Criteriul National

Detalii care fac diferenţa pe segmentul asigurărilor agricole

Detalii care fac diferenţa pe segmentul asigurărilor agricole
aprilie 19
17:10 2018

[Analiză Gothaer Asigurări Reasigurări]

București, 19 aprilie 2018

  • În 2017, Gothaer Asigurări Reasigurări a plătit daune aferente culturilor agricole şi animalelor și păsărilor în valoare de peste 13 milioane lei și un total de peste 51 de milioane lei1 de la momentul lansării companiei
  • Riscul care a produs cele mai multe daune a fost grindina
  • Cultura cea mai afectată în 2017 a fost floarea soarelui
  • Top 3 regiuni/județe în care au fost înregistrate pagube pe segmentul agricol au fost Arad, Teleorman, ConstanţaGot1

În 2017, primele brute subscrise în portofoliul Gothaer Asigurări Reasigurări pe segmentul asigurărilor agricole, incluzând aici atât culturi, cât și animale și păsări, au înregistrat o creștere de 14,7% faţă de anul precedent. Totodată, daunele plătite de companie pentru asigurările agricole şi animale şi păsări au însumat anul trecut 13,3 milioane lei, din totalul plătit în ultimii 5 ani, în valoare de aproape 51 milioane lei.

Riscurile care au produs cele mai multe daune pe segmentul asigurărilor agricole au fost grindina şi ploaia torenţială, culturile cele mai afectate fiind cele de floarea-soarelui. În ceea ce privește repartizarea regională a pagubelor, s-au distins trei județe pentru volumul de daune înregistrate de companie în 2017: Arad, Teleorman, Constanţa.

Durata medie de plată a dosarelor de daună deschise la Gothaer ca urmare a pagubelor produse, s-a menţinut şi anul trecut ca în 2016, respectiv în termenul de maximum 4 zile (de la data depunerii ultimului document, până la data plății); administrarea acestora făcându-se în mod automat de către Gothaer, printr-un flux electronic, care permite monitorizarea și asigură respectarea termenelor agreate de instrumentare și plată.

Modul în care gestionăm la Gothaer soluționarea dosarelor de daună este foarte important pentru noi. Investim constant în fluxurile operaționale astfel încât să putem instrumenta eficient daunele, de cele mai multe ori pe baza unei documentații minime. De exemplu, nu solicităm adeverință meteo pentru confirmarea evenimentelor semnalate de asiguraţi, iar dacă este necesară, ne ocupăm chiar noi de obținerea ei. De asemenea, nu solicităm documente justificative în cazul polițelor încheiate la cheltuieli prestabilite, cu sumă asigurată de maximum 3.000 lei/ha. Ne gândim permanent la ce putem face pentru a veni în întâmpinarea nevoilor asiguraților noștri și pentru a prelua cât mai multe din procedurile implicate de procesul de despăgubire. Dispunem de tot necesarul logistic pentru efectuarea rapidă a constatărilor de daună (de ex. autovehicule 4×4 pentru zone mai greu accesibile, camere foto cu coordonate GPS, cântare de precizie, rame metrice, drone, aplicaţii pentru încărcarea şi transmiterea instantă a informaţiilor din teren direct în sistemul de management al documentelor din cadrul companiei). Detaliile de acest gen fac diferența pentru asiguraţii noştri”, declară Alin Enescu, Director Departament Daune Gothaer Asigurări Reasigurări.

Tot din dorința de a simplifica produsele de asigurări agricole și de a fi mai aproape de clienți, Gothaer a lansat anul trecut asigurarea MicroFERMIER, care vine în sprijinul micilor agricultori ce dețin și lucrează suprafețe agricole de până în 50 hectare. Cu o sumă asigurată fixă, acest produs îi garantează agricultorului, în cazul unui eveniment asigurat, obținerea unei sume de bani necesară pentru continuarea activității sale și care nu depinde de justificarea cheltuielilor sau valorificarea producției.

Pentru inovația adusă în domeniul asigurărilor agricole, asigurarea MicroFERMIER de la Gothaer a primit Premiul ”Produsul Anului 2017” decernat în cadrul Galei Premiilor Pieței Asigurărilor, acordat de Revista PRIMM – Asigurări & Pensii.

***

Persoană de contact:

Oana Radu

Coordonator PR

E: comunicare@gothaer.ro

T: 0755.015.510

Despre Gothaer Asigurări Reasigurări

Gothaer Asigurări Reasigurări îşi propune să fie prima opţiune a clienţilor săi, având standarde înalte în ceea ce priveşte calitatea produselor şi serviciilor oferite şi bazându-se totodată pe experienţa vastă şi pe sprijinul Grupului Gothaer. Gothaer este un asigurător în plină dezvoltare, cu peste 200 de angajaţi şi un volum de prime brute subscrise de 119 mil. lei2. Produsele Gothaer sunt accesibile prin intermediul sediilor din Bucureşti şi din alte oraşe mari din România, prin intermediul partenerilor săi comerciali, precum şi online, pe www.gothaer.ro.

[1] Daune plătite aferente culturilor agricole și animalelor în perioada 2013 – 2017

[2] Date preliminare, neauditate, pentru anul 2017

 

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Raluca Ionescu

Raluca Ionescu

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

U-NI-RE în cuget și în simțiri… EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tema unirii cu Basarabia este mai actuală și mai dorită ca oricând. Aceasta, datorită însemnătății sale deosebite suscită nenumărate discuții mai mult sau mai puțin aprinse. În special, în presa scrisă, subiectul este tratat în nota sferei de influență de care sau prin care se poate proba ori atașamentul față de culorile și legile acestui teritoriu blagoslovit de Dumnezeu ori unda de răutate vis a vis de cele menționate. De asemenea, ar trebui ca tocmai caracterul unificator să fie mai puternic decât orice fel de simbolistică istorică și de aceea disprețul și ducerea într-o accentuată stare de relativitate, de autentică degradare a tot ceea ce valorează ideea de românism amplifică starea de încordare,de neliniște atât de prezente în cele două state înrudite.În această ultimă și nedorită categorie se pot identifica destule articole asemănătoare unor mostre îmbibate de ură și venin ce frizează orice urmă de omenie sau de bun simț. Din respect făță de dumneavoastră și mai ales nedorind să nominalizez provocând polemică,am să mă abțin…Dar nu pot să-mi cenzurez o întrebare… Oare câtă dezinformare grosieră se poate ascunde în spatele acestor propagandiști de-a dreptul înfrățiți cu puterile străine,cu imperiile care mereu ne-au râvnit teritoriile și bogățiile de orice natură?De aceea nu pot să trec cu vederea și să uit mincinoasele mituri fabricate împotriva unirii care sunt de fapt niște teorii promovate, cu amatorism sau profesionalism, de cei care își manifestă constant antipatia faţă de procesul de reîntregire a ţării. Cu o retorică plină de ură, anumiți indivizi falsifică și denaturează adevărul istoric și chiar au nerușinarea să spună despre unirea Basarabiei cu România că „ar fi frumos, dar nu se poate” invocând, în acest sens, argumente de ordin economic sau strategic. Interesant e faptul că aceștia nu contrazic adevărul istoric și anume că Basarabia e parte a terioriului românesc. Mesajul lor induce mereu nesiguranţă și teamă, sugerând pericole majore precum instabilitatea economică, apariţia unei minorităţi incontrolabile sau a unei corupţii imposibil de eradicat. Ca și când acești propagandiști ar fi descoperit peste noapte secretul tinereţii fără bătrâneţii și al vieţii fără de moarte dublat de cel al guvernării fără de corupţie, ei influențează pe unii dintre noi la modul cel mai abject și care ține doar de negativitate. Au chiar unele pseudo- argumente care corelează problemele existente în societatea românească cu cele din Republica Moldova, de genul ”că România n-ar avea nevoie de o regiune săracă” . Cunoaștem bine că această stare de corupție endemică este generată de o clasă politică oligarhică, mult mai apropiată de modelul din Asia centrală decât de Europa. Dar,vă rog să fiți fără grijă deoarece domniile lor nu au contract permanent cu funcția și nu vor domni la infinit, așa cum li se pare… A sosit timpul ca să dăm dovezi că suntem înfrățiți, înrudiți, că suntem de același sânge și limbă cu verișorii de dincolo de Prut! Revenind la planul inițial,nu am dispoziția și nici timpul necesar de a demonta toate aceste pseudo-teorii, deoarece aceasta revine ca o datorie de onoare a istoricilor și diplomaților. Dar în cele ce urmează vă propun un exercițiu de imaginație. Acesta se realizează prin corelarea tuturor elementelor posibile care ar duce la acest eveniment cu profunde rezonanțe- UNIREA! De fapt, mai bine spus după reîntregirea, reunirea celor două state,altcumva vor fi parametrii,regulile, legile și automat nivelul de trai. Numai încercați să vă proiectați ideea conform căreia, Republica Moldova va face parte dintr-un stat integrat european, membru al NATO. Peste acestea, îndrăzniți să vă proiectați și imaginea unei justiții imparțiale, corecte ce se vor extinde ca model și peste Prut. Cu alte cuvinte, lucrurile pot evolua într-o direcție normală, firească.Totuși, filo-rușii nu se lasă și încetinesc acest proces. Mai e cazul să ne aducem aminte de „prietenia” și interesul Rusiei, care a încercat să blocheze eforturile Republicii Moldova în sensul integrării europene, aşa cum a procedat de altfel şi în cazul altor state din fosta Comunitate a Statelor Independente? De aceea, din dorința de a ne vedea visul împlinit,ar trebui să nu mai ezităm deloc și nici să luăm peste picior pe semenii care luptă,speră și cred în idealul acestei uniri, în cuget și în simțiri.......

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu