Criteriul National

Elena Udrea, despre acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Radu Budeanu cu DNA, în dosarul Hidrolectrica: Are copii mici și probabil de aici se trage slăbiciunea lui – Esential

Elena Udrea, despre acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Radu Budeanu cu DNA, în dosarul Hidrolectrica: Are copii mici și probabil de aici se trage slăbiciunea lui – Esential
iulie 29
15:58 2020

Elena Udrea a reacționat miercuri, la două zile de la anunțul DNA că a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu Radu Budeanu, urmărit penal din 2015 în dosarul Hidoelectrica, fiind acuzat că a intermediat o mită de 5 milioane dolari primită de fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului. Ea susține, din nou, că acest dosar este „construit” doar împotriva ei și că nu îl condamnă pe Radu Budeanu „pentru că a ales să spună ce vor procurorii în schimbul unei libertăți aproape sigure”, pentru că știe că are copii mici și „probabil de aici se trage slăbiciunea lui”.

Elena Udrea a reacționat miercuri printr-un mesaj pe Facebook în care se declară din nou nevinovată, susținând că acuzațiile pe care i le aduc procurorii sunt „mincinoase”.

Ea mai susţine că, deşi acuzaţia care i se aduce este de trafic de influenţă, cumpărătorul de influenţă (Bogdan Buzăianu) şi complicele lui ( Radu Budeanu), dar şi complicele la trafic de influenţă (Ana Maria Topoliceanu) nu sunt acuzaţi de procurori, singura trimisă în judecată, în 2017, fiind ea.

„Când după 5 ani!!! de la primele declarații contrare procurorilor, DNA îi propune acord de recunoaștere lui Budeanu, este încă o dovadă că dosarul trimis în instanța de procurori e varză, că acuzațiile pe care mi le aduc sunt mincinoase și că fără acest acord știau că nu au nicio șansă în fața judecătorilor.

(…) Toți participanții la faptele din dosar au fost scoși din cauză de procurori, prin dosare disjunse, scopul fiind evident acela de a-i convinge, cu promisiuni sau amenințări, să declare așa cum vor procurorii, că să reiasă că eu aș fi făcut ceva penal.

Deși acuzația care mi se aduce este de trafic de influență, cumpărătorul de influență (Buzăianu) și complicele lui (Budeanu), dar și complicele la trafic de influență (Topoliceanu), nu sunt acuzați de procurori, singura trimisă în judecată, în anul 2017, fiind eu. Pentru că și acest dosar este construit doar împotriva mea”, spune Elena Udrea.

Ea mai susține că nu a văzut niciodată acei bani, pe care denunțătoarea a spus că Radu Budeanu i-a dus la sediul partidului într-o geantă care ar fi ajuns la șefa de campanie, care i-a cheltuit pentru partid, la alegerile locale din 2012: „Lucru care, în sine, nu este nimic penal. Partidele politice și campaniile electorale se finantau până curând din sponsorizări, cotizații, donații etc. Acum se finanțează de la bugetul de stat!!! Și chiar dacă Topoliceanu ar fi scăpat câteva sute de mii și în buzunarul ei propriu, tot nu aș putea fi acuzată eu de ceva penal. Poate doar de nepermisă naivitate și încredere într-o astfel de persoană”.

Elena Udrea mai susțină că, „pentru a fi penal, procurorii au nevoie ca Budeanu să spună că banii de fapt au fost dați” pentru ea.

„Nu îl condamn pe Radu Budeanu pentru că a ales să spună ce vor procurorii în schimbul unei libertăți aproape sigure, pentru că știu că are copii mici și probabil de aici se trage slăbiciunea lui. Deși, mai ales fiind bărbat, poate era mai onorabil să-și obțină libertatea luptându-se în instanța cu procurorii și spunând adevărul. Totuși, oare ce le vor spune Budeanu sau Topoliceanu copiilor lor când vor crește mari, despre onoare, demnitate, cinste, prietenie? Cum le vor explica ce au făcut ei în anii aceștia? Grea povara vor duce pe umeri…”, adaugă Elena Udrea.

Elena Udrea și Dan Andronic au fost trimiși în judecată de procurorii DNA în decembrie 2017, în dosarul un care fosta ministră a Dezvoltării este acuzată că a acceptat o mită de aproape 5 milioane de dolari de la „băiatul deștept” Bogdan Buzăianu pentru a interveni în sensul păstrării condițiilor negociate la o serie de contracte cu Hidroelectrica.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul