Criteriul National

Dificultățile și lehamitea din Sistemul de Sănătate românesc au devenit „normalitate”! Partea Întâi

Dificultățile și lehamitea din Sistemul de Sănătate românesc au devenit „normalitate”! Partea Întâi
februarie 15
20:23 2016

AVERTISMENT!

Redacția ziarului nostru invocă articolul numărul 30 din Constituție ce precizează clar că libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.Iar cenzura de orice fel este interzisă.

sistem_medical

Dintru început,prin aceste articole ce le voi structura într-un serial nu mi permit să fiu eu cel care voi pune degetul pe toate rănile societății românești în acest domeniu de activitate. Însă, îmi doresc ca acest sistem dimpreună cu toți cei care -l populează să înceapă procesul de vindecare. Chiar dacă, în urmă doar cu câteva zile anumiți domni ce ne conduc au promis că vor începe ferm si imediat să se ocupe cu educația, sunt de asemenea convins că numai peste câteva decenii vom culege roadele, timp în care, generații de viruși controlați sau necontrolați vor continua să infecteze trupul țării.

Îmi exprim speranța că vor fi suficiente resurse pentru a rămâne organismul în viață, până își va face efectul antibioticul, decența și buna intenție!

În țara noastră,lipsa investițiilor, nivelul ridicat de birocrație, lipsa facilităților fiscale și subdezvoltarea sistemului privat sunt principalele probleme ale sistemului național de sănătate actual.

Totodată România este pe primul loc în topul bolnavilor de cancer cervical și pe locul 69 în topul investițiilor în sănătate, o reformă fundamentală este singura metodă prin care poate fi creat un sistem de sănătate sustenabil.

În România mii de persoane mor în fiecare an din cauza bolilor de inimă, atacurilor cerebrale, hipertensiunii sau a bolilor de plămâni sau ficat. În același timp, cheltuielile lunare ale Guvernului României pentru sănătate sunt de aproximativ 27 de Euro/locuitor, comparativ cu cele ale Guvernului Germaniei, care alocă peste 230 de Euro lunar pentru fiecare locuitor. În plus, previziunile referitoare la raportul dintre persoanele active și cele asistate social în România sunt extrem de sumbre…

Unii dintre statisticieni prevăd faptul că în anul 2060 vor fi doar două persoane între 15 și 64 de ani, pentru fiecare persoană de peste 65 de ani. Acest raport va avea un impact negativ vizibil asupra bugetului sistemului național de sănătate.

smart

La aceasta se adaugă și problema cardurilor de sănătate.Întreaga platformă electronică a CNAS funcţionează cu mare dificultate încă din data de 5 februarie. Cu toate acestea, de duminică 14 februarie activitatea întregului sistem sanitar este afectată. Așa cum este lucru bine de știut,  serviciile oferite de medicii de familie  cât şi de consultaţiile în ambulatoriu au devenit un lux. Probleme sunt şi la efectuarea de analize de laborator, eliberarea medicamentelor în farmacii, internări şi externări din spitale.

Pe final, vreau să vă aduc aminte și de permisivitatea sistemul legislativ actual ce a condus la beneficii fiscale pentru abonamentele medicale vândute pe modelul polițelor de asigurare, dar cu amendamentul că sunt deductibile, fiind etichetate drept “medicina muncii”.

În altă ordine de idei, structura existentă le permite managerilor să ascundă abonamentele medicale premium sub “umbrela” cheltuielilor pentru medicina muncii, realizate în cadrul companiilor. Aceasta conduce la pierderea unor sume importante de la bugetul de stat. În plus, nu este corect ca angajații să aibă acces la un singur furnizor de servicii medicale. Ca și consecință și condiție imediată ar trebui să existe facilități fiscale și libertate de alegere.

Sursa foto radiocluj.rowww.bredent-medical.ro

VA URMA!

 

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

„Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .

Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!

De cele mai multe ori, datorită „regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.

De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim în mai multe registre sufleteşti!

Dar acum e cu totul altă treabă…

Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.

Asemeni unei proiecţii video avem o sumendenie de întâmplări ce constituie o modalitate de a genera materiale de informare publică.

Modul în care noi, asemeni spectatorilor avem „şansa” de a privi lumea este oarecum influenţat de experienţele celor din trecut, deoarece astfel, participând în mod indirect la acţiunile personajelor, noi suntem publicul ce primeşte şi decodifică mesajul în mod diferit.

Replica cheie a lui Gheorghe Dinică (textier pentru cerşetori) :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, reprezintă fraza de bază a relaţiilor publice.

El este un portret „artistic”, machiavelic până la perfecțiune al diavolului ca show-man de geniu, care prin minciună şi înşelăciune a reuşit să ocupe o poziţie bună în societate. Această replică ar putea să-l includă, în cinismul ei şi pe artistul român care cerşeşte finanţare şi care va rămîne cu mîna întinsă, atâta timp cât nu găseşte o poveste captivantă...........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro