Criteriul National

Din Babilon în România…Editorial

Din Babilon în România…Editorial
aprilie 06
07:50 2017

Acest editorial este de fapt o actualizare a unor întâmplări şi fapte din anul 2011.

bb

 

Babilonia românească este remarcabilă. Stau şi mă întreb cum de este posibil ca parlamentul să aprobe legi care sfidează principalele articole din constituţie. Mai precis vezi legea pentru coplată în asistenţa sanitară şi mai ales la desfinţarea unor spitale, când în CONSTITUŢIA ROMÂNIEI la Art. 34. – (1). „Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.”, iar la (2). „Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.” La ce mai foloseşte Consttuţia dacă Parlamentul o încalcă, Curtea Constituţioanală o interpretează după structura politică a a membrilor săi, Preşedintele se face că nu vede sau chiar mai mult, cere revizuirea EI căci a gafat când a făcut declaraţii pe marginea atitudinii Guvernului prin Ministrul său de resort?

Noi plătim foarte bine o serie de angajaţi care sunt desemnaţi de către cetăţen să-i apere interesele, drepturile şi libertăţile. Plătim ca proştii, pentru că aceşti slujbaşi îşi apără drepturile lor, interesele lor şi libertatea lor. Aceşti slujbaşi ne râd în faţă şi motivează fie că nu avem o clasă politică matură, fie că de .. este om şi mai greşeşte şi el, fie că nu au puterea în mână şi nu pot acţioan etc.

Dacă mergeţi la un tribunal oare care şi asistaţi la un proces penal, în care acuzatul ar dori să utilizeze acest fel de argumente, pe lângă pedeapsa pe care o merită i se mai adaugă 2-3 ani de detenţie pentru că a sfidat legile ţării şi mai ales Constituţia.

Babilon

De ce este posibil aşa ceva? Pentru că noi acceptăm ca în faţa noastră cei responsabili să se prezinte ca nişte CRAINICI SPORTIVI care transmit un meci la radio, în care doar comentează ce au văzut sau speră că au văzut. Nu am văzut un politician care ocupă peste 2/3 din ecranul televizorului să vină cu soluţii, să ia atitudine la fărădelegile petrecute sau care se pun la cale. Fie se lamentează că nu poate, fie încearcă să argumenteze că este necesar să încalce Constituţia pentru că nu avem altă soluţie.

Dacă un om simplu motivează că a furat o pâine din galantar că nu avea ce să dea de mâncare copiilor, deci a încălcat legea este pedepsit cu temniţă grea şi nu este iertat cu nimic de gestul său reprobabil. Dacă un contabil motivează în faţa unui comisar de la garda financiară că nu a putut să întocmească bilanţul contabil al firmei din cauză că …. este aspru sancţionat şi apoi demis.

rom

Noi nu ne întristăm cu nimic căci Ministrul Sănătăţii face varză sistemul sanitar românesc, că Dânsul acţionează conform zicalei Domnului Becali ca o HAHALERĂ, ci aşteptăm probabil să distrugă totul şi să ne invite la tratamente în Austria sau Ungaria. Dacă acest om, pentru că a încălcat Constituţia ar fi arestat, ar motiva că fiind supraponderal nu suportă regimul de detenţie. Noi aşa de blajini cum suntem l-am crede, am fi miloşi cu destinul său şi l-am propune Guvernului să-l numească ambasador în Martinica.

Cred că acest comportament jalnic pe care îl manifestăm în raport cu spiritul civic ne face să ne merităm crucea pe care o ducem. Mă gândesc că a venit momentul să punem capăt indiferenţei şi să acţionăm ca cetăţeni care sunt instruiţi şi cunosc foarte bine ce rol au în societate. Dacă fiecare dintre Dumneavoastă ar analiza cu Constituţia în mână ce a făcut până în prezent Ministrul Învăţământului, al Culturii, al Mediului, al Economiei, al Justiţiei etc. o să constataţi că toţi încalcă Constituţia şi noi tăcem mâlc. Este oare normal ca acest lucru să se întâmple într-o ţară europeană care se mândreşte cu o istorie de peste 2000 de ani şi cu un popor născut creştin?

babilonia mic

Sursa foto LinkedInwww.keyword-suggestions.comGelu Ștefan Diaconu

Prof. Univ. Dr. Mircea Vintilescu, senior-editor al ziarului Criteriul Naţional

 

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Mircea Vintilescu

Mircea Vintilescu

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul