Criteriul National

El Zorab de George Cosbuc

martie 28
11:20 2015

 

arab

El Zorab

de George Cosbuc

 

La pasa vine un arab,
Cu ochii stinsi, cu graiul slab.
– ” Sunt, pasa, neam de beduin,
Si de la Bab-el-Mandeb vin
Să vând pe El-Zorab.
Arabii toti rasar din cort,
Să-mi vada roibul, când îl port
Si-l joc în frâu si-l las la trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Si nu l-as da nici mort.
Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor;
Si de amar îndelungat,
Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor!
Ai mei pierduti sunt, pasă, toti;
O, mântuie-i, de vrei, că poti!
Da-mi bani pe cal! Ca sunt sarac!
Da-mi bani! Daca-l gasesti pe plac,
Da-mi numai cât socoti!”
El poarta calul, dând ocol,
In trap grabit, în pas domol,
Si ochii pasei mari s-aprind;
Carunta-i barba netezind
Sta mut, de suflet gol.

– „O mie de techini primesti?”
– „O, pasa, cât de darnic esti!
Mai mult decât în visul meu!
Să-ti răsplătească Dumnezeu,
Asa cum îmi plătesti!”

Arabul ia, cu ochii plini
De zâmbet, miia de techini –
De-acum, de-acum ei sunt scapati,
De-acum vor fi si ei bogati,
N’or cere la straini!

Nu vor trai sub cort în fum,
Nu-i vor cersi copiii’n drum,
Nevasta lui se va’ntrema;
Si vor avea si ei ce da
Saracilor de-acum! –

El stringe banii mai cu foc,
Si pleaca, beat de mult noroc,
Si-alearga dus de-un singur gând,
Deodata însa, tremurînd,
Se-ntoarce, sta pe loc.

Se uita lung la bani, si pal
Se clatina, ca dus de-un val,
Apoi la cal priveste drept;
Cu pasii rari, cu fruntea’n piept,
S’apropie de cal.

Cuprinde gâtul lui plângând
Si-n aspra-i coama îngropând
Obrajii palizi: – „Pui de leu,
Suspina trist. Odorul meu,
Tu stii ca eu te vând!

Copiii mei nu s’or juca
Mai mult cu frunze’n coama ta,
Nu te-or petrece la izvor;
De-acum smochini, din mâna lor,
Ei n’or avea cui da!

Ei nu vor mai iesi cu drag
Să’ntinda mâinile din prag.
Să-i iau cu mine’n sea pe rând!
Ei nu vor mai iesi râzând
In calea mea sirag!

Copiii mei cum să-i îmbun?
Nevestei mele ce să-i spun,
Când va’ntreba de El-Zorab?
Va râde’ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun!

Raira, tu nevasta mea
Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum, urmându-te la pas,
Nici în genunchi la al tau glas
El nu va mai cadea!

Pe-Ardun al tau, pe Ben-Ardun
N-ai să-l mai vezi în zbor nebun
Pe urma unui soim usor,
Ca să-ti impuste soimu’n zbor;
Nu-i vei pofti: Drum bun!

Nu vei zâmbi, cum salta’n vânt
Ardun al tau în alb vestmânt;
Si ca să simti sosirea lui,
Mai mult de-acum tu n’o să pui
Urechea la pământ!

O, calul meu! Tu, fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum tii tu narile’n pământ
Si coada ta fuior în vânt,
In zbor de rândunea!

Cum mesteci spuma alba’n frâu,
Cum joci al coamei galben râu,
Cum iei pamântul în galop
Si cum te-asterni ca un potop
De trasnete’n pustiu!

Stia pustiul de noi doi
Si zarea se’ngrozea de noi –
Si tu de-acum al cui vei fi?
Si cine te va mai scuti
De vânturi si de ploi?

Nu vor grai cu tine blând
Te-or injura cu toti pe rând
Si te vor bate-odorul meu
Si te-or purta si mult si greu;
Lasa-te-vor flămând!

Si te vor duce la razboi,
Să mori tu cel crescut de noi!…
Ia-ti banii pasa! Sunt sarac
Dar fără cal eu ce să fac;
Da-mi calul înapoi!”

Se’ncrunta pasa!: „Esti nebun?
Voiesti pe ianiceri să-i pun
Să te dea câinilor? Asa!
E calul meu, si n’astepta
De doua ori să-ti spun!”

– „Al tau? Acel care-l crescu
Iubindu-l, cine-i; eu ori tu?
De dreapta cui asculta el,
Din leu turbat facându-l miel?
Al tau? O pasa, nu!

Al meu e! Pentru calul meu
Mă prind de piept cu Dumnezeu –
Ai inima! Tu poti să ai
Mai vrednici si mai mândri cai,
Dar eu, stapâne, eu?

Intreaga mila ta o cer!
Alah e drept si-Alah din cer
Va judeca ce-i între noi,
Ca mă rapesti si mă despoi,
M’arunci pe drum să pier.

Si lumea te va blestema,
Ca-i blastem faptuirea ta!
Voi merge, pasa, să cersesc,
Dar mila voastra n’o primesc –
Ce bine-mi poti tu da?”

Da pasa semn. – „Să-l dezbracati
Si binele în vergi i-l dati!”
Sar eunucii, vin, îl prind –
Să-ntoarce arabul rasarind
Cu ochii înghetati.

El scoate galben un pumnal,
Si-un val de sânge, rosu val
De sânge cald a izvorît
Din nobil-încomatul gât,
Si cade mortul cal.

Sta pasa beat, cu ochi topiti,
Se trag spahiii’ncremeniti,
Si-arabul, în genunchi plecat,
Saruta sângele’nchegat
Pe ochii’nghetati.

Să’ntoarce apoi cu ochi păgâni
Si-arunca fierul crunt din mâni:
– „Te-or razbuna copiii mei!
Si-acum mă taie, dacă vrei,
Si-aruncă-mă la câni!”

Sursa foto : www.youtube.com 

 

Comentarii

Comentarii

Articole similare

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Only registered users can comment.

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

„Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .

Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!

De cele mai multe ori, datorită „regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.

De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim în mai multe registre sufleteşti!

Dar acum e cu totul altă treabă…

Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.

Asemeni unei proiecţii video avem o sumendenie de întâmplări ce constituie o modalitate de a genera materiale de informare publică.

Modul în care noi, asemeni spectatorilor avem „şansa” de a privi lumea este oarecum influenţat de experienţele celor din trecut, deoarece astfel, participând în mod indirect la acţiunile personajelor, noi suntem publicul ce primeşte şi decodifică mesajul în mod diferit.

Replica cheie a lui Gheorghe Dinică (textier pentru cerşetori) :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, reprezintă fraza de bază a relaţiilor publice.

El este un portret „artistic”, machiavelic până la perfecțiune al diavolului ca show-man de geniu, care prin minciună şi înşelăciune a reuşit să ocupe o poziţie bună în societate. Această replică ar putea să-l includă, în cinismul ei şi pe artistul român care cerşeşte finanţare şi care va rămîne cu mîna întinsă, atâta timp cât nu găseşte o poveste captivantă...........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo