Criteriul National

Decizia lui Nicolae Ceauşescu privind contractarea primelor credite economice financiare pe termen lung pentru România (1969) – Opinii

Decizia lui Nicolae Ceauşescu privind contractarea primelor credite economice financiare pe termen lung pentru România (1969) – Opinii
octombrie 09
08:33 2020

A fost odată ca niciodată un copil de ţăran care a visat să dea jos ciocanul de pe drapelul Uniunii Sovietice şi să îl folosească pentru a se impune şi a rămâne veşnic în funcţia de conducător comunist al tuturor românilor. Conştient de puterea de convingere a uneltei pe care o mânuia, copilul a devenit treptat adult şi a început să cumpere cuie, lemne, tablă, ţevi inoxidabile şi fel de fel de alte mărfuri – în cantităţi impresionante şi într-o ordine pe care numai el putea să o stabilească.

Înconjurat de curteni slugarnici şi ajutat de specialişti care visau cu ochii deschişi, fără a ţine cont de posibilităţile limitate ale satului în care trăiau, acel ţăran mic de statură a crezut că planificarea întregii societăţi, după chipul şi imaginaţia sa, este suficientă pentru a impune în România comunismul – prezentat sub forma visului de aur al omenirii. Din păcate, mai curând decât se bănuia în alte sate, conducătorul respectiv a constatat că valoarea produselor pe care le vindeau anual truditorii din localitatea sa era mult mai mică decât cea a cumpărăturilor pe care el le-a planificat şi le-a efectuat din satele învecinate.

Pentru a revolva acea problemă, ţăranul a luat mai întâi marfă nouă „pe caiet”, aşa cum văzuse la cârciumarul din sat care aduna lunar banii de la clienţii săi fideli care au trecut pragul stabilimentului şi au consumat pe datorie. Exista însă o deosebire: în timp ce cârciumarul nu solicita o dobândă pentru banii săi, în satele vecine era obligatoriu să plăteşti şi un preţ al împrumutului. Acesta era relativ mare şi trebuia să fie achitat în doi-trei ani, timp în care pentru marfa respectivă trebuia găsită o formă de utilizare care să permită restituirea creditului, a dobânzii aferente acestuia şi obţinerea unui profit din acea activitate economică.

Când facturile au început să se adune fără să fie plătite, ţăranul nostru a apelat la diverşi specialişti din domeniul finanţelor. Aceştia i-au explicat faptul că se poate lua un împrumut mult mai mare şi pe termen mai lung (5 ani şi chiar mai mult), cu care să se achite facturile ajunse la scadenţă şi care aveau o dobândă mai mare decât creditul pe termen lung pe care l-au propus, ca o soluţie salvatoare, specialiştii care au vizitat din când în când satele vecine şi au citit în cărţile de învăţătură străine despre comportamentul financiar în lumea largă.

În felul acesta ajungem la şedinţa din 13 mai 1969 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., în cursul căreia Nicolae Ceauşescu a propus „iniţierea de tratative pentru obţinerea unor credite bancare cu termen de rambursare pe o perioadă mai îndelungată (subl.n.)”.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul