Criteriul National

De ce Biden ar putea deveni dezastrul absolut pentru Erdogan / Genocidului armean și Halkbank – International

De ce Biden ar putea deveni dezastrul absolut pentru Erdogan / Genocidului armean și Halkbank – International
noiembrie 19
01:21 2020
Presa germană se ocupă de actele de bravadă şi de manevrele președintelui turc Recep Tayyip Erdogan în contextul alegerilor americane, analizând impactul pe care îl va avea apropiata schimbare de putere de la Casa Albă după victoria lui Joe Biden în alegeri.

„De ce Biden ar putea deveni dezastrul absolut pentru Erdogan” se intitulează o analiză publicată de ziarul Die Welt. Editorialistul reaminteşte că „încă de pe când era candidat, preşedintele american ales a exprimat poziţii clare în probleme referitoare la Turcia, de exemplu cu privire la Mediterana de Est, unde Erdogan trimite forţe navale şi aeriene în disputa pe care o are cu Grecia și Cipru pe tema gazelor naturale. Într-un comunicat cu privire la relațiile greco-americane emis în octombrie de echipa de campanie a lui Biden se arată că, spre deosebire de președintele Trump, Joe Biden se va opune comportamentului Turciei, de exemplu în ceea ce priveşte încălcarea spațiului aerian grec, fapt care încalcă dreptul internațional și obligațiile Turciei ca membru NATO (…) Simpatia îndelungată a lui Biden faţă de Grecia, un dușman ireconciliabil al Turciei, merge până într-acolo încât şi-a luat titlul de „grec onorific”, prezentându-se drept „Joe Bidenopoulos” la o manifestare a greco-americanilor din 2012.

Însă dincolo de gesturi simbolice, esenţa este că relațiile bilaterale SUA-Turcia vor trece prin momente dificile anul viitor, apreciază editorialistul Die Welt:

„Prima dată critică este 24 aprilie 2021. În această zi, armenii cinstesc memoria conaționalilor lor care au căzut victimele uciderii în masă de către trupele otomane în 1915. În aprilie, Biden promisese că, dacă va fi ales, va recunoaște genocidul armean în numele Statelor Unite. Turcia luptă la nivel internațional pentru a împiedica utilizarea acestui termen, iar guvernul Erdogan urmăreşte penal pe plan intern pe orice îl folosește în public. Dacă Biden își pune în aplicare promisiunea, de exemplu la următoarea aniversare, o reacție dură din partea Ankarei este mai mult ca sigură. Un alt test așteptat pentru relațiile bilaterale este 1 martie 2021. Atunci va fi reluat la New York procesul împotriva băncii turcești Halkbank, care este acuzată că a ocolit sancțiunile SUA împotriva Iranului. Ba chiar, cu ştiinţa lui Erdogan și a ginerelui acestuia, pe atunci ministru de finanțe, Albayrak – după cum susține bancherul turco-iranian Reza Zarrab, care a depus mărturie în acest caz. Albayrak a demisionat săptămâna trecută.

„Faptul că serviciile financiare din SUA nu au impus sancțiuni băncii de stat turcești atâta timp se datorează exclusiv atitudinii favorabile, după câte se spune, a lui Trump față de Erdogan”. (preluare Rador)

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul