Criteriul National

Decalogul lui Dragnea

Decalogul lui Dragnea
ianuarie 24
16:28 2017

O noua Ordonanţă de Urgenţă controversată pe ordinea de zi a Guvernului

Modificari

Aceasta urmăreste modificarea Decalogului. Acesta mai este cunoscut sub denumirea de Legile lui Moise, fiindu-i dictate chiar de către Dumnezeu lui Moise, pe Muntele Sinai, într-un moment dificil pentru poporul evreu. Cele Zece Porunci sunt o normă religios-morală valabilă de mii de ani, care trebuia să pregătească poporul iudeu pentru mântuire. Decalogul este temelia întregii învăţături morale pentru evrei şi creştini deopotrivă.

Este imposibil de crezut că această ordonanţă va beneficia de susţinerea BOR sau a Vaticanului. Este sigura şi opoziţia pe care o va întâlni din partea Cultului mozaic cu privire la modificarea Poruncilor lui Moise. Şi comunitatea arabă se arată extrem de indignată de înlocuirea lui Allah cu chipul lui Dragnea, ştiut fiind că acesta este mustăcios, iar pe vremea profetului Mohamed se purta barbă. Se pare această ordonanţă este o blasfemie la adresa acestor trei mari religii care călăuzesc împreună câteva miliarde de oameni.

Ordonanta 11   Ordonanta 12

Se pare că Ordonanţa de graţiere şi Ordonanţa de modificare a Codului Penal au fost doar nişte perdele de fum în comparaţie cu această ordonanţă. Promulgarea acestei ordonanţe înainte de participarea lui Dragnea la ceremonia de investire a preşedintelui american l-ar fi pus în inferioritate pe Trump, ştiut fiind că la astfel de festivităţi sunt invitaţi doar persoane cu rang inferior celui de preşedinte.

Ordonanta 03   Tripla semnătură a lui Dragnea de pe Nota de fundamentare confirmă Trinitatea acestuia şi rolul decorativ şi temporar al Guvernului Grindeanu. De asemenea confirmă şi rolul acestuia de Mesia în cadrul PSD, ceea ce poate sta pe viitor la un altfel de abordare în cadrul iudaismului, creştinismului şi islamismului (fapt dovedit prin precedenta nominalizare de premier), mergând până la unificarea acestora.

Dragnea 3 religii

PS Cititorul este rugat să identifice pe baza propriilor concepte şi experienţe cât este pamflet şi cât este realitate din acest articol.

Comentariul redacției

Prezenta notă certifică caracterul de necontestat al prezentului decalog.Orice abatere de la respectarea ad litteram a acestor precepte au consecințe punitive.In spiritul social-democrației,doar urmașii de drept ai lui Liviu Dragnea pot aduce modificări.

Sursa foto Arhiva personală a domnului Apostol Doru

Redacția ziarului Criteriul Național mulțumește domnului Doru Apostol pentru excelentul material oferit în exclusivitate!

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

U-NI-RE în cuget și în simțiri… EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tema unirii cu Basarabia este mai actuală și mai dorită ca oricând. Aceasta, datorită însemnătății sale deosebite suscită nenumărate discuții mai mult sau mai puțin aprinse. În special, în presa scrisă, subiectul este tratat în nota sferei de influență de care sau prin care se poate proba ori atașamentul față de culorile și legile acestui teritoriu blagoslovit de Dumnezeu ori unda de răutate vis a vis de cele menționate. De asemenea, ar trebui ca tocmai caracterul unificator să fie mai puternic decât orice fel de simbolistică istorică și de aceea disprețul și ducerea într-o accentuată stare de relativitate, de autentică degradare a tot ceea ce valorează ideea de românism amplifică starea de încordare,de neliniște atât de prezente în cele două state înrudite.În această ultimă și nedorită categorie se pot identifica destule articole asemănătoare unor mostre îmbibate de ură și venin ce frizează orice urmă de omenie sau de bun simț. Din respect făță de dumneavoastră și mai ales nedorind să nominalizez provocând polemică,am să mă abțin…Dar nu pot să-mi cenzurez o întrebare… Oare câtă dezinformare grosieră se poate ascunde în spatele acestor propagandiști de-a dreptul înfrățiți cu puterile străine,cu imperiile care mereu ne-au râvnit teritoriile și bogățiile de orice natură?De aceea nu pot să trec cu vederea și să uit mincinoasele mituri fabricate împotriva unirii care sunt de fapt niște teorii promovate, cu amatorism sau profesionalism, de cei care își manifestă constant antipatia faţă de procesul de reîntregire a ţării. Cu o retorică plină de ură, anumiți indivizi falsifică și denaturează adevărul istoric și chiar au nerușinarea să spună despre unirea Basarabiei cu România că „ar fi frumos, dar nu se poate” invocând, în acest sens, argumente de ordin economic sau strategic. Interesant e faptul că aceștia nu contrazic adevărul istoric și anume că Basarabia e parte a terioriului românesc. Mesajul lor induce mereu nesiguranţă și teamă, sugerând pericole majore precum instabilitatea economică, apariţia unei minorităţi incontrolabile sau a unei corupţii imposibil de eradicat. Ca și când acești propagandiști ar fi descoperit peste noapte secretul tinereţii fără bătrâneţii și al vieţii fără de moarte dublat de cel al guvernării fără de corupţie, ei influențează pe unii dintre noi la modul cel mai abject și care ține doar de negativitate. Au chiar unele pseudo- argumente care corelează problemele existente în societatea românească cu cele din Republica Moldova, de genul ”că România n-ar avea nevoie de o regiune săracă” . Cunoaștem bine că această stare de corupție endemică este generată de o clasă politică oligarhică, mult mai apropiată de modelul din Asia centrală decât de Europa. Dar,vă rog să fiți fără grijă deoarece domniile lor nu au contract permanent cu funcția și nu vor domni la infinit, așa cum li se pare… A sosit timpul ca să dăm dovezi că suntem înfrățiți, înrudiți, că suntem de același sânge și limbă cu verișorii de dincolo de Prut! Revenind la planul inițial,nu am dispoziția și nici timpul necesar de a demonta toate aceste pseudo-teorii, deoarece aceasta revine ca o datorie de onoare a istoricilor și diplomaților. Dar în cele ce urmează vă propun un exercițiu de imaginație. Acesta se realizează prin corelarea tuturor elementelor posibile care ar duce la acest eveniment cu profunde rezonanțe- UNIREA! De fapt, mai bine spus după reîntregirea, reunirea celor două state,altcumva vor fi parametrii,regulile, legile și automat nivelul de trai. Numai încercați să vă proiectați ideea conform căreia, Republica Moldova va face parte dintr-un stat integrat european, membru al NATO. Peste acestea, îndrăzniți să vă proiectați și imaginea unei justiții imparțiale, corecte ce se vor extinde ca model și peste Prut. Cu alte cuvinte, lucrurile pot evolua într-o direcție normală, firească.Totuși, filo-rușii nu se lasă și încetinesc acest proces. Mai e cazul să ne aducem aminte de „prietenia” și interesul Rusiei, care a încercat să blocheze eforturile Republicii Moldova în sensul integrării europene, aşa cum a procedat de altfel şi în cazul altor state din fosta Comunitate a Statelor Independente? De aceea, din dorința de a ne vedea visul împlinit,ar trebui să nu mai ezităm deloc și nici să luăm peste picior pe semenii care luptă,speră și cred în idealul acestei uniri, în cuget și în simțiri.......

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu