Criteriul National

Despre POSTMODERNISM si aspectele sale „conexe”- CONTRA-EDITORIAL

iulie 08
11:11 2015

     ATENTIE!!!

ACEST DOCUMENT SE ADRESEAZA EXCLUSIV TUTUROR CELOR CE POT GANDI RATIONAL SI POT FACE CONEXIUNI! TONUL ACESTUI DOCUMENT SE DORESTE A FI UNUL CONFESIV, SENTIMENTAL DAR SI MILITANT!

Acum sase zile am scris un articol ce a aparut mai intai in revista de specialitate No14PlusMinus ce „trata” problema postmodernismului muzical  sub toate aspectele sale, oarecum atat de disparate dar atat de interesante, prin experienta si acumularea avuta pe parcursul studiiilor mele doctorale!

 

Postmodernism 1

Fiind oarecum provocat si luat in „dezbatere” de un asa-zis „specialist” in stilistica, un asa zis scriitor in devenire, acest document il dedic cu toata pasiunea si toata consideratia vis a vis de luarea domniei sale „de pozitii”!

Bineinteles, exclusivitatea aceasta nu i se rezerva in totalitate! Articolul este conceput intr-asemenea maniera incat se doreste a fi interprtat intr-un stil lejer, jurnalistic!

Dar, pentru justete as dori sa v-aduc aminte cam ceea ce inseamna notiunea de post-modernism!

Postmodernismul este termenul de referinţă aplicat unei vaste game de evoluţii în domeniile de teorie critică, filozofie, arhitectură, artă, literatură şi cultură. Diversele expresii ale postmodernismului provin, depăşesc sau sânt o reacţie a modernismului. Dacă modernismul se consideră pe sine o culminare a căutării unei estetici a iluminismului, o etică, postmodernismul se ocupă de modul în care autoritatea unor entităţi ideale (numite metanaraţiuni) este slăbită prin procesul de fragmentare, consumerism, şi deconstrucţie. Jean-François Lyotard a descris acest curent drept o „mefienţă în metanaraţiuni” (Lyotard, 1984). În viziunea lui Jean-François Lyotard, postmodernismul atacă ideea unor universalii monolitice şi în schimb încurajează perspectivele fracturate, fluide şi pe cele multiple.

Un termen înrudit este postmodernitatea, care se referă la toate fenomenele care au succedat modernităţii. Postmodernitatea include un accent pe condiţia sociologică, tehnologică sau celelalte condiţii care disting Epoca Modernă de tot ce a urmat după ea. Postmodernismul, pe de altă parte reprezintă un set de răspunsuri, de ordin intelectual, cultural, artistic, academic, sau filosofic la condiţia postmodernităţii.

Deoarece postmodernismul a fost subiectul unor dezbateri aprinse, desori intre tabere partizane, exista tot atâtea definiţii ale curentului câţi teoreticieni se manifestă…

Dificultatea de a-i putea stabili obiectul este întărită de o anume „particularitate” a acestei pseudo-etichete. Consider , ca fiind asemeni unei „mode”, plin de justete ,fenomenul acesta , indiferent de „caracterizari” sau aspre critici, chiar dacă cineva i-ar mai formula o definiţie, un filosof postmodern ar putea să o „demoleze” şi pe aceea.

Cronologia postmodernismului începe în anul 1920 odată cu ultimele „zbateri” ale mişcării dadaismului, care propunea colajului şi accentua rama obiectelor sau a discursurilor drept fiind cea mai importantă, mai importantă decât opera însăşi. Un alt curent ce a avut un impact fantastic asupra postmodernismului a fost existenţialismul, care plasa centralitatea naraţiunilor individuale drept sursă a moralei şi a înţelegerii. Cu toate acestea abia la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, atitudinile postmoderne au început să apară cu o anumita ritmicitate , pregnante…

 

Ideea centrală a postmodernismului este că problema cunoaşterii se bazează pe tot ce este exterior individului. Postmodernismul, chiar dacă este diversificat şi polimorfic, începe invariabil din chestiunea cunoaşterii, care este deopotrivă larg diseminată în forma sa, dar nu este limitată în interpretare.

 

 

Postmodernismul care şi-a dezvoltat rapid un vocabular cu o retorică anti-iluministă, a argumentat ca raţionalitatea nu a fost niciodată atât de sigură pe cât susţineau raţionaliştii şi că însăşi cunoaşterea era legată de loc, timp, poziţie socială sau alţi factori cu ajutorul cărora un individ îşi construieşte punctele de vedere necesare cunoaşterii.

Postmodernism 2  Criteriul National

Postmodernismul este folosit şi în sens foarte larg desemnând cam aproximativ toate curentele de gândire de la sfârşitul secolului XX, dar şi realităţile sociale şi filosofice ale perioadei.Teoria a căpătat putere şi a ocupat spaţiul academic francez. În 1979 Jean-François Lyotard a scris o operă scurtă, dar foarte influentă, Condiţia postmodernă un raport asupra cunoaşterii detotalizante. (versiunea în limba română de Ciprian Mihali, Editura Babel, 1993).

Acolo unde moderniştii au sperat să scoată la lumină „adevarurile ultime” sau fundamentele artei, postmodernismul încearcă să le detroneze, să îmbrăţişeze diversitatea şi contradicţia.

O abordare postmodernă a artei respinge distincţia dintre arta asa-zis „joasă” sau cea …”înaltă”.

Curentul acesta respinge de asemenea graniţele rigide şi favorizează eclectismul, amestecul de idei şi forme. Parţial datorită acestei respingeri se remarca promovarea parodiei,a ironiei, a „scrisului jucăuş” pe care unii teoreticieni o denumesc jouissance.

Spre deosebire de arta modernă, cea postmodernă nu priveşte această fragmentare ca pe un soi lipsă deloc dezirabilă ci o celebrează. Pe măsură ce tonul grav ce însoţea actul de căutare a adevărului este înlăturat el este înlocuit prin “joc”.

Postmodernitatea, atacând elitele Modernismului, a căutat o conexiune mult mai puternică cu un public mai diversificat. Aşa numita accesibilitate a devenit un punct central al disputei în chestiunea valorii artei postmoderne. Odata cu trecerea deceniilor,adeptii acestui stil au îmbrăţişat de asemenea amestecul cuvintelor cu arta, colajul şi alte mişcări din modernism într-o încercare de a multiplica mediile şi mesajele.

 

Foarte multe elemente se centrează pe o schimbare în alegerea temelor, artiştii postmoderni privesc mass media ca o temă fundamentală pentru artă, şi folosesc forme, tropi, materiale- cum ar fi monitoare video, artă ready made sau descrieri ale unor obiecte mediatice- ca puncte focale ale operelor lor.

Fenomenul adus de Andy Warhol ce este un exemplu timpuriu al artei postmoderne în acţiune, prin modul în care îşi aproprie simboluri populare comune şi artefacte culturale gata făcute  este un exemplu in acest sens! 

Andy_Warhol_Detail_of_the_Last_Supper

Domnia sa a lasat in istorie si a adus  ceea ce altă dată era considerat mundan sau trivial pe terenul „artei înalte”.

Atitudinea critică a postmodernismului este împletită cu aprecierea unor opere precedente. Astfel operele mişcării dadaiste primesc o recunoaştere ca şi ale autorului de colaje, Robert Rauschenberg, a cărui operă a fost iniţial considerată lipsită de importanţă în anii 50, dar care a devenit unul dintre precursorii mişcării prin anii 80.

Street and Dialogue  Rauschenberg

 

 

Postmodernismul a ridicat în rang si productiile cinematografului cat şi discuţiile despre acesta, plasându-l în rândul celorlalte arte frumoase. Şi aceasta din dublul motiv al ştergerii graniţei dintre artele joase şi cele înalte, şi a recunoaşterii faptului că cinema-ul poate crea simulacre pe care mai târziu le-au preluat şi celelalte arte.

Multumindu-va pentru atentie si pentru interesul parcurgerii acestui document, va asigur ca acest gen de informatii nu-l puteti gasi chiar oriunde!

De aceea, cu multumirile intregului corp redactional al ziarului Criteriul National, va asigur ca pe viitor acest gen de  prezentari va vor mai fi accesibile! 

Surse foto : ourblacknews.comwww.cyberteologia.itblogs.commons.georgetown.edu

 

 

Comentarii

Comentarii

Articole similare

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Only registered users can comment.

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

U-NI-RE în cuget și în simțiri… EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tema unirii cu Basarabia este mai actuală și mai dorită ca oricând. Aceasta, datorită însemnătății sale deosebite suscită nenumărate discuții mai mult sau mai puțin aprinse. În special, în presa scrisă, subiectul este tratat în nota sferei de influență de care sau prin care se poate proba ori atașamentul față de culorile și legile acestui teritoriu blagoslovit de Dumnezeu ori unda de răutate vis a vis de cele menționate. De asemenea, ar trebui ca tocmai caracterul unificator să fie mai puternic decât orice fel de simbolistică istorică și de aceea disprețul și ducerea într-o accentuată stare de relativitate, de autentică degradare a tot ceea ce valorează ideea de românism amplifică starea de încordare,de neliniște atât de prezente în cele două state înrudite.În această ultimă și nedorită categorie se pot identifica destule articole asemănătoare unor mostre îmbibate de ură și venin ce frizează orice urmă de omenie sau de bun simț. Din respect făță de dumneavoastră și mai ales nedorind să nominalizez provocând polemică,am să mă abțin…Dar nu pot să-mi cenzurez o întrebare… Oare câtă dezinformare grosieră se poate ascunde în spatele acestor propagandiști de-a dreptul înfrățiți cu puterile străine,cu imperiile care mereu ne-au râvnit teritoriile și bogățiile de orice natură?De aceea nu pot să trec cu vederea și să uit mincinoasele mituri fabricate împotriva unirii care sunt de fapt niște teorii promovate, cu amatorism sau profesionalism, de cei care își manifestă constant antipatia faţă de procesul de reîntregire a ţării. Cu o retorică plină de ură, anumiți indivizi falsifică și denaturează adevărul istoric și chiar au nerușinarea să spună despre unirea Basarabiei cu România că „ar fi frumos, dar nu se poate” invocând, în acest sens, argumente de ordin economic sau strategic. Interesant e faptul că aceștia nu contrazic adevărul istoric și anume că Basarabia e parte a terioriului românesc. Mesajul lor induce mereu nesiguranţă și teamă, sugerând pericole majore precum instabilitatea economică, apariţia unei minorităţi incontrolabile sau a unei corupţii imposibil de eradicat. Ca și când acești propagandiști ar fi descoperit peste noapte secretul tinereţii fără bătrâneţii și al vieţii fără de moarte dublat de cel al guvernării fără de corupţie, ei influențează pe unii dintre noi la modul cel mai abject și care ține doar de negativitate. Au chiar unele pseudo- argumente care corelează problemele existente în societatea românească cu cele din Republica Moldova, de genul ”că România n-ar avea nevoie de o regiune săracă” . Cunoaștem bine că această stare de corupție endemică este generată de o clasă politică oligarhică, mult mai apropiată de modelul din Asia centrală decât de Europa. Dar,vă rog să fiți fără grijă deoarece domniile lor nu au contract permanent cu funcția și nu vor domni la infinit, așa cum li se pare… A sosit timpul ca să dăm dovezi că suntem înfrățiți, înrudiți, că suntem de același sânge și limbă cu verișorii de dincolo de Prut! Revenind la planul inițial,nu am dispoziția și nici timpul necesar de a demonta toate aceste pseudo-teorii, deoarece aceasta revine ca o datorie de onoare a istoricilor și diplomaților. Dar în cele ce urmează vă propun un exercițiu de imaginație. Acesta se realizează prin corelarea tuturor elementelor posibile care ar duce la acest eveniment cu profunde rezonanțe- UNIREA! De fapt, mai bine spus după reîntregirea, reunirea celor două state,altcumva vor fi parametrii,regulile, legile și automat nivelul de trai. Numai încercați să vă proiectați ideea conform căreia, Republica Moldova va face parte dintr-un stat integrat european, membru al NATO. Peste acestea, îndrăzniți să vă proiectați și imaginea unei justiții imparțiale, corecte ce se vor extinde ca model și peste Prut. Cu alte cuvinte, lucrurile pot evolua într-o direcție normală, firească.Totuși, filo-rușii nu se lasă și încetinesc acest proces. Mai e cazul să ne aducem aminte de „prietenia” și interesul Rusiei, care a încercat să blocheze eforturile Republicii Moldova în sensul integrării europene, aşa cum a procedat de altfel şi în cazul altor state din fosta Comunitate a Statelor Independente? De aceea, din dorința de a ne vedea visul împlinit,ar trebui să nu mai ezităm deloc și nici să luăm peste picior pe semenii care luptă,speră și cred în idealul acestei uniri, în cuget și în simțiri.......

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu