Criteriul National

Deputatul Sebastian Ghiță este dat în urmărire generală

Deputatul Sebastian Ghiță este dat în urmărire generală
decembrie 22
07:47 2016

Left Side Content
Right Side Content

ghita-boss-600x399

Fostul deputat nu s-a prezentat ieri 21 Decembrie la sediul DNA Ploieşti, unde a fost citat pentru noi audieri în dosarul Ponta-Blair. În faţa procurorilor s-au prezentat doar avocaţii afaceristului, care au părăsit biroul fără a face vreo declaraţie.

La două ore după acest moment, procurorii DNA Ploieşti au emis mandat de aducere pe numele fostului deputat. Până la ora 16.00, Sebastian Ghiţă nu a fost găsit, deşi a fost căutat atât la domiciliul său din municipiul Ploieşti, cât şi la alte adrese unde acesta s-ar fi putut afla.

Sebastian Ghiţă se află sub control judiciar într-un alt dosar în care a fost trimis în judecată, respectiv dosarul Lucian Papici, unde este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită, două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şantaj, cumpărare de influenţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Poliţia Prahova a organizat mai multe filtre în trafic, după ce DNA Ploieşti a emis madat de aducere pe numele lui Sebastian Ghiţă, au declarat aceleași surse judiciare .

“Există un mandat de aducere pe numele lui Sebastian Ghiţă, emis de DNA Ploieşti, în baza căruia IJP Prahova desfăşoară întreaga gamă de activităţi pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor mandatului respectiv” a declarat Marian Popescu, purtător de cuvânt al IJP Prahova, pentru Mediafax.
Potrivit surselor citate, anchetatorii nu exclud varianta ca acesta să nu se mai afle în ţară, deşi, aflat sub măsura controlului judiciar, acesta are interdicţie de a părăsi România.

În dosarul în care a fost citat, procurorii DNA Ploieşti susţin că, pentru desemnarea drept candidat pe listele PSD a lui Sebastian Ghiţă, într-un colegiu electoral în care formaţiunea politică să aibă certitudinea că va obţine mandatul pentru care se candida, Victor Ponta şi-a folosit autoritatea pentru confirmarea propunerii acestuia pe lista de candidaţi. Confirmarea propunerii ar fi fost făcută de Ponta în scopul obţinerii de foloase ce nu i se cuveneau, constând în plata sumei de 220.000 euro, necesară organizării unei vizite în România a unei personalităţi politice străine, fostul premier al Marii Britanii, Tony Blair.

Suma de 220.000 de euro a fost obţinută prin persoane interpuse, de la Ghiţă, potrivit DNA.

ghita

Sursa foto Românica blues – WordPress.com

Redacția ziarului Criteriul Național

Comentarii

Comentarii

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

AU TRECUT DOI ANI DE LA TRAGEDIA DIN CLUBUL COLECTIV… CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Au trecut deja destul de repede doi ani de la tragedia din clubul Colectiv. Neputința pe care au trăit-o majoritatea în acele zile coroborate și cu revolta care a urmat, rămân încă bine întipărite în memoria multora. Multitudinea de evenimente de comemorare din aceste zile ne arată că nu suntem dispuși să lăsăm umbra uitării să se aștearnă în urma incendiului care a luat 64 de vieți.

Colectiv este acea mărturie de netăgăduit, acea expresie plină de tragism pe care și din care foarte puțini au putut înțelege câte ceva. Cert este că lumea a rămas marcată pe moment, ca mai pe urmă, aproape ireversibil, inexplicabil, cu aceeași doză de cinism…a alunecat pe partea uitării.

Momentul Colectiv ne-a adus nu doar pierderea unor oameni de care suntem cu toții iremediabil legați. Ci, a fost vorba și de un fel de trezire involuntară, care ne-a pus în față un adevăr crud: corupția chiar ucide. Iar, dacă stăm și reflectăm câteva momente, fără a avea pretenția de a ne situa în postura de ”judecători”, cu acea durere a omului rănit, vom ajunge la anumite concluzii, despre care s-a tot scris și strigat cu voce tare, sinonimă cu acea dorință de a nu renunța până în ziua în care vom transcede și ne vom alătura lor, cu mențiunea și rugămintea adresată Cerului de a nu avea acel tragic sfârșit!

Tineri aceia deosebiți nu meritau să moară în asemenea chinuri. Tineri aceia meritau tratați cu mare grijă de către cei specializați și în măsură să îi aline, să le asigure o speranță…Dar, din nefericire, nimeni și nimic nu au putut să le schimbe destinul.

Așa s-a ajuns cu acțiunea de a protesta, atunci când o mare de oameni a decis să strige și să vocifereze, pe deplin întemeiat contra lentorii, neajunsurilor, incapacității Sistemului. Astfel, fără de acest spirit civic, care ulterior a fost confiscat de către unele partide nu se putea face vreo schimbare.

Datoria, dreptul de a manifesta, de a dezbate cu argumente, de a vocifera atunci când guvernanții greșesc și de a semna petiții pentru a cere și a obține o schimbare veritabilă este unul garantat de bunul simț, dacă de Constituție, se tot încearcă, spre a fi eliminat, treptat-treptat.........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo