor departamentul IT, Resursele Umane, plăţile şi marketingul.