Criteriul National

Dezbatere Trump-Biden: Organizatorii au în vedere măsuri mai dure pentru „menținerea ordinii” în dezbaterile viitoare – International

Dezbatere Trump-Biden: Organizatorii au în vedere măsuri mai dure pentru „menținerea ordinii” în dezbaterile viitoare – International
septembrie 30
21:20 2020
Comisia responsabilă de organizarea dezbaterilor electorale din Statele Unite a anunțat miercuri implementarea unor măsuri suplimentare pentru „menținerea ordinii” în timpul următoarelor dueluri televizate, a doua zi după dezbaterea plină incoerență și plină de invenctive dintre Joe Biden și Donald Trump, potrivit AFP.

„Dezbaterea de aseară a arătat clar că trebuia adăugată o structură suplimentară la formatul viitoarelor dezbateri pentru a asigura o discuție mai încadrată”, a declarat organismul independent într-un comunicat.

Pentru prima oară, Trump și Biden au apărut pe scenă împreună, la Cleveland. Ceea ce a urmat nu a fost tocmai o ”dezbatere”, ci mai curând o luptă în noroi, în care Trump a reușit să-l târască pe Joe Biden, relatează New York Times.

Ton ridicat, întreruperi și adesea schimburi de replici incoerente, cei doi intervenind unul peste altul. Cam asta a rezultat din ciocnirea dintre cei doi.

În încercarea de a recupera în sondajele care îl arată pe Biden înaintea sa, Trump și-a asumat din start rolul preferat al agresorului, atacându-l inclusiv pe moderatorul dezbaterii, jurnalistul Chris Wallace.

Biden a renunțat și el la tonul de obicei extrem de calm și civilizat pentru a face față stilului adversarului și a înscrie puncte. Jocul de scenă a fost și el important, democratul vorbind și el peste Trump atunci când era întrerupt, întorcându-se mereu spre camera video.

În esență, spectacolul nu prea a avut nimic de-a face cu dezbaterea de idei. New York Times mai notează că în pofida atacurilor de luni de zile lansate de Trump cu privire la starea mentală, Biden nu s-a încurcat.

În același timp, Trump nu a părut să facă vreun efort în a cuceri alegători din afara bazinului său electoral. Greu de spus care mai este impactul unei confruntări atât de haotice și lipsite de substanță, cu atât mai mult cu cât 90% dintre alegători spun că deja au decis cu cine votează în 3 noiembrie. CNN l-a dat totuși câștigător pe Joe Biden. Prezentăm mai jos câteva momente cheie ale spectacolului electoral.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul