Criteriul National

Dispariția lui Fidel Castro generează declarații cât și o anumită reîmpărțire a șefilor de stat de pe mapamond

 Breaking News
Dispariția lui Fidel Castro generează declarații cât și o anumită reîmpărțire a șefilor de stat de pe mapamond
noiembrie 29
11:27 2016

castro

După ce Francois Hollande în calitate de preşedinte al Franţei a deplâns pierderea uneia dintre cele mai mari personalităţi contemporane așa cum informează site-ul ziarului britanic The Guardian, și alți lideri europeni se declară „afectați”.

”Fidel Castro a fost una dintre personalităţile impozante ale secolului al XX-lea. El a materializat revoluţia din Cuba, atât prin speranţele acesteia, cât şi prin deziluziile ce au urmat”, a afirmat Hollande.

În cadrul mesajului său, liderul francez a salutat totodată bunele relaţii dintre Havana şi Washington.

El a reamintit de asemenea, de preocupările statului francez în privinţa încălcării drepturilor oamenilor sub regimul lui Fidel Castro.

“Franţa a condamnat abuzurile drepturilor omului din Cuba şi a pus în discuţie, de asemenea, embargoul impus de SUA statului cubanez. Statul francez a felicitat restabilirea dialogului dintre cele două ţări”, a adăugat liderul Partidului Socialist în cadrul unei declaraţii.

Precizez faptul că François Hollande s-a întâlnit cu Fidel Castro în luna mai a anului 2015, în timpul primei vizite prezidenţiale franceze în Cuba, de la revoluţia cubaneză.

images

Conservatoarea Theresa May nu va merge la funeralii în schimb va merge șeful laburist progresistul neomarxist Corbyn, cel căruia îi închina ode de laudă progresistului Costi Rogozanu de la Realitatea Tv.

Toți cei care merg din Europa Occidentală fac partedin rețeaua această.

Trecerea din această lume a liderului comunist Fidel Castro care a dat o  greutate istorică relațiilor politice din ultimii 20-30 de ani nu pare să conteze. Totuși, se remarcă absența mai multor șefi de stat la ceremonia de marți, de la Havana ce ilustrează disconfortul unor guverne față de moștenirea ex-președintelui cubanez.

Aproximativ 20 de conducători ai unor țări prietene vor fi prezenți, notează AFP.

Această ceremonie va avea loc marți seara, la ora 19,00 (00,00 GMT), în piața Revoluției, din centrul capitalei cubaneze. Funeraliile de duminică, din Santiago de Cuba, în estul țării, ar urma să se desfășoare în prezența unui grup mai restrâns de invitați.

imageresize

Printre absenți, AFP îi consemnează pe președintele american Barack Obama, care a inițiat apropierea istorică între SUA și Cuba, pe premierul canadian Justin Trudeau, criticat pentru omagierea lui Castro,  cât și pe președintele francez Francois Hollande, care va fi reprezentat de numărul trei din guvern,-ministrul ecologiei, Ségolene Royal și de Jean-Pierre Bel, trimisul său personal pentru America Latină și fost președinte al Senatului.

Șefa guvernului de la Londra, Theresa May nu va face deplasarea la Havana.Comunicatul oficial a anunțat de pe Downing Street, fără a preciza cine va participa, iar președinta socialistă din Chile, Michelle Bachelet, va fi reprezentată de unul dintre miniștrii săi.

China și Iran, deși țări prietene ale Cubei, își vor trimite la ceremonie vicepreședinții.

112905111718822704

De asemenea, potrivit Reuters, președintele rus nu intenționează să se deplaseze în Cuba pentru funeraliile liderului revoluției cubaneze, Fidel Castro, a indicat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a adăugat că delegația Moscovei va fi condusă de Viaceslav Volodin, un aliat apropiat al lui Putin și președinte al Dumei de Stat.

Dintre foștii șefi de stat care vor fi prezenți la Havana, AFP îi amintește pe ex-cancelarul german Gerhard Schroder, care l-a întâlnit pe Fidel Castro de cinci ori și care îi va ține locul cancelarei Angela Merkel, după cum a anunțat guvernul de la Berlin, pe fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, care îl va reprezenta pe fiul său, regele Felipe al VI-lea, și pe fostul președinte uruguayan Jose Mujica.

h_53137987-1024x629
Stânga latino-americană, pe care a inspirat-o revoluția cubaneză, va fi reprezentată de președinții Ecuadorului — Rafael Correa, Boliviei — Evo Morales, Venezuelei — Nicolas Maduro. Președinții din Nicaragua — Daniel Ortega, Columbia — Juan Manuel Santos, Mexic — Enrique Pena Nieto, Honduras — Juan Orlando Hernandez Alvarado și Panama — Juan Carlos Varela sunt de asemenea așteptați marți, potrivit listei oficiale consultate de către AFP.

Din Africa vor fi prezenți la ceremonia din capitala Cubei conducătorii din Zimbabwe — Robert Mugabe, Kenya — Uhuru Kenyatta, Guineea Ecuatorială — Teodoro Obiang, Africa de Sud — Jacob Zuma și Namibia — Hage Geingob.

AFP mai relevă că singurul șef de guvern european care figurează pentru moment pe lista oficială de prezență este premierul grec Alexis Tsipras.

Pe de altă parte, EFE relatează, citând televiziunea cubaneză  că urna cu cenușa lui Fidel Castro a fost depusă în sala Granma a Ministerului Forțelor Armate Revoluționare (FAR), unde luni i-au adus un omagiu fratele său, președintele Raul Castro cât și înalți oficiali ai guvernului și Partidului Comunist.
Prima ceremonie în memoria lui Fidel Castro a început luni dimineață la Havana, acolo unde mii de persoane au stat la coadă pentru a defila prin fața portretelor alb-negru ale părintelui Revoluției cubaneze, decedat vineri la 90 de ani .

cuba_fidel_castro_3_95259000

Punctul de pornire a fost dat de 21 de salve de tun trase din fortul situat în zona Golfului Havana, deschizând o săptămână de omagii ce va culmina cu funeralii duminică.
Sute de mii de persoane sunt așteptate în Piața Revoluției din Havana, o vastă esplanadă de 72.000 mp unde a răsunat adesea vocea lui Fidel Castro în timpul discursurilor sale interminabile și furibunde.

După două zile de omagii în capitală, cenușa lui Fidel Castro va fi transferată de la Havana la Santiago de Cuba (sud-est), într-o procesiune ce va parcurge, pe o distanță de o mie de kilometri, 13 din cele 15 provincii cubaneze, de miercuri până sâmbătă, cu mobilizarea probabilă a milioane de persoane.
Punct culminant al celebrărilor, funeraliile lui „El Comandante” vor avea loc duminică la Santiago, leagănul Revoluției.

castro-sign-wk

Sursa foto : http:// google.com

Sinteză realizată de către Prof.Dr Daniel Mihai CNA Regina Maria Constanţa, redactor șef al ziarului Criteriul Național

 

Comentarii

Comentarii

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul