Criteriul National

Eroul fără chip

Eroul fără chip
iulie 10
19:01 2016

medalia jubiliara carol I

Preambul

Istoria națiunii române este o pagină mereu deschisă, care se scrie zilnic, dar în care ei, eroii neamului, sunt aneantizați. În afara unor figuri emblematice de tipul voievozilor, domnitorilor, domnilor sau regilor României, foarte puțini dintre ceilalți eroi ai neamului sunt menționați în cărțile de istorie.
De exemplu, memoria mea a reținut din manualele de istorie pe care le-am tocit în școala generală și în liceu doar câteva nume de eroi: Baba Novac, frații Buzești, sublocotenent Ecaterina Teodoroiu, generalul Alexandru Averescu (ridicat ulterior primului război mondial la rangul de mareșal), căpitanul Walter Mărăcineanu și maiorul Gheorghe Șonțu(eroii de la Grivița și Plevna), Peneș Curcanul (plutonierul major Constantin Țurcanu), generalul Ion Dragalina, mareșalul Ion Antonescu (cu relele și bunele sale, dar un patriot adevărat).
Dar, în afara acestor câteva nume, la baza realizării statului național unitar român, pe câmpurile de luptă, s-au remarcat zeci de mii sau sute de mii de eroi, pe care cărțile de istorie nu îi pomenesc, iar în tratatele de istorie găsești doar o mică parte dintre numele și faptele celor care s-au jertfit pentru țară.
Eroii fără chip, eroii necunoscuți, anonimii cu nume dar nereținuți de scrierile istorice sunt cei care merită un moment de reculegere pentru tot ceea ce au făcut pentru România. Pentru ei, în memoria lor, am realizat acest material, pornind de la o simplă piatră de mormânt al unui colonel, dar pe care familia l-a dorit general post-mortem.
Și, pentru tot ceea ce a făcut pentru România, colonelul ar fi meritat gradul de general. Pe care însă nu l-a primit, nici măcar la 61 de ani de la deces.
Țin să mulțumesc Ministerului Apărării Naționale care m-a ajutat în demersul meu de a readuce la lumină un erou al Armatei Române, cu mențiunea că această mică lucrare constituie un prim pas, iar cercetarea cu privire la colonelul din rândurile de mai jos rămâne deschisă.
Mulțumesc de asemenea dr. Costin Scurtu, directorul filialei constănțene a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, care mi-a îndrumat pașii în căutarea informațiilor cu privire la eroul Armatei Române.
Cavoul „generalului”
mormant generalul dimitrie arabu
Orice început de poveste este rodul unei întâmplări. Numai întâmplarea a făcut să dau, într-o frumoasă zi din luna iunie a anului 2016, peste cavoul unui erou al României.
Unde? În București, sectorul 2, într-un cimitir civil. Trecând într-o dimineață prin Cimitirul Iancu Nou(Bălăneanu), situat între străzile Vatra Luminoasă și Mihai Bravu, am observat o placă de mormânt dată la o parte, pentru că în acel loc fusese înhumată o altă persoană. Din curiozitate am citit ce scria pe placă: Generalul Dimitrie Arabu (Mitică), decedat 24 iunie 1955, iar dedesubt se afla menționat numele soției – Ecaterina.
Am revenit acasă și am început să caut pe google și pe toate site-urile informații cu privire la acest general al Armatei Române. Din păcate, nu am găsit nimic. M-am întors în cimitir unde am făcut pe ascuns, cu telefonul mobil, o fotografie a cavoului, deoarece în apropiere se află o gheretă unde stau permanent de veghe angajații unei firme de securitate și pază.
Și am reluat căutările pe internet. Între timp am telefonat și directorului filialei constănțene a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, dr. Costin Scurtu pentru a-i cere câteva sfaturi cu privire la pașii pe care urma să îi fac.
După aceea am întocmit o adresă către Ministerul Apărării Naționale prin care am solicitat informații cu privire la generalul Dimitrie Arabu. Spre surprinderea mea, în doar câteva zile, am primit răspunsul nr. 205/23 iunie 2016, prin care mi se menționa că în evidențele Serviciului Istoric al Armatei nu figurează niciun general Dimitrie Arabu, ci doar colonelul Dumitru Arabu.
Inițial am crezut că este vorba despre o confuzie, deoarece nu coincidea prenumele, dar din discuția telefonică pe care am purtat-o cu directorul Costin Scurtu am reținut că este posibil ca familia defunctului să fi trecut pe cavou numele Dimitrie și, din proprie inițiativă, post-mortem, gradul de general. Dr. Costin Scurtu m-a sfătuit să cercetez cu atenție ca să elimin o eventuală potrivire de nume și o eventuală confuzie, dar după lecturarea atentă a tuturor datelor găsite, pot spune că, în proporție de 90% este vorba despre aceeași persoană.
Generalul menționat pe cavou, Dimitrie Arabu, ar fi de fapt colonelul Dumitru Arabu, care a fost desconcentrat de Cercul Militar Teritorial București la 31 mai 1945 și despre care nu mai există nicio mențiune începând din 8 decembrie 1946. Cum pe cavou este trecută drept dată a decesului 24 iunie 1955, este posibil ca să vorbim despre aceeași persoană.
Fapt întărit și de datele furnizate de Ministerul Apărării Naționale, care menționează că, la data de 5 decembrie 1919, Dumitru Arabu s-a căsătorit cu Ecaterina Iarca. Și cum pe cavou apare numele soției drept Ecaterina, coincidența este prea mare ca să fie vorba despre o confuzie.
Așa că în urma însumării tuturor datelor primite de la M.Ap.N. și găsite pe internet, în lucrarea „Cronica militară a județului Vaslui” realizată de col.(r) Constantin Chiper, am decis să readuc la lumină povestea acestui erou fără chip al Armatei Române.
De ce fără chip? Pentru că nu am găsit încă nicio fotografie a colonelului Dumitru Arabu și nicio rudă a lui, prin București, care să mă poată ajuta în acest sens.
Cine a fost „generalul” Dumitru Arabu?
Confom datelor furnizate de Ministerul Apărării Naționale, colonelul Dumitru Arabu s-a născut la 3 februarie 1886 în localitatea Drănceni, judeţul Fălciu. Părinții lui Dumitru erau căpitanul Ion Arabu şi Arestiţa Arabu.
Referitor la căpitanul Ion Arabu este posibil ca acesta să fie una și aceeași persoană cu unul dintre eroii de la Grivița, din timpul războiului de independență a României (1877-1878). În acest sens am găsit o mențiune cu privire la faptul că Ion Arabu era comandant de batalion și împreună cu maiorii Candiano Popescu, Alexandru Jipa și Leonida Iarca au pornit, în ziua de 30 august 1877, la ora 18, cel de-al patrulea asalt asupra redutei Grivița 1, pe care au cucerit-o după numai o oră de luptă la baionetă.
scoala de fii de militari iasi

Fiu de ofițer al Armatei Române, Dumitru Arabu a urmat Şcoala de fii de militari de la Iaşi, începând cu 29 august 1903, apoi Şcoala pregătitoare de ofiţeri de cavalerie, începând cu 14 septembrie 1907. A absolvit în anul 1909, fiind înaintat la gradul de sublocotenent.
La 1 iulie 1909, a fost repartizat la Regimentul 3 Roşiori din garnizoana Bârlad unde a activat până la data de 1 octombrie 1911, când a fost mutat la Şcoala de cavalerie de la Târgovişte până la 1 octombrie 1912.
A revenit la Regimentul 3 Roşiori la 1 octombrie 1912 având gradul de locotenent. Între anii 1912 – 1916 a făcut parte din acest regiment cu care a participat la campania din anul 1913 – din timpul celui de-al doilea război balcanic – şi la cea din anul 1916.
De la „plimbarea” balcanică la primul război mondial

Prin Înaltul Decret Regal nr.4609 din 20 iunie 1913, la data de 23 iunie Regimentul 3 Roșiori Bârlad, din care făcea parte și Dumitru Arabu, a fost mobilizat sub comanda colonelului Aristide Steliade pentru participarea la cel de-al doilea război balcanic.
Regimentul avea următoarea structură: Escadronul 1 – comandat de căpitanul Constantin Popeia, Escadronul 2 – comandat de căpitanul Constantin Gorzeanu, Escadronul 3 – comandat de căpitanul Constantin Gheorghiu și Escadronul 4 comandat de maiorul Ion Negulescu care conducea și Divizionul 1.

trecerea dunarii 1913

În timpul celui de-al doilea război balcanic, itinerariul de deplasare și luptă al Regimentului 3 Roșiori Bârlad a fost: Bârlad – Giurgiu – Alexandria – Turnu Măgurele – Corabia – Dăbuleni – Bechet – Rahova – Lehcevo – Gutlovița – Ferdinand – Bercovița – Slatina – Studena – Buciu – Brusati – Cosorae.
La data de 4 august 1913 Regimentul 3 Roșiori Bârlad s-a retras de pe teritoriul Bulgariei și a revenit în cazarma garnizoanei de reședință la 21 august 1913.
În urma participării la campania militară din Bulgaria, drapelul regimentului și o parte a cadrelor militare și a ostașilor au fost decorați cu Medalia „Avântul Ţării”, la data de 16 mai 1914. Din păcate, printre ofițerii decorați cu acest prilej nu s-a numărat și tânărul locotenent Dumitru Arabu. Locotenentul Arabu va primi totuși care va primi Medalia „Avântul Ţării” după încheierea primului război mondial, prin Înaltul Decret Regal nr. 6247/1919.
al doilea razboi balcanic

În perioada de neutralitate a României în primul război mondial, Regimentul 3 Roșiori a participat la câteva manevre militare. Astfel, unitatea din care făcea parte și locotenentul Dumitru Arabu a luat parte în toamna anului 1914 și în vara anului 1915 la manevrele militare efectuate în zonele Bârlad, Dolhasca, Lespezi, Pașcani, sub comanda Diviziei a 2-a Cavalerie Iași.
Maiorul Dumitru Arabu, în primul război mondial
Prin Înaltul Decret Regal nr. 2784 din 15 august 1916, locotenentul Dumitru Arabu și colegii săi din Regimentul 3 Roșiori au fost mobilizați să participe la primul război mondial – cunoscut în istoria noastră drept războiul pentru întregirea neamului românesc.
La data de 16 august 1916, se aflau în trei trenuri cu destinația Târgu Ocna 26 de ofițeri, 500 călăreți, 549 cai și 25 de trăsuri. De la Târgu Ocna, efectivele din Divizionul 1 al Regimentului 3 Roșiori s-au deplasat călare la Dărmănești, iar Divizionul 2 a fost pus la dispoziția Grupului Oituz comandat de generalul Petala.

Avantul_Tarii_1

La 20 august 2016, partea complementară – comandată de căpitanul Eduard Castano și compusă din 3 ofițeri, 428 de călăreți și 431 cai s-a deplasat în zona frontului pe itinerariul Podul Turcului – Adjud – Onești – Oituz – Brețcu – Nagy – Nynytod, contactând partea activă a Regimentului 3 Roșiori Bârlad.
Începând cu 31 august 2016, regimentul, cu efectivele complete, a înaintat prin luptă, pe direcția Biksad – Tușnad – Csik – Zsogod – Dalia – Benek – Homorod – St. Marton.
În urma ordinului dat la 26 septembrie 1916 de Marele Stat Major al Armatei Române, Regimentul 3 Roșiori s-a retras pe aliniamentul Carpaților, urmând itinerariul Kesdi – Vasarheli – Lemeni – defileul Brețcu – Hârja – Cârja – Grozești – mănăstirea Cașin.
La 14 octombrie 1916, sub comanda locotenent-colonelului Augustin Romano, regimentul s-a deplasat în marș către localitatea Adjud, de unde s-a deplasat cu trenul în județul Teleorman, la Budești și Curcani, localități în care regimentul a ajuns în 16 octombrie. De aici a urmat un nou marș pe traseul Crivăț – Șoldana – Podul Lupei – Rasa – Ciocănești, unitatea executând misiuni de pază și instrucție sub comanda colonelului Aristide Steriade, revenit în fruntea regimentului.
În timpul acestor acțiuni, locotenentul Dumitru Arabu a fost avansat la gradul de căpitan, la data de 1 noiembrie 1916. La aproape două săptămâni după această avansare, noul căpitan avea să lupte din greu împotriva ofensivei trupelor austro-ungare, germane și bulgare declanșată la sud de Carpați.

Crucea Comemorativa cu barete primul razboi mondial

Astfel, în zilele de 12-14 noiembrie 1916 Regimentul 3 Roșiori a dus lupte grele în zona Budești din județul Teleorman, iar la 15 noiembrie a început retragerea în urma pierderilor înregistrate în bătălia de la Ghimpați. Unitatea a fost pusă la dispoziția Diviziei 21 Infanterie Galați și a fost nevoită să se retragă pe traseul Bragadiru – Măgurele – Bănești – Ștefănești – Ciochina – Viziru.

De la 1 decembrie 1916, în urma ocupării majorității părții de sud a țării de către trupele inamice și a retragerii Casei Regale și a guvernului la Iași, Regimentul 3 Roșiori s-a deplasat în marș pe traseul Perișoru – Râmnicu Sărat – Măcrina – Păușești – Tecuci – Bârlad – Vaslui – Pribești – Iași – Podul Iloaiei – Târgu Frumos – Deleni – Coșula – Botoșani – Burdujeni.
1917 a fost anul celor mai mari victorii înregistrate de Armata Română pe câmpul de luptă în cursul primului război mondial. La luptele din acest an au participat și ofițerii și ostașii Regimentului 3 Roșiori, unitate care în data de 28 iulie 1917 se afla lângă Tecuci, la Drăgănești. În cursul acelei nopți, înfruntând bombardamentele din partea aviației și artileriei inamice, căpitanul Dumitru Arabu și colegii săi au ocupat dispozitivul de luptă de la Movilenii de Sus până la Cărășelu.
ordinul coroana romaniei model 1881-1932

La 13 august 1917, poziția Regimentului 3 Roșiori a fost inspectată de Principele Carol al II-lea împreună cu generalul Constantin Sinescu, comandantul cavaleriei. Până la sfârșitul lunii noiembrie, regimentul s-a aflat într-un continuu schimb de focuri cu forțele armate inamice, lupte care au adus o nouă avansare pentru căpitanul Dumitru Arabu. Astfel, la data de 1 noiembrie 1917 acesta a fost ridicat la gradul de maior.
În luptă pentru făurirea României Mari
În perioada ianuarie – martie 1918, efectivele Regimentului 3 Roșiori au asigurat paza liniei frontului, iar după unirea Basarabiei cu România, chiar din ziua de 27 martie 1918 unitatea a fost detașată peste Prut, deplasându-se pe traseul Drăgănești – Roșiești – Berezău – Leova. Din 2 aprilie, regimentul și-a continuat marșul prin Basarabia, pe intinerariul Leova – Cazanciuc – Comrat, asigurând ordinea interioară și participând la misiuni de dezarmare a bolșevicilor, de capturare a muniției și armamentului. La 19 iulie 1918, sub comanda colonelului Grigore Odobescu, regimentul a fost dislocat la Romanovca, pentru ca mai apoi, în perioada 18 septembrie – 16 octombrie a aceluiași an, unitatea să fie cantonată la Leova.
În a doua jumătate a lunii octombrie, Regimentul s-a deplasat la Fălticeni, Gura Humorului și Suceava pentru a combate acțiunile de contrabandă ale ucrainenilor și rușilor din Bucovina, luptând totodată și cu trupele germane aflate în retragere.
În cursul anului 1918, după încheierea războiului, maiorul Dumitru Arabu a fost decorat cu Crucea Comemorativă a războiului, cu barete (Ardeal, Carpaţi, Oituz, Bucureşti, Mărăşeşti) prin Înaltul Decret Regal nr. 1744/1918.

ordinul steaua romaniei in grad de cavaler
La începutul anului 1919, efectivele Regimentului 3 Roșiori au staționat în Bucovina, la Cernăuți, Storojineț, Gura Humorului, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Siret, iar la 24 mai 1919 colonelul Grigore Odobescu, șeful unității militare, a fost numit comandant al județelor Storojineț, Văscăuți, Coțmani și Cernăuți, cu postul de comandă la Saidagura.
În perioada 5 iulie – 19 septembrie 1919, Regimentul 3 Roșiori a fost trimis în Transilvania și Ungaria la dispoziția Diviziei I Cavalerie. Din 19 septembrie 1919, regimentul a fost cantonat la Arad, iar la 10 februarie 1920, unitatea militară a revenit în garnizoana de domiciliu, la Bârlad.
În cursul anului 1919, maiorul Dumitru Arabu s-a căsătorit. Aleasa inimii sale a fost Ecaterina Iarca (n.a. – posibilă rudă cu maiorul Iarca Leonida, colegul de luptă de luptă a lui Ion Arabu, de la asaltul redutei Grivița din 30 august 1877 ?), căsătoria fiind consemnată la 5 decembrie 1919.
Dumitru Arabu, decorat cu Ordinul „Coroana României” în grad de ofițer

ordinul coroana romaniei model 1881-1932 (1)
În baza Înaltului Decret Regal nr. 137 din 21 noiembrie 1922, la data de 1 decembrie 1922 – adică la patru ani de la făurirea României Mari – 5 ofițeri ai Regimentului 3 Roșiori au fost decorați cu Ordinul „Coroana României”, iar 10 subofițeri au fost decorați cu Medalia „Serviciul Credincios”. Printre cei cinci ofițeri decorați cu Ordinul „Coroana României” s-a aflat și maiorul Dumitru Arabu, care începând cu 1 aprilie 1923 a devenit comandantul Divizionului 2 al Regimentului 3 Roșiori, avându-l superior ierarhic pe locotenent-colonelul Vladimir Movilă.
În anul 1925, Dumitru Arabu este decorat cu Medalia „Victoria”.
Avantul_Tarii_1 (1)

Prin Înaltul Decret Regal nr. 3218/1926, maiorul Dumitru Arabu a fost avansat la gradul de locotenent-colonel, iar de la 28 septembrie 1926 a fost repartizat la Şcoala pregătitoare de ofiţeri de cavalerie de la Târgovişte, unde a activat până la 15 noiembrie 1926.

COMENDUIREA PIETEI BUCURESTI

Începând cu 15 noiembrie 1926 a făcut parte din Regimentul 6 Călăraşi.
În anul 1928, prin Înaltul Decret nr. 774 primește Semnul onorific de aur pentru 25 de ani de serviciu militar. După numai un an, prin Înaltul Decret nr. 4440/1929, locotenent – colonelul Dumitru Arabu este decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler.

De la 1 octombrie 1930 a fost mutat la Divizionul 3 Tren din garnizoana Galaţi unde a activat până la 1 aprilie 1931, când a fost mutat la Regimentul 8 Roşiori.
Colonelul Dumitru Arabu, apărător al capitalei
La 1 aprilie 1934, în baza Înaltului Decret Regal nr. 1305 a fost avansat la gradul de colonel.
Între anii 1935-1938 a făcut parte din regimentele 10 şi 13 călăraşi. De la data de 1 septembrie 1938 a fost mutat la Comenduirea Pieţii Bucureşti în baza Înaltului Decret nr. 3270.

250px-Medalia_Răsplata_Serviciului_Militar

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost concentrat şi repartizat la diferite instituţii militarizate unde a îndeplinit funcţia de comandant militar al acestora.
A fost desconcentrat la 31 mai 1945, iar de la 8 decembrie 1946 a fost şters din controalele Cercului Teritorial Bucureşti.
Colonelul Dumitru Arabu s-a stins din viață la 24 iunie 1955, iar pe piatra sa de mormânt rudele au inscripționat gradul pe care acest erou al Armatei Române l-ar fi meritat post-mortem: general.
Scurt istoric al carierei militare a colonelului Dumitru Arabu

– CAMPANII –

I . A participat la cel de-al Doilea Război Balcanic, fiind mobilizat la data de 23 iunie 1913, în baza Înaltului Decret nr. 4609. A fost demobilizat la 31 august 1913, în baza Înaltului Decret nr. 5510.
II. A participat la Primul Război Mondial, fiind mobilizat la data de
15 august 1916, în baza Înaltului Decret nr. 2784. A fost demobilizat în iunie 1918, în baza Înaltului Decret nr. 5510.

– DECORAŢII PRIMITE –

– Medalia jubiliară „Carol I” – Înaltul Decret nr. 5384/1906.
– Ordinul „Coroana României” în grad de ofiţer – Înaltul Decret nr. 137 din 21 noiembrie 1922
– Medalia „Avântul Ţării” din 1913 – Înaltul Decret nr. 6247/1919.
– Semnul onorific de aur pentru 25 de ani de serviciu – Înaltul Decret nr. 774/1928.
– Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler – Înaltul Decret nr.
4440/1929.
– Crucea Comemorativă a războiului, cu barete (Ardeal, Carpaţi, Oituz, Bucureşti, Mărăşeşti) – Înaltul Decret nr. 1744/1918.

– Medalia „Victoria” – Înaltul Decret nr. 3390/1925.

Redacţia ziarului Criteriul Naţional mulţumeşte domnului Hristo Botev pentru excelentul material !

Comentarii

Comentarii

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

„Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .

Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!

De cele mai multe ori, datorită „regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.

De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim în mai multe registre sufleteşti!

Dar acum e cu totul altă treabă…

Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.

Asemeni unei proiecţii video avem o sumendenie de întâmplări ce constituie o modalitate de a genera materiale de informare publică.

Modul în care noi, asemeni spectatorilor avem „şansa” de a privi lumea este oarecum influenţat de experienţele celor din trecut, deoarece astfel, participând în mod indirect la acţiunile personajelor, noi suntem publicul ce primeşte şi decodifică mesajul în mod diferit.

Replica cheie a lui Gheorghe Dinică (textier pentru cerşetori) :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, reprezintă fraza de bază a relaţiilor publice.

El este un portret „artistic”, machiavelic până la perfecțiune al diavolului ca show-man de geniu, care prin minciună şi înşelăciune a reuşit să ocupe o poziţie bună în societate. Această replică ar putea să-l includă, în cinismul ei şi pe artistul român care cerşeşte finanţare şi care va rămîne cu mîna întinsă, atâta timp cât nu găseşte o poveste captivantă...........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro